Concursul European al Montatorilor de Pardoseli 2018 – Minsk, Belarus

Pardoseli » Evenimente | 04 iulie 2018

 

În perioada 23 – 26 mai 2018 a avut loc la Minsk - Belarus cea dea XII-a ediție a Concursului European al Montatorilor de Pardoseli, unde România a fost reprezentată și ea de un concurent, împreună cu echipa de antrenori și susținători. Competiția, cea mai importantă din domeniul pardoselilor la nivel continental, a reunit echipe de montatori din 9 țări europene și s-a desfășurat, ca de obicei, sub patronajulEUFA P+F (Asociația Europeană pentru Promovarea Pregătirii Profesionale a Montatorilor de Parchet și Pardoseli).

 

La fiecare doi ani, într-o țară din Europa se organizează acest concurs al branșei, care a ajuns deja la a XII-a ediție, confirmând interesul general (din partea pieței muncii, a domeniului construcțiilor, producătorilor de materiale, a montatorilor, învățământului profesional etc.) pentru acest gen de manifestări care sunt nu doar simple competiții pentru tinerii în formare, ci și schimburi de exeperiență, prilejuri de socializare, posibilități de parteneriat. Cele 9 țări participante la concurs, cu unul sau doi concurenți, conform statutului, au fost: Belarus,  Lituania, România și Ucraina (cu câte un concurent), respectiv Cehia, Germania, Italia – Tirolul de Sud, Polonia și Rusia (cu câte 2 concurenți). Proba a constat în realizarea unui model impus de acoperire cu parchet masiv, pe o suprafață de 1 mp, respectând nu doar geometria respectivă, ci și numeroase alte aspecte, de la succesiunea etapelor de lucru și folosirea corectă a sculelor, până la detalii de finisaj sau curățenia la locul de muncă. Singura ediție care a inclus si proba de pardoseli elastice a fost cea de la București din 2012, tradiție care se păstrează în concursurile naționale organizate de AMPR. O atenție deosebită este acordată utilizării sculelor profesionale, pentru care sunt făcute scurte training-uri, cu mențiuni speciale legate de securitatea muncii, în special la cele tăietoare.

 

EUFA P+F a fost reprezentată la concurs de staff-ul organizației la cel mai înalt nivel: Președintele Heinz Brehm, Josef Heller (secretar) și German Kirschbaum, șeful catedrei de pardoseli de la Școala de Meserii din Neustadt an der Aisch. Lucrările au fost evaluate de 7 arbitri care au absolvit cursurile speciale de la școala germană de meserii menționată, doi dintre aceștia fiind români: doamna Andreea Mircea (printre altele membru al prezidiului EUFA P+F) și domnul Constantin Cadar, unul dintre cei mai importanți specialiști în pardoseli din România, inițiator al multor ediții ale concursului de profil din țara noastră ca vicepreședinte al AMPR.
Competiția propriu-zisă s-a defășurat la Școala de Meserii din Minsk, iar delegațiile naționale și toți participanții au fost găzduiți la hotelul Orbita, în condiții dintre cele mai bune. O seară cu specific rusesc, alta cu specific bielorus, au familiarizat oaspeții cu pitoreasca atmosferă locală și au reprezentat un prilej de mândrie pentru gazde.

Modelele de parchet propuse în concurs au avut un grad înalt de dificultate, în opinia specialiștilor, ceea ce nu este de mirare la o competiție europeană. Clasamentul final a indicat urcarea pe podium a doi concurenți din Italia - Tirolul de Sud (locurile I și II), respectiv a unui concurent din Germania (locul III). În afară de diplome și cupe, premianții au primit produse (scule și materiale profesionale) din partea sponsorilor.

