Alhambra: decorativ, spiritual, artistic

Pardoseli » Pardoseli istorice | 22 august 2012
Alhambra: decorativ, spiritual, artisticSpațiul islamic este unul de mare inspirație pentru creatorii de finisaje, având o arhitectură specifică, de sorginte religioasă, dar în care decorațiunile sunt mai importante și mult mai laborios abordate decât volumetria și chiar utilitatea. Un reper în acest sens poate fi considerat ansamblul de clădiri Alhambra din Granada, Spania, esență a spiritualității islamice pe continentul european, în aceeași măsură poate cu Marea Moschee din Cordoba.


Amprentele cuceritorilor

Denumirea provine de la Al Hamra, care în arabă înseamnă „roșu”. Este o culoare definitorie pentru mediul respectiv, cu stâncile roșietice pe care a fost ridicat ansamblul, dar și pentru ceea ce s-a construit aici, cu nuanța pe care o capătă zidurile în timpul apusului de soare. ”Qalat al Hamra” se traduce așadar prin „castelul roșu”. Este în fond o acumulare de palate și clădiri amplasate în interiorul unei fortărețe care domină orașul Granada și câmpia cu același nume, datând din diferite epoci și reflectând modul de a construi al celor care au avut în stăpânire acest teritoriu. Astfel, pe lângă un palat maur care marchează specificul Alhambrei, mai poate fi văzut palatul renascentist al lui Carol Quintul (faimosul împărat romano-german care a deținut și coroana Spaniei între 1515 și 1556), precum și o catedrală catolică ridicată în locul unei vechi moschei.

Sute de ani de prezenta

Alhambra este deci una dintre cele mai prestigioase dovezi ale existenței musulmane în Spania, prezență majoră din se colul al VIII - lea până în secolul al XV-lea, când în 1492 Ferdinand al II-lea de Aragon și regina Isabela a Castiliei l-au luat prizonier pe ultimul conducător musulman din regiune, Boabdil din Granada.
Alhambra începuse să se dezvolte odată cu apariția în această zonă a primului suveran din Dinastia Nasrizilor, Muhammed ben Nazar, și prin fortificațiile ridicate aici de către fiul acestuia, Muhammed al II-lea. Fondată de acest Muhammad ben Nazar, care și-a stabilit dominația asupra emiratului Granada în 1238 sub vasalitatea Castiliei și Aragonului, cărora le plătea tribut, nasrizii au constituit cea mai îndelungată dinastie musulmană din Spania. Edificiile capătă amploare într-un stil propriu în secolul al XIV-lea, sub regii Yusuf I și Muhammed al V-lea, în așa măsură încât regii catolici care au ajuns aici în urma succesului final al Reconquistei spaniole nu s-au îndurat să dărâme palatul regilor mauri, în ciuda dorinței generale de a șterge orice urmă musulmană din teritoriile redobândite.

Mai mult decât atât, Alhambra a devenit reședință regală, consfințind practic acceptarea influenței sutelor de ani de stăpânire musulmană asupra Spaniei, asupra arhitecturii acestui teritoriu. Totuși, de atunci, palatul a căzut în desuetudine, nefăcând obiectul vreunui proces de restaurare, nici măcar cu ocazia vizitelor regale. Iar, mai târziu, Alhambra a fost foarte aproape să cadă victimăn Războiului Civil Spaniol.
Faptul că astăzi putem vedea splendorile Alhambrei, reședințe și grădini, este aproape un miracol. Circa 7.000 de oameni vin zilnic în vizită și le admiră.

Câteva obiective

Alcazaba (foto 3) este cea mai veche parte din Alhambra, construită pe ruinele unui castel din secolul al 9-lea. Are o pozitie strategică, în cadrul fortificațiilor, cu o panoramă asupra câmpiei Granadei. Era un loc al soldaților, cu arhitectură militară tipic medievală, dar și cu băi și hammam-uri care acum sunt în restaurare. Curtea Leilor (foto 5) este un teren dreptunghiular de 35 de metri lungime şi 20 m lăţime, înconjurat de o colonadă cu 124 de coloane de marmură albă și arcuri bogat ornamentate, ca un filigran. Pavajul este din marmură înconjurată cu piatră spartă, iar pereții sunt decorați de la înălţimea de 1,5 metri în sus cu mosaic albastru şi galben. În centrul curții este o fântână cu bazin din alabastru, de inspirație evreiască, cu 12 lei din marmură care simbolizează puterea și curajul. Islamul interzice reprezentarea oamenilor şi animalelor, pentru a evita venerarea idolilor, ceea ce se reflectă în tot ceea ce se poate vedea în clădirile musulmane; se pare că fântâna a fost adusă ca trofeu în urma primelor cuceriri în zonă, iar originea evreiască este sugerată de numărul leilor (12, câte triburi avea Israel). Mai mult, simbolul Alhambrei a devenit o gazelă, de când aici a fost găsit un vas decorat cu acest animal. Generalife (foto 6) era palatul de vară al prinţilor Nasrid din afara fortificațiilor, unde veneau pentru a se răcori în umbră, în apropierea bazinelor de apă.

Numele este derivat din limba arabă "Al-Jannat Arif," însemnând "paradis". Trebuie spus că existența Alhambrei este profund legată de apa provenită de pe culmile înzăpezite ale munților Sierra Nevada. Andaluzia este o regiune deșertică, în care musulmanii au adus și au adaptat tehnici revoluționare pentru acele vremuri în privința aducțiunii apei pentru irigații șI pentru consum.

