
ULTIMELE STIRI
Acord de cooperare intre Federatia Maghiara de Atletism si Conica AG
Compania elvetiana Conica, unul dintre principalii producato...
Participă la BIFE-SIM 2020!
ROMEXPO, în parteneriat strategic cu Asociația Producător...
Oportunități de business pentru companiile din industria ospitalității care participă la ROMHOTEL 2020
În perioada 20 – 23 februarie, ROMEXPO organizează Expoz...
Participă și tu la manifestările expoziționale home & deco ale anului 2020
În perioada 2 – 5 aprilie 2020, în cadrul Centrului Expo...
BIFE-SIM dezvăluie tendințele 2019/2020 în mobilier și design interior!
BIFE-SIM 2019, târg internațional de mobilă, echipamente ...
Compania Elis Pavaje lansează un concept estetic de design exterior
Amenajarea curții și grădinii a devenit în zilele noastr...
Sketch to Reality Awards
Sketch to Reality Awards este o competitie adresata oricarui...
Master Builders Solutions® prezinta sistemele pentru pardoseli Ucrete la IFFA 2019 – cel mai mare targ mondial de industrie a carnii
Prezenti la IFFA, cel mai mare targ mondial de industrie a c...


O atitudine echilibrată
Pardoseli » Evenimente | 09 octombrie 2020
Răzvan Dobre,
Președintele
AsociațieiMontatorilor de Pardoseli din
România
Trăim vremuri nu tocmai plăcute – suntem datori să o
recunoaștem, pentru că altfel nu am ști cum să reacționăm, firește. În
contextul pandemiei COVID – 19, ne confruntăm cu două tipuri de atitudini
toxice: pe de o parte starea de panică, din cauza căreia unii oameni se
blochează în propriile lor cochilii, din care nu mai vor să iasă, pe de alta
neglijarea sau chiar negarea pericolelor, însoțite de un comportament
iresponsabil, uneori ostentativ, care agravează lucrurile, sporind îngrijorarea
tuturor. Din fericire, întâlnim și o atitudine echilibrată, care urmărește
continuarea activității în condiții speciale, cu respectarea normelor
igienico-sanitare care nu sunt atât de greu de respectat pe cât se plâng unii.
Poate că purtarea măștii devine deranjantă după o perioadă, dar nu suntem
obligați să o purtăm decât când lucrăm în colectiv, ceea ce nu se întâmplă
totdeauna. Poate că respectarea distanțării necesită mai mult spațiu, dar cu un
pic de organizare se rezolvă. În rest, este vorba despre igiena curentă, un pic
mai insistentă, care nu strică, oricum.
Beneficiarii au înțeles aceste lucruri simple și, după o scurtă perioadă de așteptare, au dat restart lucrărilor încă de la sfârșitul primăverii. Poate nu mai sunt atât de multe lucrări de anvergură, dar în prezent nu se poate spune că sunt aplicatori și montatori care să se plângă cronic de lipsă de lucru. Ceea ce se poate remarca este însă un echilibru între diversele tipuri de pardoseli montate, fapt constatat oarecum și de arhitecți, care sunt preocupați să creeze medii de lucru optime în noile condiții de segmentare a spațiilor de birouri și din locuințele angajaților care lucrează de acasă – un lucru nou, iată. Cele mai avantajate sunt firmele care pot asigura o varietate cât mai mare de lucrări – montează și parchet, ceramică sau piatră, aplică și pardoseli textile sau elastice, toarnă și pardoseli epoxidice sau poliuretanice. Astfel, acestea sunt capabile să preia toate lucrările de pardoseli dintr-un proiect, simplificând viața antreprenorilor sau beneficiarilor; pe de altă parte, firmele respective își reduc cheltuielile logistice – nimic mai simplu.
Ce mai putem remarca este creșterea segmentului de pardoseli lichide, turnate in situ, care, alături de cele elastice, asigură acele suprafețe continue, ușor de întreținut, pe care le solicită cei ce activează în domenii precum comerțul, industria alimentară și alimentația publică, sănătatea, învățământul, Horeca etc. Este vremea lor și va fi, pentru că, oricare ar fi scenariul evoluției pandemiei, restricțiile vor rămâne în orizontul nostru de așteptare; în consecință, dezvoltarea oricărei activități va necesita mai mult spațiu, igienizare intensă, deci... uzură. Este nevoie de pardoseli noi și, obligatoriu, de o calitate bună, pentru că acum efectiv nu prea mai ai cum să eviți acest lucru. Marii producători din domeniu au înțeles acest lucru și susțin comunicarea cu montatorii, constructorii, arhitecții și designerii, evidențiind acele soluții care sunt căutate cu insistență de beneficiari, în folosul activităților desfășurate de ei sau pentru sănătatea familiilor. Să ne vedem cu bine pe șantiere, cu sau fără mască!


Ultimele articole din categorie
Anuala de Arhitectură București 2020O scară sigură și confortabilă se execută personalizatPrima ediție exclusiv ONLINE a târgului BAU MÜnchenSINGURA REVISTA DE SPECIALITATE DIN DOMENIU




Vezi toate numerele revistei