Lemnul, un material cu personalitate. Avantaje, dificultăți, rezolvări

Finisaje si intretinere » Finisaje si intretinere | 07 martie 2018

 

Oricâte noi materiale pentru construcție au fost inventate, lemnul a rămas preferatul multora. Ca strat final pentru pardoseli, este elegant, natural, cald și, cu o prelucrare corespunzătoare, devine greu de egalat. Problemele lui principale sunt comportamentul în timp (apariția rosturilor și crăpăturilor, umflarea) și nevoia de mentenanță (uzura, zgârierea, colorarea diferențiată în funcție de expunerea la soare, evitarea atacurilor insectelor etc.). Aceste probleme își au originea în proprietățile interne ale materialului, care trebuie atent evaluate înainte de a alege o pardoseală de lemn, când vorbim de beneficiar. Iar când este vorba de parchetar, oricine practică asemenea meserie ar trebui să facă un curs intensiv pe această temă; să nu creadă că este vorba doar de intuiție, există o știință a lemnului bine structurată, deosebit de utilă, care elimină o multitudine de aproximări, nesiguranțe, erori, speranțe nejustificate (că n-o să se umfle, că n-o să crape, că n-o să se dezlipească). Lucrurile sunt un pic diferite când este vorba despre pardoseli exterioare de tip deck, dar dacă un montator este familiarizat cu comportamentul lemnului la interior, cu ”reglajele fine”, va gestiona cu siguranță și dificultățile unei pardoseli mult mai puțin complexe, de exterior, chiar dacă aceasta este expusă la ploaie, ninsoare, vânt sau soare. Aveți în continuare principalele zone de interes, bineînțeles fără pretenția de a epuiza subiectul.

 

Veneția se sprijină în bună parte, de secole, pe stâlpi din lemn de ulm și arin negru. La podul lui Apolodor din Damasc de la Drobeta Turnu-Severin s-au descoperit piloni de lemn care s-au păstrat sub apă timp de 2.000 de ani. În mormintele egiptene au fost găsite obiecte de lemn intacte de acum 5.000 de ani. Secretul a constat în durabilitatea lemnului obținută în anumite condiții – în cazurile prezentate mai sus, mediul complet umed sau complet uscat. Se știe, de asemenea, că problemele apar la alternanța umed-uscat sau la limita dintre umed și uscat – aici se formează mici ecosisteme, desigur dăunătoare pentru lemn. Pornim, așadar, de la o axiomă: durabilitatea lemnului în timp depinde în mod evident de condițiile de mediu, respectiv de modul în care îl protejăm.

Condițiile de mediu

Durabilitatea lemnului poate fi evaluată ca durată minimă de viață în condiții naturale, care îi vor modifica inevitabil caracteristicile fizico-mecanice și aspectul. Studiile de specialitate, dar și practica de zi cu zi, ne arată că suprafețele orizontale din lemn sunt mult mai intens afectate de condițiile de mediu decât suprafețele verticale. Aceleași studii remarcă faptul că, pentru rezistența în timp a unei pardoseli din lemn, contează inclusiv orientarea față de punctele cardinale: cele îndreptate spre sud şi vest sunt în general mai expuse la soare decât cele îndreptate spre nord şi est. Și nu vorbim doar de cele amplasate la exterior, ci și de pardoselile interioare supuse unui grad ridicat de agresivitate.
Ne interesează desigur și aspectul căpătat în urma acestor fenomene/agresiuni, din perspectivă estetică, dar și pentru faptul că aspectul reflectă starea materialului, modificările petrecute în interior. În condiții de exploatare în afara construcției, lemnul va fi atacat de microorganisme, ciuperci, insecte etc., care găsesc un mediu propice în structura și compoziția lui. Există de asemenea și o instabilitate fizică în prezența sau absența totală a apei, aspecte care nu trebuie neglijate. De aceea, pentru a păstra o suprafață din lemn la nivel optim din perspectiva utilității, trebuie îndeplinite acele condiții de umiditate care să îi asigure transformări cât mai puțin sesizabile: în funcție de situația de pe șantier sau spațiul locuit – dezumidificatoare (când construcția conține apă în exces), dar și umidificatoare (când locuința sau biroul încălzite pe timpul iernii au nevoie de un aport de umiditate în aer). În acest context, este importantă și esența lemnului utilizat. A fost întocmită astfel o clasificare a esențelor autohtone în funcție de durabilitatea lor, atunci când lemnul este lăsat în aer liber, în calea tuturor intemperiilor: ploaie, îngheț, soare, insecte etc. În principiu, s-au luat în calcul afecțiunile provocate de microorganisme, crăpăturile și aspectul.
Astfel, avem:

·         lemn foarte puțin durabil (maximum 3 ani): fag, plop, mesteacăn;

·         lemn puțin durabil (3 - 7) ani: brad, molid;

·         lemn durabil (7 - 10) ani: salcâm, pin;

·         lemn foarte durabil (peste 10 ani): stejar, tisă, ulm.

