Cazinoul din Sinaia

Pardoseli » Pardoseli istorice | 31 decembrie 2018

 

Oricât de mari ar fi dorința și puterea de a reproduce, este greu să refaci atmosfera unei clădiri dacă destinația ei s-a schimbat. În această clădire renovată, încă se dansează uneori, se discută, se admiră, se petrece; dar nu se mai joacă la ruletă pe case și moșii, nu mai planează în aer aceleași emoții. Putem cel mult să facem o evocare a celor întâmplate aici și să găsim un mod personal de a ne raporta la trecut. Unele pavimente de marmură și terrazzo încă sunt cele pe care în perioada interbelică se dansa jazz, se vărsau pahare de șampanie scumpă, se bătea nervos din picior în așteptarea unei cărți de joc; sau pe care soseau răniții din război și refugiații, sau pe unde se făceau primii pași ai dictaturilor personale...  

 

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 1946 - 1949, Grecia a fost afectată de un război civil între armata guvernamentală (susținută de SUA și Marea Britanie), respectiv simpatizanții comuniști, susținuți de regimurile de stânga care se instalau deja în Balcani, sub tutela Uniunii Sovietice. Au apărut, desigur, numeroși refugiați, iar România a avut contribuția sa la găzduirea lor, reușind să îi primească, printre alte locuri, la Sinaia, chiar în cazinoul transformat în timpul războiului în spital. Atunci, minunata construcție a avut de suferit, mobilierul și întreg parchetul fiind utilizate ca...  lemn de foc. Stranie poveste, nu?  

 

Un loc controversat

Atunci au fost distruse câteva reminiscențe ale unei epoci, societăți și inițiative glorioase și controversate în același timp, despre care se bârfea, se scria în ziare, se dezbătea în public, de multe ori dezaprobator. În celebra piesă ”Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, personajul principal feminin venea din această lume fastuoasă, de moravuri nu tocmai conservatoare, perfect contrastantă cu rutina din orășelul de provincie prin care trecea trenul București – Sinaia. Vorbim despre așa-numitele ”trenuri de plăcere”, de sâmbătă și duminică, cu care sute de bucureșteni mergeau în stațiunea montană să se distreze într-unul dintre cele mai extravagante locuri din România, Cazinoul din Sinaia.

Cei care își permiteau o cameră scumpă la hotel, nu țineau cont de mersul trenurilor; jucau în săli private și aveau la dispoziție hotelul Palace din apropiere, construit în stil neoromânesc în 1911, după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Din motive de securitate, dar și de discreție, între cazinou și acest hotel se amenajase un tunel prin care se putea ajunge imediat, și fără a avea nevoie de haine groase – iarna tunelul era încălzit. Destul de larg (3 m înălțime și 2 m lățime), tunelul poate fi încă funcțional, iar autoritățile vor să-l introducă în circuitul turistic, deși a fost foarte afectat în deceniile în care a fost închis, prin el fiind trasate câteva conducte de canalizare.

Existau și alte hoteluri în zonă, precum Caraiman, Regal sau Sinaia, dar ”fițele” erau la Palace.

 

Regele și cazinoul

Încă de la inaugurarea din 1913, se poate vorbi de o controversă asupra existenței unui local cu jocuri de noroc chiar în apropierea reședinței de vară a Casei Regale. Regele Carol I participă la evenimentul de deschidere, împreună cu Regina Elisabeta și prim-ministrul de atunci Titu Maiorescu. Festivitatea îl are ca amfitrion pe dramaturgul Alexandru Davilla, directorul Teatrului Național din București, care pune în scenă un spectacol, iar George Enescu susține un scurt concert. Totul se încheie cu un foc de artificii grandios. Totuși, regele se manifestă reținut, nu pare foarte atașat de acest proiect în care oamenii vin să își facă praf averile, cu speranța unui câștig nemuncit. Susținuse, ce-i drept, construcția unor cazinouri, precum în Constanța (1910) sau Slănic Moldova (1894), dar... nu atât de aproape de casă, de Peleș; este cunoscută sobrietatea acestui monarh, mesajul decent pe care dorea să îl transmită supușilor săi. Poate că deja se lămurise din experiențele anterioare că nu e bine să îți asociezi imaginea de un asemenea local. Iar faptele ulterioare nu dezmint. La doar câteva zile de la inaugurare, doi păgubiți (frații Loebel, chiar prieteni ai antreprenorului), se sinucid după ce pierd sume enorme la cazinou. Regele aude de tragedie și este evident nemulțumit, dar renunță să ia măsuri, convins să ia în calcul avantajele pe care le aducea cazinoul comunității. Eforia Spitalelor Civile și Primăria erau printre acționari, alături de investitori privați: un anume baron de Marçay, care investise și în cazinourile de la Monte Carlo, Nisa și Constanța, dar şi politicieni şi mari latifundiari români cum ar fi Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul şi Nicolae Lahovary. În consecință, donațiile către văduve și orfani de război erau frecvente. Oricum, Carol I nu va mai călca acolo niciodată, după episodul inaugurării. Ca fapt ieșit din comun, de câte ori se petrecea câte un eșec răsunător la cărți sau ruletă, reprezentanți de încredere ai acționarilor mituiau consistent pe cei din târg care puteau afla și răspândi zvonuri, inlusiv către presă, pentru ca regele să nu afle. Prin urmare, ce se afla în înalta societate și în presă reprezenta doar o mică parte din ceea ce se petrecea cu adevărat acolo. 

