Laminatul de la A la Z

Parchet » Pardoseli laminate | 28 februarie 2012

De la producţie la întreţinere

Ce sunt pardoselile laminate? Din ce anume constau? Cum sunt realizate? Ce trebuie avut în vedere la prelucrarea lor? Cum se întreţine şi se curăţă laminatul?
Ajuns la episodul 4, serialul dedicat acestui material vă supune atenţiei modul corect de montaj, materialele necesare şi posibilităţile de întreţinere ulterioară.

Montajul

În general, pardoselile laminate se pot monta pe orice tip de suport, fie acesta o şapă ori o construcţie portantă din plăci fibrolemnoase. Desigur, există şi posibilitatea aplicării lor
peste o pardoseală deja existentă din PVC, linoleum, piatră ori ceramică, dar montajul pe mochetă ori alte materiale textile e nerecomandat. Pe lângă motivele igienice, aplicarea laminatului pe mochetă e contraindicată deoarece nu se obţine o rezistenţă corespunzătoare, putându-se ajunge chiar la ruperea îmbinărilor lamelelor.
Măsuri necesare înaintea aplicării

Transport şi depozitare

Pardoselile laminate trebuie transportate şi depozitate de preferinţă aşezate pe un suport plan. Pentru a se evita apariţia deformărilor, depozitarea trebuie realizată într-un spaţiu închis, ferit de intemperii. Cutiile şi folia ce îmbracă pachetele protejează elementele pardoselii laminate de murdărie şi umiditate în timpul transportului, dar nu oferă nicio garanţie împotriva condiţiilor climaterice.

Climatizarea

Pentru a se aclimatiza la condiţiile de temperatură şi umiditate din încăperea în care va fi montat, laminatul trebuie lăsat minimum 48 ore la locul de aplicare, în ambalajul  şi folia originale.

Verificarea suportului

Montatorul de pardoseli are obligatia de a verifica adecvarea suportului înaintea aplicării stratului final. Eventualele suporturi defectuoase trebuie remediate de către Beneficiar, respectiv deficienţele se impun comunicate în scris acestuia.

Modul corect de determinare al adecvării suportului pentru operaţiunile ulterioare de montaj a pardoselilor laminate e descris în capitolul 3.1 din Normele Industriei Germane  DIN 18 365.
În esenţă, suportul trebuie să fie stabil, uscat, plan şi curat.

Scule şi materiale necesare pentru aplicarea pardoselilor laminate

Montajul pardoselilor laminate se realizează destul de uşor, necesarul de scule limitându-se la creion de tâmplărie, ruletă, ciocan şi ferăstrău (în cazul sistemelor moderne de tip fold-down, necesarul de scule e chiar şi mai redus). De regulă, ca mijloc de pregătire a suportului, se mai utilizează folii şi straturi izolatoare. În fine, după terminarea operaţiunii de montaj de impune relizarea închiderii la perete cu ajutorul plintei de soclu.

Folii / bariere de vapori

Ca protecţie împotriva umidităţii existente în suporturile minerale, precum şape ori beton,  se recomandă utilizarea unei bariere de vapori constând dintr-o folie de PE în grosime minimă de 0,2 mm. Benzile de folie trebuie aplicate petrecut 30 cm, ridicate la perete. După montarea plintei de soclu, excesul de folie poate fi tăiat cu un cutter. La încăperile situate direct pe sol şi la construcţia cărora nu s-a optat pentru aplicarea unei bariere de umiditate în ori sub şapă, se impune utilizarea unei folii sintetice în grosime minimă de 1,2 mm. În fine, la construcţiile pe structură din lemn, utilizarea unor atare straturi separatoare sintetice prezintă riscul aparitiei unor deteriorări ale materialului lemnos. De aceea, în asemenea cazuri e recomandabilă ventilarea din spate a substructurii, menită asigurării schimbului de aer. Desigur, în continuare se vor monta si sisteme de plinte de soclu ventilate la rândul lor din spate.

Straturi izolatoare

Stratul izolator (underlay) folosit la montajul pardoselii laminate îndeplineşte mai multe funcţiuni, cel mai adesea pe cea de fonoizolare a sunetului produs la păşire dar este util totodată la preluarea eventualelor neplaneităţi ale suportului. Producătorii oferă numeroase tipuri de atare straturi, precum cele din spumă, celuloză, plută, fibre de lână, pâslă, fibre lemnoase ori cauciuc.
La alegerea underlay-ului trebuie avute în vedere mai multe aspecte. În cazul sistemelor de încălzire prin pardoseală se recomandă variantele cu rezistenţă minimă la transferul termic. Referitor la fonoizolare, trebuie determinat mai întâi dacă problema o constituie sunetele produse la păşire respectiv transmiterea zgomotelor dintr-o cameră în alta. De regulă, problema transmiterii sunetelor produse la păşire în spaţiile situate dedesubt  e rezolvată azi prin folosirea şapelor flotante.
Un alt aspect important rezidă în stabilitatea la presiune a elementelor de underlay, mai ales în cazul pardoselilor cu fixare mecanică. O spumă normală, dar şi una armată cu grosimea de peste 3 mm, se poate rupe în cazul unor solicitări punctuale majore în zona marginii. Dacă se preconizează solicitări mai serioase, se impune folosirea unei spume rigide cu densitate de minimum 25 kg per metru cub. Tipurile de underlay ce se remarcă prin stabilitate la presiune sunt compozitele poliuretanice, pluta ori straturile fibrolemnoase, variante ce permit totodată şi o încărcare statică superioară.
Să nu uităm să menţionăm importanţa unui suport plan la aplicarea underlayului. Eventualele neuniformităţi mai mari de 5 mm la 2 m nu pot fi preluate de stratul separator, între laminat şi underlay existând riscul apariţiei unor goluri.