 

Umezeala ca factor agresiv

În lemn, apa se găsește sub trei forme:

·         apă liberă, care circulă prin țesuturi (se elimină în general, până la punctul de saturație, în procesul de obținere a produselor finite din lemn);

·         apă de higroscopicitate - apare datorită absorbției prin pereții țesuturilor vegetale (apare accidental și afectează proprietățile pardoselilor);

·         apă legată chimic – intră în compoziția substanțelor ce alcătuiesc masa lemnoasă (este în cantități nesemnificative, fără efecte importante asupra caracteristicilor lemnului).

Lemnul este compus în general din celuloză, lignină, hemiceluloză și alte substanțe organice. Celuloza este hrana preferată a diverselor tipuri de bacterii care încep să se alimenteze din lemnul care nu mai este viu fie imediat, fie după o perioadă de staționare a lemnului în apă.

Variațiile dimensionale ale lemnului depind în primul rând de variațiile umidității, care pot proveni din expunerea într-un mediu umed (atmosferă ori contact direct cu apa), sau din contră la uscare. Lemnul are proprietatea nu foarte utilă de a fi un material anizotrop, adică proprietățile lui fizice și structurale sunt diferite atât longitudinal, cât și transversal sau tangențial. Din aceasta rezultă că în timpul uscării apar contracții inegale, ceea ce duce inevitabil la apariția crăpăturilor. Procesul preliminar de uscare în aer liber, apoi cel de uscare controlată în incinte speciale, înainte de transformarea în parchet, dușumea sau deck, sunt extrem de importante, altfel se va obține o meterie primă plină de crăpături și cu nodurile scăpate de sub control. Lemnul are de asemenea proprietăți higroscopice, de absorbție a apei din mediul înconjurător, mai ales când este uscat și când umiditatea relativă a aerului este crescută. Știința, biologia arată că umiditatea climei în care crește copacul determină calitatea lemnului. Copacii din regiunile tropicale, cu umiditate crescută, s-au adaptat producând anumite substanțe hidrofobe, deci care resping acumularea excesivă de apă. De aceea, speciile de lemn tropical au o contracție mult mai scăzută la uscare și durata lor de viață în medii cu variații de umiditate este mai mare.      

Lemnul uscat este mult mai rezistent nu doar la atacurile bacteriilor, ciupercilor și mucegaiurilor, ci și la solicitări mecanice. Aceasta este valabil prin comparație atât cu lemnul umezit, cît și cu cel verde.

Gradul de degradare a lemnului mai este accelerat în mediul marin, unde concentrația de vapori din aer este mai mare, iar sarea (o substanță foarte hidrofilă) nu face decât să accentueze acest fenomen. La fel de agresate sunt pardoselile care necesită o curățare frecventă cu apă și detergenți. Este clar că pardoselile de lemn ale spațiilor destinate alimentației publice (restaurante, terase etc.) au o rată de degradare mult mai rapidă. Rezultatul umidificării excesive este crearea de tensiuni în lemn, care se transmit asupra materialelor de acoperire (lacuri, vopsele, baițuri) care pot crăpa și se exfoliază. Contractările și dilatările mai provin din variațiile de temperatură (lucru vizibil mai ales în zonele montane). De asemenea, razele UVprovoacă degradarea suprafeţei lemnului şi deteriorarea peliculei protectoare. Poluarea este un alt factor agresiv: smogul, în combinație cu ploaia formează acizi care afectează lemnul și stratul protector.