 

Reprezentantul României în concurs a fost Strateanu Beniamin Lucian, ocupant al unui loc pe podium la Concursului Național al Montatorilor de Pardoseli din 2017, organizat la București de AMPR, și care a îndeplinit la acest moment condiția limitei de vârstă (sub 26 de ani împliniți). La Minsk, acesta s-a clasat pe un onorabil loc 4 din 14 competitori (premiu special). Intervievat de reporterul revistei noastre, prezent și el la eveniment, acesta a declarat: ”Concursul din Belarus a avut, desigur, un nivel mai ridicat față de cel național, pentru că aici vin cei mai buni montatori tineri din fiecare țară europeană. Dar experiența de la național m-a ajutat foarte mult, începând cu deprinderea în utilizarea unor echipamente mai complexe, tehnici de montaj, până la familiarizarea cu modele noi, pe care le întâlnești destul de rar în activitatea de zi cu zi. Cu ajutorul antrenorilor și al tuturor celor care m-au susținut, am reușit să trec peste dificultăți, să mă adaptez la tot ceea ce se petrece într-un concurs european, care este o experiență cu adevărat interesantă. Modelul mi s-a părut greu la început, dar, după ce l-am studiat cu atenție și pe măsură ce am început să lucrez, totul a decurs bine, cu mici greșeli care nu scapă arbitrilor. A fost și presiunea momentului, important este să nu le repetăm și să învățăm mai departe. Am concurat cu montatori buni, pot spune că jumătate dintre ei foarte buni. Oricum, aici se vede cine este format la o școală de profil, care îți oferă o pregătire profesională adevărată. Se vede după cum folosește sculele, după cum se mișcă, cum se organizează.” Locul obținut de Beniamin Strateanu este una dintre cele mai bune clasări ale României la acest concurs, motiv pentru care îl felicităm și noi.

 

Școala de Meserii din Minsk a pus la dispoziție participanților și sala de sport a unității de învățământ profesional, unde a avut loc festivitatea de premiere. Este o școală în care învață diverse meserii peste 1.000 elevi (în două serii), atât băieți, cât și fete, dintr care unii pot beneficia de cazare. A fost aleasă această locație și datorită unui parteneriat strâns cu școala de meserii de la Neustadt an der Aisch (Germania), clasa de parchetari de la Minsk funcționând în sistem de învățământ dual, ca și în Germania. Pe toată durata manifestării, elevii de la clasa de parchetari și profesorii lor au fost prezenți și deosebit de interesați, susținând un concurent local.

Parteneriatul menționat a fost rezultatul implicării conducerilor celor două școli, cu sprijin și din partea statului Belarus, care s-a arătat preocupat de formarea noilor generații de meseriași. Ca dovadă, atât la deschiderea concursului de pardoseli, cât și la festivitatea de premiere, au fost prezenți oficiali de rang înalt din ministerele de resort (Ministerul Muncii și Ministerul Învățământului din Belarus), care au susținut acest eveniment. În urma discuției reporterului nostru cu directorul școlii, a reieșit faptul că piața muncii reacționează foarte bine pentru absolvenții școlii, iar în urma unui feed-back din piață, școala suplimentează sau (mai rar) reduce numărul de locuri pentru o anumită specializare. Drept urmare, proiectul se dezvoltă continuu, pe lângă cele 4 clădiri a 3 etaje ale instituției urmând să se construiască în curând încă una. În cadrul școlii funcționează o cantină, unde au fost servite și mesele de prânz ale participanților la concurs.

Școala are de asemenea parteneriate cu principalii producători de pe piața locală, atât în privința materialelor de montaj, cât și a sculelor profesionale. În privința concursului, susținerea din partea sponsorilor, producători  prezenți pe piața din Belarus, locali sau internaționali, a fost consistentă. Îi menționăm doar pe cei care au relevanță și pentru piața românească: Uzin (sponsor principal), Loba (singurul stand de prezentare), Festool, Bosch, Murexin, Bona, Stauf, Ardex, Saicos, Berger-Seidle.


Sisteme profesionale pentru pardoseli