O poveste americană pe tărâm european: Disneyland Paris

Pardoseli » Lucrari de referinta | 21 ianuarie 2020

 

Cu peste 15 milioane de turiști anual, Disneyland Paris a devenit cel mai vizitat loc de vacanță din Franța, implicit din Europa. Este situat în Marne-la-Vallée, un oraș de aproape 300.000 de locuitori construit practic de la zero în anii 1960 de francezi pentru a descongestiona aglomerarea urbană pariziană, așa cum s-a procedat și în alte zone metropolitane. Din 1992, aici funcționează celebrul parc de distracții de inspirație americană, care a transformat mica și liniștita localitate într-o destinație turistică de top la nivel european, o adevărată industrie a entertainmentului pentru copii. Arhitectura specifică și traficul extrem de aici au impus realizarea unor pardoseli speciale, cu un design variat, capabile să facă față solicitărilor, dar să permită și intervenția rapidă în caz de deteriorare.

 

Au ales Parisul...

Ideea de a crea în Europa un parc Disneyland, precum cele din California și Florida, a apărut în 1972, și au fost menționate în acei ani cam 1.200 de posibile locații din Marea Britanie, Franța, Italia și Spania. ”Lozul câștigător” a fost tras de micul și răsfiratul orășel (pe atunci) Marne-la-Vallée, situat la 30 km de Paris. Alegerea s-a făcut din motive de eficiență economică, desigur, iar argumentul principal a fost poziția: Parisul, cu cele două mari aeroporturi, avea o poziție relativ centrală, accesibilă în 2-4 ore de zbor pentru orice european. Iar Parisul este Paris... acolo deja veneau în fiecare an câteva zeci de milioane de turiști, chiar și fără un asemenea parc de distracții pentru copii. Dacă inițial se dorise o locație cu climă blândă, de exemplu pe coasta Mării Mediterane, atuurile legate de logistică au devenit decisive, chiar dacă Parisul are o climă destul de aspră, cu veri toride și ierni geroase. Un alt aspect luat în calcul a fost topografia zonei: era nevoie de un teren plat, pe care să se poată construi rapid, fără dificultăți, iar vizitatorii să nu fie nevoiți să escaladeze pante abrupte, care să îi obosească. Așadar, în 1985 cei de la Walt Disney Company au cumpărat terenul (cam 2.000 de hectare), cu concursul guvernului francez, pentru ca până în 1987 să fie rezolvate o serie de chestiuni birocratice și de urbanism, inclusiv acordul comunităților. Nu au lipsit controversele de ordin cultural, logistic și chiar sindical, ”tradiție” cumva franceză... Au fost dezbătute la nivel național teme precum consumismul american, politicile agricole (un grup de fermieri a blocat intrarea în 1992), ca să nu mai vorbim de considerațiunile asupra arhitecturii importate aici; o expresie celebră în epocă a fost cea de ”Cernobîl cultural”. Cu toate acestea, s-a ajuns la realizarea unei teme generale americane exclusive, propuse de fapt încă din stadiul de proiect, fiind solicitați unii dintre cei mai importanți arhitecți și urbaniști americani: Frank Gehry , Michael Graves , Robert AM Stern , Stanley Tigerman, Robert Venturi.



Aceștia au avut de lucru la nivel de arhitectură, inclusiv pentru hoteluri și restaurante, dar și pe partea de urbanism, întrucât era vorba de un mic oraș în sine. Inițial era pevăzut un trafic de turiști estimat de 55.000 persoane zilnic, cu un vârf de 14.000 pe oră în parcurile tematice.

În 1988 au fost demarate lucrările, pentru a fi executate complet până în 1996, cu un buget predictibil de 2,3 miliarde de dolari. Statul francez s-a angajat să plătească 5 miliarde de franci pentru a realiza infrastructura necesară. Șantierul a însemnat angajarea a numai puțin de 10.000 de persoane. Era al doilea parc Disney operat în afara Statelor Unite, după Tokyo Disney Resort.

 

Divertisment All Inclusive

Un centru de divertisment de asemenea dimensiuni avea nevoie așadar de cel puțin 5.000 de camere de hotel și de numeroase unități de alimentație publică, iar investitorii și-au impus stilul: fiecare hotel descrie o regiune din Statele Unite, iar restaurantele trebuie să servească exclusiv meniuri cu specific american. În momentul deschiderii, în aprilie 1992, cele 7 hoteluri existente însumau 5.800 de camere, iar restaurantele erau în număr de 29, plus încă 16 în zonele de hoteluri.