Nodurile – estetică și rezistență

Nodurile sunt aglomerări de celule moarte ce apar atunci când ramurile inferioare ale copacului în creștere se ususcă și cad, mai devreme sau mai târziu (acest aspect este foarte important, pentru că va determina dimensiunile nodului). Bazele acestor ramuri rămân și sunt acoperite de noi straturi de lemn în procesul natural de creștere a copacului, devenind noduri. La tăiere, se identifică prin culoarea mai închisă, iar direcția fibrelor este diferită față de cea a lemnului dimprejur – uneori chiar perpendiculară. Producătorii de parchet, mobilier, dar mai ales de cherestea pentru construcții consideră că aceste noduri, de obicei de formă conică, sunt defecte nu atât din punct de vedere vizual, cât mai ales tehnologic, reducând rezistența locală a lemnului și favorizând despicarea lemnului, apariția crăpăturilor. Printre specialiști au fost puse la punct o serie de metode de clasificare a nodurilor după forma, dimensiunea și fermitatea cu care sunt menținute în lemn, utile în evaluarea sortimentelor; aceste caracteristici depind de timpul scurs până la acoperirea completă a ramurii uscate de către noul lemn. Nodurile, în funcție de dimensiuni, poziție, număr și starea lor (uneori pot fi degradate), influențează astfel în mod semnificativ deformarea lemnului, crăparea, ușurința prelucrării, proprietățile lui fizice. Deoarece ele afectează punctual rezistența, reduc valoarea lemnului și îi limitează posibilitățile de utilizare în scop structural, mai ales când forțele sunt perpendiculare pe fibră (sau la tensiune) și mai puțin când sunt longitudinale (la compresie). Totuși, există situații când și nodurile pot fi utile, cu condiția să fie mici și sănătoase (iar numărul lor să fie totuși rezonabil): când apar forfecările longitudinale – atunci nodurile contribuie la creșterea rezistenței materialului. În domeniul parchetului, nodurile nu sunt atât de importante structural ca în domeniul dulgheriei. Ele au mai mult rol estetic – uneori apreciat (pare mai rustic, mai natural), alteori nu. Pentru dușumele, care au dimensiuni mai mari, ele pot fi dăunătoare dacă sunt poziționate de-a latul scândurii, de aceea sunt alese numai acele dușumele care au nodurile ferme, poziționate perpendicular pe fața scândurii– pot fi inestetice (ca niște pete rotunde), dar benigne. Ceea ce pentru mulți pare simplu, de fapt reprezintă știința și buna credință a producătorului de parchet sau dușumele: să taie lemnul astfel încât nodurile să fie uniform distribuite și stabile.

 

Protecțiile de suprafață

Suprafața lemnului expus la exterior sau în condiții agresive de interior poate fi acoperită cu diferite substanțe care pot fi clasificate în: emailuri, lacuri și lazuri. Emailurile și lacurile pot fi incluse în aceeași gamă, lacurile fiind de fapt emailuri fără pigmenți – depinde de utilizator dacă dorește să acopere textura lemnului, respectiv defectele acestuia. Aceste produse sunt rezistente la apă și impermeabile, conferind aceste proprietăți și lemnului. Totuși, aici apare și un dezavantaj: dacă apa pătrunde accidental în lemn, prin fisuri sau locuri neacoperite, lemnul începe o transformare (modificări dimensionale, atacurile paraziților) care duce în continuare la apariția de bule și exfolieri, iar în final la o degradare accelerată a lemnului. Neavând pigmenți ca emailurile (vopselele), lacurile au nevoie de aditivi care să protejeze lemnul împotriva radiațiilor UV, în special a expunerii directe la soare. Componentele lemnului, în special lignina, sunt sensibile la lumină și se degradează, având ca rezultat apariția acelei suprafețe cenușii și a deformărilor. Chiar și sub protecția lacului, apar îngălbenirea sau o tentă mai închisă (de aceea li se adaugă absorbanți UV). Din aceeași categorie a protecțiilor fac parte uleiurile și ceara, care
Lazurile sunt produse de asemenea rezistente la apă, ușor pigmentate și formează pe lemn o peliculă subţire care lasă vizibilă textura lemnului. Totuși, aceste lazuri au specific faptul că permit migrația vaporilor, lăsând lemnul să „respire”. Desigur, toate tipurile de acoperire menționate pot fi refăcute periodic; lazurile pot fi refăcute și fără a mai curăța vechiul strat. Să nu uităm în acest context aplicarea grundurilor înainte de acoperirea cu straturile finale; aceste grunduri au nu numai rolul de a deveni un suport bun pentru lacuri sau alte produse de finisaj, ci și de a impregna lemnul în profunzime, ceea ce crește calitatea lemnului și a soluției de protecție.

Problemele lemnului menționate mai sus se păstrează doar parțial când vorbim de derivate din lemn, placaje, laminate, pardoseli stratificate etc. Discuțiile se schimbă când vorbim de stabilitate dimensională, dar umiditatea rămâne acceași problemă, când intervine din stratul suport(șapă). E drept, finisajele realizate în fabrică au un rol decisiv în rezolvarea acestor dificultăți, dar multe depind și de sistem, montaj, cunoștințele beneficiarului despre lemn.

 

Sisteme profesionale pentru pardoseli