Montatorul și beneficiarul

Pardoseli » Evenimente | 25 septembrie 2018

Răzvan Dobre, Președintele Asociației Montatorilor de Pardoseli din România

Succesul unei lucrări depinde, așa cum este firesc, de calitatea materialelor, profesionalismul montatorilor, situația de pe șantier... Și mai depinde de un lucru important: relația dintre beneficiar și montator. Dacă relația nu se bazează pe încredere, lucrarea are multiple ”șanse” să devină dificilă. Se pot spune enorm de multe povești despre cum încep problemele. Iată un scenariu clasic: beneficiarul cumpără un adeziv despre care a auzit el că e cel mai bun (și desigur la preț promoțional), înainte de a căuta montatorul. Montatorul ales ezită să își asume răspunderea, beneficiarul îl convinge, lucrarea eșuează. Cine e de vină? Sunt mulți montatori care regretă acele momente în care au cedat tentației sau rugăminților, trecând peste ceea ce cunoșteau sau bănuiau. Cei experimentați știu ce se poate și ce nu, și mai ales cât pot să riște. Unii refuză fără să clipească materialele beneficiarului, dacă nu au încredere în ele. Pe un șantier sunt mai multe aspecte de care trebuie să țină cont, așa că în anumite condiții aplicatorul va folosi un produs anume – în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, temperaturi, umezeală, starea stratului suport etc. El trebuie să explice de fiecare dată beneficiarului (și o face) de ce a ales un anumit produs; este privilegiul și responsabilitatea sa. Folosește produsul cu care a mai lucrat, i-a urmărit evoluția; știe pe cine să sune dacă are nedumeriri, are garanția producătorului, cu care are o relație directă.

Beneficiarul poate fi suspicios, și pe bună dreptate. În piață se petrec și se aud multe, iar în afara ei și mai multe, pe bază de zvonuri și sfaturi ”dezinteresate”, de la tot felul de ”specialiști”. Se întâmplă să existe și montatori de week-end, care au ambiția să își facă singuri pardoselile. Este posibil, pentru un laminat, câteva bucăți de gresie sau un petic de mochetă, dar nu mai mult și nici cu prea multe pretenții. Materialele se pot cumpăra de peste tot mai nou...

Beneficiarul ar trebui să fie conștient de un lucru: montatorii profesioniști nu prea cumpără decât de la dealeri specializați. Când nu au încotro sau se grăbesc, mai fac și excepții și cumpără de unde găsesc, dar branduri cunoscute, verificate. Montatorii profesioniști nu se specializează din clipuri video de do-it-yourself, ci în ani de șantier, testări de produse și participări la traininguri, uneori în străinătate. În consecință, beneficiarul nu ar trebui să aleagă ”scump la tărâțe și ieftin la făină” - vorbă din popor. Degeaba alegi un parchet sau un PVC scump, dacă îl montezi cu un adeziv prost sau nu aplici o amorsă anume care să consolideze șapa. O aplicare slabă înseamnă deseori și pierderea materialelor în totalitate. Este o muncă ce presupune riscuri, dar în care există totdeauna soluția cea mai avantajoasă. Profesioniștii o cunosc, aveți încredere în ei. Nu știți cine sunt? Întrebați-ne!

Sisteme profesionale pentru pardoseli