Blazoanele Corvineștilor din Castelul de la Hunedoara

Pardoseli » Pardoseli istorice | 14 octombrie 2016

Castelul de la Hunedoara

Aproape 300.000 de turiști vin anual să viziteze acest castel medieval, fascinați de maiestuozitatea zidurilor, de superbele săli în stil gotic și renascentist, de acoperișurile spectaculoase prin silueta lor incisivă, de legendele locului bazate pe o istorie glorioasă și tumultoasă. Nu mai puțin interesante sunt însă pardoselile, unele dintre ele poate mai vechi și mai semnificative pentru povestea locului decât alte elemente de arhitectură adăugate în epoci relativ recente, din considerente estetice, practice și uneori chiar politice. Să ținem cont de faptul că acest edificiu este rezultatul a circa șapte secole de construcții, reparații, extinderi, modernizări, începând din secolul al XIV-lea și până la ultimele renovări din anii precedenți.

 

Clădiri din diverse epoci

Castelul de la Hunedoara

Istoria castelului este strâns legată de faimoasa familie a Corvinilor, sau Huniade, cu rădăcini valahe, cumane și maghiare. Cel care a adus o veche și simplă fortificație la statura unui castel și a devenit un faimos locatar al lui a fost Ioan (Iancu) de Hunedoara, ban al Severinului, apoi voievod al Transilvaniei și Regent al Ungariei. Iancu de Hunedoara l-a transformat în reședință, centru al unui domeniu feudal important, dar și punct strategic întărit, într-o perioadă plină de pericole, atât din partea turcilor, cât și în contextul îndelungilor conflicte pentru ascensiunea la tronul Ungariei. Fiul său, Matia Corvin, gloriosul rege al Ungariei, a extins domeniul și castelul, adăugându-i creneluri și turnuri. Din această perioadă datează cele 7 turnuri de apărare care ofereau o privire largă asupra toturor zonelor dimprejur – turnuri circulare (Capistrano, Turnul Pustiu, cel al Toboșarilor, turnul pictat cu frescă exterioară denumit ”Buzdugan”) sau rectangulare, prevăzute cu intrări carosabile și poduri de piatră, întrerupte de tronsoane mobile din lemn, și terase de apărare amenajate pentru a se putea trage cu arcul sau cu arme de foc. De asemenea, atunci a fost construit turnul pe 5 niveluri Nje Boisia (”Nu te teme” – în limba sârbă), unde se afla garnizoana castelului formată în general din mercenari. Turnul este legat de castel printr-o galerie de 33 m lungime, suspendată pe stâlpi masivi din calcar.

Când Iancu de Hunedoara a devenit guvernator al Ungariei, lucrările pentru castel s-au orientat către construcții cu caracter preponderent civil, precum o capelă care îmbină elemente romanice și gotice târzii, dar care se pare că a fost modificată în secolul al XVII-lea, când a fost montată și o pardoseală de marmură. Din acel secol mai datează palatul propriu-zis, cu Sala Cavalerilor, Sala Dietei și o scară în spirală, lucrare de mare rafinament cu piloni octogonali din marmură, nervuri în cruce, console ornamentate și chei de boltă în stil gotic. Camera Dietei era folosită de adunarea locală cu rol legislativ și administrativ, iar Camera Cavalerilorpentru banchete și dinee. Lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei între 1613 și 1629, un alt proprietar al castelului, i se datorează o serie de modificări construind peste ziduri mai vechi palatul din incintă care îi poartă numele; acesta îmbină trăsături renascentiste mature şi târzii și este compus din dormitoare la parter şi o sufragerie la etaj.
Castelul a avut de fapt 22 de proprietari până în secolul al XVIII-lea, iar apoi a intrat în administrarea curții imperiale habsburgice, devenind sediu al administraţiei minelor şi depozit al produselor de fier (1724-1854). De atunci datează și palatul administrativ, un sector construit pe trei nivele unde erau instalaţi funcţionarii administraţiei minelor, interesante fiind plafoanele cu decorațiuni baroce.

 

Pardoseli cu semnificație

Pardoseala de la Castelul din HinedoaraPardoselile sunt variate și din epoci diferite, pe măsura adaosurilor intervenite în componența ansamblului arhitectonic. În general, au fost folosite materiale locale, precum calcarul dolomitic extras chiar din stânca pe care a fost amplasat castelul, piatra de râu, diverse roci prelucrate sub formă de dale: gresie, granit, deseori marmură. Zona Hunedoarei este bogată în roci de calitate – putem să ne gândim doar la faptul că Rușchița, faimoasa carieră comparată cu cea de la Carrara (și apreciată de nobilimea Transilvaniei și nu numai), este la numai 40 de km de Hunedoara. Curtea interioară este doar parțial pavată, și are câteva rigole acoperite de dată recentă, restul purtând urmele lucrărilor de îndepărtare a surplusului de piatră, dar și fundațiile unor construcții dispărute în timp.

Palatul propriu-zis, în care sunt amenajate în stil gotic și renascentist Sala Cavalerilor și Sala Dietei, au cele mai interesante pardoseli. Pe dalele pătrate de ceramică smălțuită putem vedea, șterse parțial de timp și de pașii celor care au trecut pe aici, însemne heraldice semnificative pentru locație. Vedem, printre alte simboluri nobiliare, faimosul scut al Casei de Anjou (dinastie aflată prin una dintre ramuri la conducerea Ungariei în secolul al XIV-lea), cu cei 3 crini de aur, respectiv blazonul familiei Huniade – corbul cu un inel de aur în cioc, completat de soare și lună. Aceste însemne heraldice sunt încadrate de motive geometrice și florale marcate de semnul crucii ca leitmotiv. Spectaculoase sunt și scările de marmură cu balustrade sculptate în stil gotic. Restul pardoselilor interioare sunt din piatră atent șlefuită sau din cărămidă arsă, așa cum întâlnim în multe dintre catedralele și castelele Evului Mediu din Occident. În zonele exterioare, în tuneluri sau unele zone care au servit drept depozite, piatra nu a fost finisată riguros. Cămările și pivnițele numeroase arată existența unui număr mare de servitori, a depozitării unor cantități considerabile de provizii.

Întâlnim și pardoseli de lemn (chiar parchet), montate mai ales în spațiile care au planșee din același material. În general, a fost evitat lemnul, dat fiind pericolul incendiilor, evident mai ales în cazul unui asediu, de exemplu. În incendiul din 1854 a fost distrus tot ceea ce era din lemn aici, precum și o bună parte a finisajelor, care au fost refăcute ulterior, la începutul secolului al XIX-lea, până în ajunul Primului Război Mondial.  

Sisteme profesionale pentru pardoseli