Catedrala Sfântul Martin din Bratislava

Pardoseli » Pardoseli istorice | 03 iulie 2018

 

Pe treptele acestei catedrale din capitala Slovaciei au urcat, între 1563 şi 1830, nu mai puţin de 11 regi (şi regine) din Casa de Habsburg, respectiv 8 consoarte sau consorţi, pentru a li se ceremonia şi confirma ascensiunea la tronul Ungariei. Inclusiv Maria Terezia a fost încoronată aici ca Regină a Ungariei, fiind de asemenea suverană a Austriei, Boemiei, Transilvaniei, Croaţiei şi a altor teritorii din Europa. Istoria acestui spaţiu este impresionantă datorită personalităţilor care au păşit aici, deci putem să vă prezentăm nişte pardoseli cu adevărat regale.     

 

Context istoric

Ceremonia de încoronare a regilor Ungariei era un eveniment major, şi aceasta nu doar în regim simbolic. În Evul Mediu, fără monarh regatul era „orfan”, nimeni nu putea să îşi exercite prerogativele de a da legi, a guverna responsabil, de a garanta libertatea poporului şi integritatea statului. De aceea încoronarea noului rege se făcea într-o manieră cât mai fastuoasă, mai memorabilă şi cât mai rapid, pentru a elimina orice premiză de stagnare, anarhie, război pentru tron sau slăbiciune în faţa duşmanilor (au fost cîteva cazuri de acest gen, cel mai cunoscut fiind cel al lui Matei Corvin). De la legendarul Ştefan I şi până la Ferdinand I (deci de la anul 1000 până la 1527), regii maghiari au fost încoronaţi, şi înmormântaţii unii dintre ei, la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Székesfehérvár, în zona centrală a actualei Ungarii. Dar la 1526, când otomanii îi înving decisiv pe unguri la Mohacs, regatul începe să piardă teritorii, inclusiv Buda la 1541; astfel, în câteva decenii, nu mai rămâne decât partea de nord-vest sub autoritatea coroanei maghiare, care intră de fapt sub suzeranitatea împăraţilor austrieci de Habsburg, pentru a-şi putea asigura cât de cât supravieţuirea. Restul teritoriilor devin paşalâcuri turceşti sau, cazul Transilvaniei, principate supuse Înaltei Porţi otomane.

Ei bine, Bratislava, oraş important locuit preponderent de slovaci, dar cucerit de maghiari încă din secolul al X-lea, se afla în acea mică parte a Ungariei regale rămase necucerite de turci, şi, în consecinţă, aici îi sunt încoronaţi regii, începând cu Maximilian la 1563. Aceşti regi au fost deci Habsburgi şi, de cele mai multe ori, simultan împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman, regi ai Boemiei şi Croaţiei, suverani ai altor teritorii din Europa Centrală şi nu numai. Timp de un secol şi jumătate, s-a creat o tradiţie, care a fost păstrată şi după ce austriecii îi alungă pe turci din toate teritoriile vechii Ungarii, astfel că abia la 1867 se alege o nouă locaţie a încoronării regilor maghiari – Biserica Mátyás din Budapesta, unde mai sunt unşi ultimii doi regi, Franz Joseph şi Carol al IV-lea al Ungariei (şi Carol I al Austriei), înainte de destrămarea Imperiului Austro-Ungar.

Acesta este aşadar contextul în care Catedrala Sfântul Martin din Bratislava devine pentru trei secole locul de încoronare a regilor maghiari din casa de Habsburg. Astăzi cu greu ne putem da seama de importanţa locaţiei şi de fastul evenimentelor petecute aici, mai ales că edificiul, deşi are un volum remarcabil (circa 70 x 30 m arie la sol şi o înălţime a turnului de 85 m), este sufocat  între zidul cetăţii medievale, clădiri baroce nu foarte elaborate din secolele XVII-XIX, anexe, Dunăre şi rampa unui pod peste fluviu de care este protejat fonic prin panouri. Este drept, silueta turnului, iniţial parte a cetăţii medievale, domină zona istorică a oraşului şi reprezintă unul dintre principalele obiective turistice ale Slovaciei, cu o seminficaţie specială pentru Europa Centrală şi în particular pentru maghiari.