Criterii de alegere a underlay-ului

Alegerea dumneavoastră depinde de situaţia de la faţa locului. De regulă, trebuie avute în vedere următoarele criterii:

  • Montaj peste un sistem de încălzire prin pardosesală
  • Termoizolaţia necesară pe suport
  • Sunetul produs la păşire
  • Transmisia sunetelor din încăpere
  • Înălţimea maximă permisă de montaj
  • Stabilitatea la presiune mecanică
  • Preluarea neuniformităţilor

Plinte de soclu

Aceste elemente constructive servesc la integrarea optică a suprafeţelor pardoselii şi pereţilor. Plintele de soclu trebuie să prezinte o grosime adecvată acoperirii complete a rosturilor de dilataţie faţă de pereţi, fără a impieta asupra eventualelor mişcări ale pardoselii. De aceea, ele se fixează întotdeauna în pereţi şi nicidecum în pardoseală.

Planul de montaj

Direcţia de montaj
Direcţia  de montaj se orientează îndeobşte spre sursa principală de lumină a încăperii, lamelele de parchet fiind aşezate longitudinal în direcţia acesteia. În cazul spaţiilor lungi şi înguste, precum coridoarele, se optează adesea pentru montajul pe lungimea încăperii.

Rosturi de dilatare
Pentru a permite eventualele mişcări ale pardoselii laminate precum contractarea / expandarea trebuie avută în vederea păstrarea unor rosturi de dilatare îndestulătoare. Între suprafaţa de pardoseală şi cea a elementelor constructive adiacente (pereţi, conducte de încălzire şamd) trebuie lăsate rosturi de dilataţie între 10-15 mm, care urmează a fi apoi acoperite cu plinte de soclu respectiv rozete speciale pentru ţevile de încălzire. În cazul aplicării unei pardoseli cu dimensiuni mari, se impune lăsarea mai multor rosturi de dilataţie pe suprafaţa în cauză.

Încălzire prin pardoseală
Aplicarea unei pardoseli laminate peste un sistem de încălzire prin pardoseală este în principiu posibilă, dar trebuie avut grijă la faptul că atât laminatul cât şi underlay-ul au proprietăţi termoizolatoare. Cazul optim priveşte un coeficient de rezistenţă la transfer termic al întregului sistem de maximum 0,15 mpK/W.

Rezistenţa la transfer termic
Această valoare măsoară rezistenţa opusă de un strat la transferul termic şi se exprimă în mpK/W. O pardoseală laminată standard, fără strat inferior de fonoizolare are un coeficient de rezistenţă la transferul termic de circa 0,07 mpK/W.

Montajul flotant
În cazul montajului flotant, pardoseala nu e racordată fix nici cu pereţii, nici cu suportul, singurele îmbinate între ele fiind elementele de laminat. În atare cazuri trebuie avute în vedere recomandările producătorului relativ la rosturile de dilatare.

Lipirea pardoselii laminate
În principiu, pardoselile laminate sunt destinate montajului flotant. În cazuri speciale, poate fi însă necesară lipirea laminatului pe întreaga suprafaţă. Între avantajele acestei variante se numără printre altele reducerea sunetelor produse la păşire respectiv un coeficient de rezistenţă la transferul termic mai bun pentru montarea pardoselii peste un sistem de încălzire.
În cazul în care doriţi să lipiţi o pardoseală laminată, aveţi grijă ca aceasta să fi fost autorizată de producător pentru un atare montaj.

Curăţare şi întreţinere
Pentru curăţarea şi întreţinerea pardoselii laminate e important de ştiut dacă suprafaţa ei constă din melamină ori acril, deoarece aceste materiale reacţionează diferit la produsele de întreţinere şi spălare. Momentan, noile suprafeţe acrilice au o cotă mai redusă de piaţă – şi nici nu constau propriu-zis dintr-un laminat.

Curăţarea
Pentru curăţarea cotidiană a pardoselilor laminate e suficient un aspirator ori o mătură. În funcţie însă de gradul de murdărire, se recomandă ştergerea cu o cârpă semiudă a suprafeţei. E important însă ca aceasta să fie bine stoarsă şi să nu lase niciun fel de bălţi pe pardoseală. Opţiunea pentru substanţe dedicate de curăţenie trebuie să ţină cont de recomandările producătorului. În cazul suprafeţelor melaminate nu pot fi utilizate substanţe generatoare de pelicule precum detergenţi ori şampoane iar zonele intens murdărite (afectate de exemplu de cremă de ghete ori acuarele) se tratează cu puţină acetonă.

Întreţinere
Substanţele de întreţinere uzitate la parchet ori pardoseli din plută pot da un aspect inestetic suprafeţelor laminate. Pe pardoselile acrilice însă atare substanţe aderă, fiind posibilă chiar şi tratarea lor cu detergenţi generatori de peliculă, polish-uri ori ceară (doar dacă producătorul nu o interzice).

Îmbunătăţiri/reparaţii
Micile deteriorări ale pardoselilor laminate se pot remedia cu ajutorul cerii ori pastei de reparaţii de nuanţa potrivită. Totuşi, elementele grav deteriorate trebuie înlocuite, măsură ce reclamă scoaterea şi re-montarea pardoselii până în locul respectiv.


Sisteme profesionale pentru pardoseli