Knauf Vidifloor – o şansă pentru mansardele valoroase

Suport si adezivi » Pardoseli uscate | 14 octombrie 2013
Knauf Vidifloor – o şansă pentru mansardele valoroaseNe încântă nespus, am vrea să le readucem la gloria de altădată, dar... cât de greu se renovează clădirile vechi! Mansardele lor sunt valoroase prin spaţiul util pe care ni-l pun la dispoziţie, dar şi prin însuşi faptul că permit locuirea într-un loc încărcat de semnificaţii. Grija cu care trebuie realizată mansardarea sau renovarea unei mansarde ne duce de multe ori la un montaj uscat, care să afecteze cât mai puţin construcţia, iar dacă este vorba de pardoseli, avem o soluţie: sistemele de pardoseli flotante uscate Knauf Vidifloor.   

Folosirea spaţiilor de sub acoperiş prin mansardare a fost cu siguranţă una dintre ideile care au revoluţionat arhitectura şi tehnicile de construcţie, numitorul comun al clădirilor urbane începând cu Parisul anilor 1850. Oraşele româneşti au o moştenire bogată a acelor vremuri - case şi clădiri mansardate, sau cu acoperişuri înalte care pot fi amenajate astfel au fost construite inclusiv în perioada interbelică. Potenţialul acestor spaţii a început să fie valorificat tot mai mult, iar beneficiarii, arhitecţii şi constructorii caută soluţii prin care lucrările să devină cât mai simple, mai rapide şi mai sigure pentru clădirile vizate.

Avantajele montajului uscat

Amenajarea pereţilor şi tavanelor unei mansarde se face în general prin montaj uscat, cu panouri din gips-carton pe structuri de diferite tipuri (metal şi lemn în general), iar lucrările avansează rapid, curat, fără a încărca execesiv structura clădirii. Acelaşi lucru este dorit şi pentru pardoseli, adevărata provocare a unei mansardări. Planşeele de sub mansardele imobilelor vechi pot fi din beton, în anumite cazuri, dar de cele mai multe ori sunt structuri de lemn (grinzi şi scânduri), care ar suporta cu greu sarcini suplimentare importante, precum cele ale unei şape umede groase, care să preia toate denivelările. În plus, umezeala unei şape turnate le-ar putea provoca pagube iremediabile, iar transportul acesteia până la ultimul etaj înseamnă un efort considerabil. Această dilemă poate fi evitată simplu prin folosirea pardoselilor flotante Knauf Vidifloor, aplicate direct peste acea structură de lemn, permiţând în acelaşi timp ascunderea anumitor tubulaturi şi instalaţii montate în procesul de modernizare. Foarte mulţi montatori de pardoseli s-au familiarizat cu acest material şi pot propune soluţii adaptate fiecărui spaţiu, eventual sub consilierea producătorului.
Knauf Vidifloor este o gamă de șape flotante uscate compusă în principal din plăci pe bază de ipsos armat cu fibre celulozice, disponibile în trei variante: F131 (plăci lipite în fabrică, decalate una faţă de cealaltă cu 5 cm), F132 (plăci caşerate la partea inferioară cu un strat izolator din polistiren sau vată minerală) și F135 (plăci care pot fi montate în şantier în două straturi succesive).

Sistemul este disponibil în mai multe variante, inclusiv pentru încălzirea în pardoseală, oferind tot ceea ce este necesar: hidroizolaţie, termoizolaţie, suprafeţe finale plane, continue, compacte, montate astfel încât sarcinile să fie distribuite uniform asupra întregii pardoseli. Nu în ultimul rând, trebuie spus că este o pardoseală flotantă, care, deşi are o anumită rigiditate şi o stabilitate dimensională optimă (rămâne inertă la schimbări de temperatură şi umiditate), permite mişcările fireşti ale unei substructuri din lemn. Bineînţeles, sistemele de pardoseli uscate Knauf Vidifloor pot fi montate pe orice tip de suport, inclusiv beton, preluând denivelările acestuia cu ajutorul umpluturii uscate Knauf Trockenschüttung (granulozitate 1- 6 mm şi greutate de circa 5,15 kg/mp/cm grosime, umiditate reziduală 1%). Acest material poate fi aplicat într-un strat de până la 100 mm, iar rolul lui, pe lângă nivelare, poate fi mult căutata izolare fonică între etaje.
Peste sistemele Knauf Vidifloor, se poate veni cu orice tip de strat final, rigid (parchet, plăci, ceramice) sau elastic (PVC, linoleum, mochetă).

Knauf Vidifloor
 

Knauf Vidifloor F135 - plăci de 10 mm sau 12,5 mm grosime, montate în şantier în două straturi succesive, cu rosturi decalate. Al doilea strat se lipeşte de primul cu adeziv Knauf Aqualine, Knauf Systemkleber sau Knauf Uniflott, după care se fixează pe întreaga suprafaţă cu şuruburi speciale Vidifloor. Sunt potrivite pentru sistemele de încălzire în pardoseală (conductivitatea termică R = 0,29 W/(m•K).

Knauf Vidifloor F132 - plăci de 20 mm grosime, caşerate la partea inferioară cu un strat izolator din polistiren (20 sau 30 mm grosime), sau plăci de 20/25 mm grosime, caşerate cu un strat izolator din vată minerală de 10 mm grosime. Se montează prin lipirea falţurilor cu adeziv Falzkeber sau Systemkleber şi se fixează suplimentar cu şuruburi.

Sisteme profesionale pentru pardoseli