 

Arhitectură gotică şi barocă

Biserica încoronării („Koronázó templom”, în ungureşte), în prezent catedrala Arhiepiscopiei Romano - Catolice din Bratislava, a fost ridicată în partea de vest a vechiului oraş, sub Castelul Bratislava, care era construit pe o colină încă din jurul anului 1000, de către regele maghiar Ştefan I. Amplasamentul se baza nu atât pe pitorescul peisajului, incontestabil de altfel, ci mai degrabă pe poziţia strategică – malul Dunării şi apropierea culmilor protectoare ale Carpaţilor Mici. După cum se ştie, Bratislava însăşi este forte apropiată de graniţele actuale atât ale Ungariei, cât şi ale Austriei – în zilele senine, de la castel se vede Viena. Aici se pare că era centrul comercial al comunităţii, unde a fost construită iniţial o biserică în stil romanic, în secolul al XIII-lea. Actuala catedrală în stil gotic este o construcţie ridicată începând cu 1311 şi terminată abia în 1452, dată fiind finanţarea greoaie şi numeroasele conflicte, în special între coroana maghiară şi statele germanice, respectiv războaiele husite. Ca în cazul majorităţii edificiilor de acest gen, completările şi adaosurile au continuat în secolele următoare: presbiteriul, capelele gotice dedicate Reginei Sofia a Cehiei şi Sfintei Ana, apoi capela barocă închinată Sfântului Ioan cel Milostiv. Bratislava istorică este în general o combinaţie de gotic şi baroc, cele două stiluri catolice prin excelenţă.

În 1760 un fulger a distrus partea superioară a turnului, ceea ce a dus la o reinterpretare în stil baroc a acestuia, dar renovarea din 1969 – 1877, care se cerea în urma mai multor incendii, cutremure şi războaie, a readus catedrala la stilul gotic. În 1847, în vârful turnului a fost amplasată o replică de circa un metru înălţime, placată cu aur în greutate de circa 8 kg, a coroanei lui Ştefan I al Ungariei (Sfântul Ştefan), primul rege creştin al maghiarilor, pentru a marca rolul bisericii ca loc de încoronare. Aceasta a fost restaurată în 2010.          

Interiorul atrage turiştii iubitori de istorie sau arhitectură prin aspectul său gotic de o relativă sobrietate, context în care se demarcă o serie de elemente semnificative: statuia ecvestră de factură barocă a Sf. Martin (de la 1744), altarele, o mică expoziţie cu replici în mărime naturală ale simbolurilor monarhiei: coroana lui Ştefan I, globul cu cruce, sceptrul, potirul pentru împărtăşanie.

Deosebit de interesant este şi ceea ce se găseşte sub catedrală, sub pardoseală: catacombe, cripte şi morminte care coboară până la 6 m sub nivelul solului. Dată fiind dimensiunea grandioasă a catedralei, aceasta a trebuit să fie construită şi extinsă atât pe locul vechii biserici romanice, cât şi peste cimitirul care o înconjura. Unele morminte au fost mutate în criptele de sub catedrală, care sunt unite prin tuneluri de zeci de metri, unele încă neexplorate arheologic. Aici se află cripta familiei nobiliare Pálffy, proprietara castelului din Bratislava (criptă acoperită cu o placă de marmură cu stemă), cripta iezuită şi cripta arhiepiscopală, singura accesibilă publicului, cu zeci de morminte. Demnitari ecelziastici, conducători ai regiunii, burghezi de seamă, scriitori, inclusiv preoţi francezi refugiaţi în timpul Revoluţiei Franceze şi-au găsit aici locul de veci, fapt care sporeşte valoarea acestui loc. Unele morminte de sub actualul nivel al pardoselii au fost redescoperite în epoca modernă şi lăsate vizibile prin panouri de sticlă securizată.

 

Pardoseli vechi şi noi

Pardoselile interioare ale catedralei sunt realizate în mare parte din marmură în nuanţe care variază gradual de la alb la ocru roşiatic, preponderent deschise, aducând un plus de luminozitate acestui spaţiu întunecos, în care îngustele ferestre gotice nu reuşesc să aducă prea multe raze de soare, blocate parţial de clădirile din jur. Pe axa principală, diferitele culori compun modele geometrice complexe, cu o simetrie fascinantă. Fineţea şlefuirii şi rigurozitatea montajului, cu rosturi egale bine definite, ne arată că este o lucrare de dată recentă, de la ultimele renovări. Aşa cum spuneam, s-a intervenit destul de mult la acest nivel, pentru a fi dezvăluite secretele medievale ascunse sub pardoseala bisericii, iar starea fundaţiilor a trebuit reevaluată serios, întrucât prin zonă au fost trasate de-a lungul timpului reţele de instalaţie urbană care pot deveni periculoase pentru integritatea edificiului.