Complexul s-a extins și după inaugurare, astfel încât acum cuprinde două parcuri tematice, Disneyland Park și Walt Disney Studios Park, un centru comercial, opt hoteluri de lanț si șapte hoteluri  tematice asociate, zeci de magazine și restaurante, un teren de golf, o zonă de divertisment independentă. Al doilea parc tematic, Walt Disney Studios Park , a fost deschis publicului pe 16 martie 2002. Ca transport public, totul este deservit de căi rutiere și o linie ferată pe care circulă inclusiv trenuri de mare viteză, cu o gară proprie. Disneyland Paris este deținut și operat de o companie publică franceză, având ca acționar majoritar Walt Disney Company și câțiva acționari minoritari, cel mai relevant fiind prințul saudit Alwaleed, cu 10 procente. Actuala denumire Disneyland Paris datează din 1994, până atunci intitulându-se Euro Disney. Proiectul nu a fost imediat un succes financiar, chiar s-a vorbit mult timp ca despre un eșec de proporții și au fost operate numeroase restructurări; dar extinderea s-a realizat constant, chiar dacă investitorii nu și-au luat dividendele, astfel că din al 12-lea an de existență proiectul a început să își demonstreze eficiența. 

 

De la Farwest la Pădurea Adormită

Intrați în complex, vizitatorii pătrund în Midwest sau Farwest, unde întâlnesc clădiri care sunt replici fidele ale celor din filmele americane cu cowboys – clădiri urbane cu structuri din lemn, cu piloni în planul parterului, pardoseli din scândură vopsită, acoperișuri simple și rezistente, vitraje cu ochiuri de fereastră specifice arhitecturii americane de secolul al XIX-lea. Există chiar o replică fidelă, la scară 1:1, a unui mic fort din Vestul Sălbatic american, realizat exclusiv din bârne de lemn prelucrate grosier și mobilat întocmai ca atunci. Pardoselile sunt simple, din dușumele prinse în cuie de lemn sau cuie metalice mari, lucrate la forjă.

Adevărul este că adulții nu prea au timp la discreție să evalueze arhitectura; personajele principale sunt cei mici, atrași de alte lucruri – pe aleiele parcului se plimbă eroii desenelor animate: Mickey, Donald și prințesele Disney, care au propriile lor case unde-i primesc pe vizitatori, fac poze cu ei și le vând tot felul de suveniruri. Zilnic, la ore anunțate din timp, faimoasele personajele au propriile lor parade, traversând complexul în care alegorice, cântând și salutându-i pe copii.

Totuși, este imposibil să nu te lași impresionat câteva construcții reprezentative. Iconic pentru Disnayland este, desigur, castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, a cărui construcție a avut o poveste interesantă. Pentru a aduce un plus de originalitate proiectului european, a fost propus inițial un aspect futurist, la care s-a renunțat până la urmă în favoarea unuia ceva mai clasic. Problema era în fond faptul că Europa avea suficiente castele, astfel încât o construcție de acest gen risca să nu impresioneze pe foarte mulți vizitatori. Nu era aceeași situație cu America, unde un castel inspirat de cel de la Neuschwanstein (Germania) a fost cu totul inedit, chiar dacă americanii erau familiarizați cu castelul din poveste, așa cum îl desenase Disney. Ceva trebuia să ”ia ochii” pe cerul cenușiu din Marne la Vallée... așa că s-a optat pentru această variantă în roz și albastru, cu 16 turnuri având între 3 și 15 metri înălțime. Turnurile au fost executate de fapt în Italia și transportate aici, apoi montate. Datorită celul mai înalt turn, castelul se înalță până la 50 m, de două ori cât edificiul similar din Anaheim – California. Cea mai impresionantă fațadă, cea de la intrare, este poziționată spre sud, astfel încât fotografiile să iasă bine în orice moment al zilei, având o iluminare mai bună – cel puțin așa spun ”cârcotașii”. Aparent, castelul se înalță pe o stâncă... acea stâncă nu avea cum să existe acolo în mod natural, a fost turnată în beton, bineînțeles. A fost creat astfel un concept care are legătură indirect cu istoria europeană, prin intermediul lumii animației create de Walt Disney. Apărătorii proiectului susțin că de fapt castelul Frumoasei din Pădurea Adormită este inspirat de arhitectura gotică franceză: forma mănăstirii de la Mont St Michel, ferestrele de la Château de Chaumont, turnurile de la Château d'Azay-le-Rideau, stâlpii interiori în formă de copac răsucit de la Eglise Saint-Severin din Paris, iar tapiseriile după cele expuse la Paris Musée de Cluny. Văzând că arhitectura veche franțuzească ”vinde”, dar și pentru a atenua criticile vizavi de anumite aspecte culturale, una dintre extinderi a fost concepută într-un  stil familiar localnicilor: districtul Ratatouille, inspirat de peisaje pariziene (fântânile din Place des Vosges, clădiri precum pe Bulevardul Haussmann, Turnul Eiffel), totul reinterpretat în manieră Disney, desigur.

 

Realitate sau iluzie?

