Despre EUFA P+F

EUFA

 

  • Europäische Förderung der Ausbildung für Parkettleger und Fußbodentechnik e.V.
  • Association for the Promotion of Professional Training for Parquet Laying and other Floor Covering Techniques in Europe
  • Asociația Europeană pentru Promovarea Pregătirii Profesionale a Montatorilor de Parchet și Pardoseli

 

www.eufapf.org

 

EUFA P+F este organizația profesională reprezentativă pentru piața europeană de pardoseli, ai cărei membri și parteneri sunt organizații profesionale naționale, companii sau specialiști ce acționează în acest cadru pentru dezvoltarea domeniului, pentru sprijinirea branșei și a membrilor asociației. Conducerea este asigurată de domnul Heinz Brehm, președintele asociației și de un prezidiu care se reunește periodic pentru a discuta problemele organizației și ale branșei.

 

Activitatea EUFA P+F cuprinde:

  • Sprijin și consultanță de specialitate membrilor asociației;
  • Suport pentru dezvoltarea școlilor profesionale și a altor instituții de formare profesională de nivel european;
  • Încurajarea contactelor între profesioniști, ucenici și furnizori de materiale, pentru a îmbunătăți standardele de formare și, în consecință, calitatea lucrărilor;
  • Sisteme de certificare și un cadru normativ intern al branșei referitor la evaluarea absolvenților de școli profesionale, care crește perspectivele de angajare pentru aceștia;
  • Promovarea și consolidarea contactelor între școli profesionale și instituții de formare similare, precum și între formatori individuali, companii de training, asociații și altele.

 

Organizații naționale membre EUFA P+F (în afară de membrii individuali și parteneri):

  • Zentralverband Parkett und Fußbodentechnik – Germania
  • Bundesinnung für Bodenleger – Austria
  • VPL și Platform Parketbranche – Olanda
  • Stowarzyszenie Parkieciarze Polscy – Polonia
  • Cech parketářů a podlahové techniky ČR – Cehia
  • Landesverband der Handwerker (LVH) – Italia (Tirolul de Sud)
  • M.P.R.  – România

 

Sub patronajul EUFA P+F se desfășoară periodic Campionatul European al Montatorilor de Pardoseli, care a avut loc și în România, în 2012, la București – Romexpo.