Nu departe de principala uşă de intrare în catedrală, a fost amplasată o placă ceva mai mare care marchează data acestei ultime renovări a pardoselii (anul 2004). Se poate vedea de asemenea o stemă care include crucea patriarhală, foarte des întâlnită în heraldicile slovace şi maghiare, şi acea pălărie cu 10 ciucuri de fiecare parte (galero), simbolul autorităţii arhiepiscopale. Este şi inscripţionat în latină acest lucru: „Primvs Archiepiscopvs Metropolita Slovaciae”. Interesant acest amplasament, chiar la intrarea în nava catedralei, probabil primul lucru pe care îl vezi, înainte de a te familiariza cu atmosfera generală. Încă o dovadă că pardoseala poate fi un excelent mediu de transmitere a unui mesaj important, de marcare a spaţiului, într-un mod practic şi nu foarte ostentativ.

În zonele laterale, marmura de culoare deschisă este monocromă, urmând probabil modelul pardoselilor originale, rămase în unele porţiuni. Ca în orice catedrală occidentală, din loc în loc pot fi remarcate guri de scurgere cu grătare metalice, lucru extrem de util nu atât pentru eventuale inundaţii (puţin probabile), cât pentru eliminarea apei în activităţile de întreţinere a pardoselilor. Sunt aspecte pe care le remarcă doar cei preocupaţi de aceste lucruri (în general cei din domeniul construcţiilor), care ne arată de fapt complexitatea sistemelor de pardoseală montate aici, de cele mai multe ori rezultate ale renovărilor din ultimele decenii. Practic, nicio catedrală dintr-o ţară civilizată nu omite aceste aspecte, aşa cum puteţi verifica în călătoriile dumneavoastră.

Altarele sunt realizate din granit roşu şi au o vechime considerabilă, de bună seamă, probabil din epoca barocă. Altarul principal este cel mai uzat pentru că a fost cel mai solicitat, dar încă se poate observa fineţea lucrării, măiestria meşterilor pietrari din acea perioadă. Bratislava, alături de Viena şi Budapesta, era unul dintre centrele meşterilor pietrari şi sculptorilor din imperiu, iar materialele se găseau din belşug, în munţii Alpi, Alpii Dinarici şi Carpaţi. Influenţele şi arta prelucrării pietrei veneau inclusiv pe filieră italiană, Imperiul Habsburgic având sub stăpânire şi zone din nordul Italiei (Trentino-Tirolul de Sud şi Friuli–Veneţia Giulia). Conform unor studii recente, Bratislava şi în special cele două mari monumente ale oraşului, castelul şi Catedrala Sf. Martin au beneficiat de piatră extrasă din Munţii Leitha, aflaţi în estul actualei Austrii, din zona Hundsheim – Wolfsthal, nu departe de Viena. Roca, de regulă calcar, era transportată pe Dunăre şi folosită pentru fundarea, placarea şi repararea edificiilor importante, printre care şi acestea două.

Scările ce duc către catacombe şi pardoselile tunelurilor respective sunt mult mai rudimentare, dar nicidecum banale. În mare parte, au fost realizate din cărămidă, iar unele scări au o platformă de piatră deasupra, ca strat de uzură. Este de fapt o îmbinare de reparaţii, modificări, extinderi, desfăşurată de-a lungul a mai bine de opt secole, care confirmă istoria zbuciumată a locului. Din fericire, construcţia a fost realizată pe un loc înălţat, fără infiltraţii, aşa că totul este perfect conservat, fără urme de umezeală. Renovările şi noile morminte sunt executate cu materiale de ultimă generaţie, care includ şi consolidări progresive.

În zilele noastre, problema vibraţiilor provenite de la traficul din apropiere (de pe podul Novy Most) a devenit destul de acută, iar renovările şi consolidările frecvente, începute cu 1997, dau totuşi cu greu un sentiment de siguranţă pentru salvarea edificiului. Fondurile sunt obţinute din diverse surse, fie ca urmare a includerii în patrimoniul naţional slovac, fie prin organizarea de evenimente, precum aşa-numitul „Festival al Încoronării”, care are loc anual şi omagiază de fiecare dată câte unul dintre monarhii care au urcat aceste trepte pentru a deveni regi ai Ungariei. Turismul intens nu este nici el prea benefic, dar ajută la salvarea monumentului, fapt acceptat de autorităţile slovace.

 

Sisteme profesionale pentru pardoseli