Succesul cazinoului a fost rapid și progresiv, ajungând la apogeu în anii 1930. Sinaia se dezvoltase ca urmare a prezenței Casei Regale, și toți doreau să aibă aici o casă de vacanță, sau măcar să stea stea câteva zile alături de protipendada Bucureștiului. Dar de la apariția Cazinoului, devenit punct de atracție, mica localitate s-a transformat în stațiune de lux. În paralel cu sosirea turiștilor de week-end, locul s-a animat cu tot felul de oameni: cămătari și agenți de amanet (deși cazinoul accepta ca plată și ceasuri de aur, bijuterii sau blănuri scumpe), ospătari care ghiceau în cafea numerele câștigătoare la ruletă, ziariști în căutarea unor subiecte de scandal etc.

 

Marmură și lemn de stejar

Construcția clădirii de inspitație Art Nouveau s-a desfășurat rapid, în mai puțin de un an (1911 – 1912). Planurile de arhitectură au fost realizate de același Petre Antonescu, încurajat de Carol I să își pună amprenta cât mai mult asupra micii localități devenite reședință regală. Amplasamentul era un fost teren al familiei Ghica, care avusese aici o vilă, practic prima din stațiune.

Clădirea cazinoului are o amprentă la sol de 3.800 mp, maxium cinci niveluri și o mulțime de încăperi senzaționale, printre care Sala de Teatru (400 de locuri), Foaierul, Sala Oglinzilor (650 mp!), Sala Baccara, Sala prințului Dionisie Ghika ș.a. Oglinzile în număr mare aveau rolul de a-i ajuta pe crupieri să urmărească mai ușor activitatea jucătorilor.

Nu s-a făcut economie la materiale, inclusiv la pardoseli. Spațiile de intrare, de acces și unele săli au pardoseli din marmură albă, cu inserții roșii și negre, având finisaje deosebite. A fost folosit și mozaicul terazzo, un material avantajos pentru a pune în evidență o serie de forme geometrice și simboluri regale. Parchetul de stejar din supante și anumite saloane, montat în zig-zag este, după cum am văzut, de dată mai recentă. Trebuie spus că, după anii de glorie din perioada interbelică, construcția a devenit sediu al Crucii Roșii, apoi Casă de Cultură a Sindicatelor, bibliotecă și, din 1978, spațiu de protocol pentru Nicolae și Elena Ceaușescu, desigur după o renovare serioasă. În acea perioadă, cei doi a avut o tentativă de a se instala la Peleș, la care au renunțat când li s-a spus că ar exista anumite ciuperci în ziduri și mobilier. Prin urmare, trebuia să aibă și aici niște camere de protocol, așa că și-au ales Cabinetul Verde și Cabinetul Baronului de Marçay, odinioară săli private de joc. Nu le-au folosit prea des, dar renovările au salvat monumentul de arhitectură, au readus aici un mobilier valoros, realizat la București, și au reprezentat o refacere elegantă a pardoselilor. Putem menționa și covoarele de Cisnadie comandate de Elena Ceaușescu – dacă sunt sau nu potrivite spațiului, e chestiune de gust.

După 1990, clădirea a trecut la Administraţia Protocolului de Stat și este folosită de comunitatea locală (și nu numai) pentru organizarea de evenimente - conferințe, evenimente corporate, simpozioane, dar și evenimente private. O renovare recentă, cu lucrări de detaliu pentru ornamentele de fațadă și balustradele din piatră, a pus în evidență eleganța construcției. În acest stadiu, se poate spune că Sinaia a recăpătat un simbol, chiar dacă semnificațiile lui nu mai sunt cele inițiale, ci unele mult mai puțin controversate.

Sisteme profesionale pentru pardoseli