Palatul lui Carol al V-lea (foto 7) este un simbol al cuceritorilor castilieni, care au făcut loc acestei construcții în apropierea palatului maur propriu-zis (Comares, construit de Yusuf I şi Mohammed al V-lea). Apropierea este atât de agresivă, încât au o scară comună, dar, dat fiind contextul de atunci, distrugerile sunt considerate minore, deoarece Alhambra putea dispărea în întregime. Carol Quintul și-a dorit o reședință renascentist-manieristă acolo unde predecesorii săi spanioli construiseră doar câteva camere. Proiectul a fost atribuit spaniolului Pedro Machuca, care a gândit un palat pe două nivele de 63 de metri lungime, cu o curte interioară circulară, semnul principal al palatelor manieriste (un curent avangardist la acea vreme, care va fi dezvoltat de Michelangelo și Palladio). Ansamblul islamic mai cuprinde Sala de Justiţie, Curtea Mirților (Patio de los Arrayanes - foto 8), Sala Ambasadorilor (care era și sala tronului), dar și Sala de los Mocárabes. Mocárabe a devenit un nume prin acele stalactite ornamentale specifice islamului secolului al XII-lea, care sunt de fapt un ansamblu complex de prisme verticale din lemn, mortar și ipsos, care se aseamănă stalactitelor peșterii în care Mohamed a primit revelația divină.

Arta decoratiunii

Ansamblul nu are așadar virtuți arhitecturale importante din perspectiva planificării spațiilor construite, fiind practic o alăturare de încăperi, iar exterioarele sunt mai degrabă sobre. Pot fi văzute multe săli dreptunghiulare, legate între ele prin vestibuluri și dispuse în jurul a două zone importante, Curtea Mirților și Curtea Leilor.

În schimb, arta decorațiunii este cea care dă măsura valorii, cu cele trei componente ale artei arabe clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată și motivele geometrice.
Arta ceramicii decorative, inclusiv pentru pardoseli, s-a dezvoltat în lumea islamică chiar spre sfârșitul dominatiei nasrizilor, pornind din zona persană, în timpul Imperiului Timurid. Mozaicurile ceramice erau folosite în secolele XIV – XV la pardoseli, dar și la cupole, pe suprafețe curbe, prinse în mortar sau ipsos.

Erau întâlnite aceleași motive florale, geometrice șI caligrafice viu colorate. Din Orientul Apropiat, curentul s-a răspândit în Imperiul Otoman, dar și în restul lumii islamice, respectiv în Africa de Nord, unde a evoluat într-o formă specifică sub dinastia Merinidă, prin ceea ce este cunoscut ca ”zellige” (variante „zillij” sau „zellij”), în special în zona Marocului. A fost o tradiție care folosea emailuri cu culori naturale începând din secolul al XIV-lea și a continuat până la începutul secolului trecut. Patronii artelor decorative utilizau zellige pentru a-și decora casele, ca o declaraţie de lux şi de complexitate spirituală.

A apărut și din nevoia artiștilor de a obține efecte maxime evitând reprezentări de ființe, în conformitate cu învăţăturile legii islamice. Interesant este faptul că aceste decorațiuni, datorită complexității lor, a formelor plăcuțelor dar și a imaginilor finale, erau (și sunt în continuare) subiecte de studiu pentru matematicieni.

Ceramica, piatra, marmura

De la berberii Marocului, mozaicul a ajuns așadar și la Alhambra, dar modelele nu sunt atât de complexe, deoarece această arta și-a atins apogeul abia prin secolul al XVII-lea. La Alhambra vedem totuși câteva modele semnificative, respectiv mozaicuri murale, dar
și inserții de piese ceramice smălțuite în pardoselile din cărămidă arsă. Această cărămidă arsă (foto 9, 11) are suprafețe plane sau bombate, de formă rectangulară sau poligonală, fiind asamblate în pardoseli spectaculoase, decorative. Cărămizile sunt folosite din plin și la realizarea scărilor, unde sunt poziționate vertical, pentru o mai bună rezistență. Pe alei mai pot fi întâlnite mozaicuri tip terrazoo, combinate cu pietriș de râu și cărămidă, dar și piatră mai mare de râu sau piatră spartă pur și simplu, cu grijă însă pentru panta de scurgere care arată priceperea maurilor în gestionarea rezervelor de apă. Ceea ce se poate remarca la Alhambra este abundența de pardoseli reci, de la ceramică la marmură, în conformitate și cu clima Andauziei.

Uneori, mai pot fi observate covoare de aceeași inspirație orientală, domeniu în care musulmanii au excelat multe secole.

Mai trebuie spus că pardoselile, în special după atâtea secole de evenimente istorice care au trecut peste ele, nu se ridică la nivelul decorațiunilor de pe tavane și pereți, dar arată faptul că oamenii acelor vremuri gândeau o amenajare în ansamblu, estetic vorbind, nu doar dintr-o perspectivă religioasă integratoare.
Lista firme specializate in pardoseli

Ultimele articole din categorie

Catedrale din South West EnglandBazilica Sfântul Ștefan din BudapestaCazinoul din Sinaia

SINGURA REVISTA DE SPECIALITATE DIN DOMENIU









Vezi toate numerele revistei

Sisteme profesionale pentru pardoseli