O legendă spune că într-o zi, pe când își vizita propriul parc de distracții din California, Walt Disney a ajuns în zona Tomorrowland (ceva similar există și la Paris, sub numele Discoveryland), dedicată unei priviri spre viitor, inspirată de romanele lui Jules Verne. Dar deodată vede un cowboy care trece în drum spre zona lui tematică, în totală disonanță cu construcțiile și personajele de science-fiction de acolo. Atunci ia decizia ca viitoarele lui parcuri tematice să aibă adevărate rețele de tuneluri, prin care să circule personajele și angajații, fără a se întâlni deloc cu vizitatorii decât în locurile stabilite. Iluzia trebuia să fie completă, fără niciun compromis, mai ales că atenția copiilor la detalii este binecunoscută. Inclusiv sub Disneylandul de la Paris există o asemenea rețea de tuneluri, îngropată sub imensa masă de pământ fertil adus pentru a susține vegetația bogată a parcului (solul de la suprafață existent a fost înlăturat). Prin aceste tuneluri se circulă cu mașinuțe electrice, astfel încât traficul este destul de rapid și fără pericol de accidente. Tot pe aici se eliberează parcul de deșeuri, sunt trasate instalațiile și se poate interveni cu primul ajutor și unele servicii de urgență, fără a crea panică. În general utilajele, echipamentele și instalațiile sunt complet ascunse de privirile vizitatorilor, deși un ochi avizat întrevede din loc în loc câteva elemente. Totuși, prin parc mai circulă și autobuze care transportă animatorii și angajații, aflați în număr extrem de mare.



Fiind vorba de un trafic foarte mare de vizitatori și având în vedere faptul că zona e plină de copii, e clar că, pe lângă dezideratul estetic, pardoselile trebuie să respecte strict imperativele siguranței în utilizare și ale durabilității. Acest lucru este cât se poate de evident în hoteluri, unde suprafețele sunt clar delimitate în funcție de destinația spațiului. Scările sunt prevăzute cu elemente antiderapante și cu marcaje cromatice diferite, pentru a nu călca greșit. Siguranța îi are în vedere nu doar pe turiști, ci și pe cei 12.000 de angajați din parcurile tematice, majoritatea permanenți (foarte puțini sezonieri). Dacă la început erau recrutați lucrători la Paris, Londra și Amsterdam, investitorii au decis apoi că trebuie înființată o ”Universitate Disney”, în care aceștia să fie pregătiți conform standardelor brandului. 

Tipurile de pardoseli sunt extrem de variate. Se poate spune că la interioare predomină lemnul, ceramica și piatra, în variațiunile ei terrazzo. Nu au fost uitate tipurile cu tradiție istorică, precum mozaicul roman (reprezentând Statuia Libertății!), mozaicul de tip gotic, cu plăci ceramice de mici dimensiuni, inserțiile (lemn-ceramică sau ceramică-piatră, de pildă). Culorile sunt vii, puternice, modelele sunt clasice, dar fără o simbolistică prea elaborată. Materialele moderne (PVC, LVT, cauciuc etc.) apar doar acolo unde este neapărat necesar din motive de eficiență sau siguranță – de regulă în spațiile de cazare și restaurante. Altfel, s-a încercat pe cât posibil păstrarea unei atmosfere clasice, revenite în peisaj european pe filieră... americană. Ca arhitectură, se poate vorbi și despre influențe multiculturale, inclusiv din Orientul Apropiat, Mexic sau Extremul Orient.

Sunt foarte multe suprafețe cu beton amprentat care imită pardoselile tradiționale, din basmele europene sau din filmele western devenite clasice. Acestea au avantajele lor: sunt ușor de întreținut și pot fi reparate destul de rapid, noaptea sau în pauze. Trebuie să fii foarte atent să îți dai seama ce este beton sau alt material. Montatorii și aplicatorii care trebuie să repare nu pot să strice farmecul vizitelor, mai ales când e vorba de copii, care privesc totul ca pe ceva ”sacru”. Și ar fi o adevărată tragedie ca vreo prințesă să se împiedice din cauza unei dale sparte...

Betonul este de fapt materialul cel mai des folosit, sub diverse forme, mai mult sau mai puțin aditivate. Cum altfel s-ar fi putut obține aceste forme spectaculoase, de basm?

Conceptul american s-a adaptat în timp realităților acestui continent, în sensul că au fost amenajate zone de terase ample, conform dorinței europenilor de a lua masa în aer liber, atunci când vremea este frumoasă – au fost prevăzute circa 2.300 de locuri.

Magazinele din cadrul complexului sunt și ele de notat, cu pardoseli care imită de multe ori motive din desene animate. Separațiile între diferitele materiale sunt realizate durabil și estetic cu profile metalice, în cea mai mare parte. La exterior, pe lângă beton amprentat, sunt și pavele de beton sau podele de lemn, aici fiind importantă panta de drenare a apelor pluviale.

Disnayland Paris a fost închis doar de două ori: în timpul unei furtuni din 1999 și după atentatele din noiembrie 2015. În rest, pardoselile sunt tot timpul șlefuite de pașii a milioane de copii care vin să-și vadă personajele îndrăgite cu o încredere impresionantă. Integrate în atmosfera de basm creată, probabil nu sunt prea mult băgate în seamă. Ele totuși există și sunt foarte importante pentru tot ceea ce se petrece acolo.

Sisteme profesionale pentru pardoseli