Palatul Bragadiru – Bucureștiul la 1900

Pardoseli » Pardoseli istorice | 17 iulie 2014
Palatul Bragadiru - interior

Renovat recent și repus în funcțiune ca centru de evenimente, Palatul Bragadiru este cu siguranță una dintre clădirile bucureștene care merită văzute, din mai multe perspective - a constructorului, a arhitectului, a iubitorului de istorie, a turistului sau amatorului de ”loisir”. Aflat în apropiere de fostul Centru Civic, nu departe de o serie de clădiri mai mult sau mai puțin controversate ca arhitectură (una dintre ele, încă neterminată, se află chiar vizavi), a scăpat ca prin minune de mania demolărilor din ultimii ani ai comunismului, reușind să ne ofere câteva scene dintr-o imagine particulară a capitalei României din jurul anului 1900, cu industriași care construiau în stil eclectic, pentru ei și angajații lor, săli de bal, locuințe, magazine, spații de recreere...


Un complex al berarilor

Palatul Bragadiru - exterior

Datorăm această frumoasă construcție eclectică, în primul rând, unuia dintre industriașii de marcă ai acelor vremuri, Dumitru Marinescu Bragadiru, care avea un întreg domeniu de 7 hectare în această zonă relativ centrală, ce se deschidea către ”Podul Calicilor” (actualul cartier Rahova), pe unul dintre puținele terenuri cu diferențe de nivel din București, o cornișă a râului Dâmbovița la acea dată. Intenția lui a fost de a ridica aici un Palat al Culturii, cu un oarecare specific legat de industria în care activa, cea a berii și rafinării alcoolului. În perioada interbelică, ajunsese să se construiască aici, pe câteva hectare, o fabrică de bere cu câteva sute de lucrători, locuințe pentru angajați, casa proprietarilor, magazine, o popicărie și, desigur, acest palat cu sală de bal care era folosită și ca cinematograf. De facilități se putea bucura întreaga branșă a berarilor, inclusiv muncitorii, pentru care patronul avea o grijă deosebită, așa cum procedau de altfel și alți proprietari de fabrici din epocă.
Palatul, denumit ”Colosul”  în perioada de început, adică în primii ani ai secolului al XX-lea, nu este chiar o clădire monumentală, dacă facem o comparație cu ceea ce vedem pe Calea Victoriei, având doar două niveluri deasupra solului. Totuși, complexul arhitectural are o suprafață foarte mare, de circa 16.000 mp, front stradal lung și impresionează prin echilibru, bogăția decorațiunilor exterioare și interioare, grija pentru detalii, toate foarte bine conservate și atent recondiționate, spre deosebire de restul complexului (fabrica de bere și celelalte construcții) care a rămas încă nedefinit într-un amplu proces de renovare. Trebuie spus că, în urma demolărilor din anii ’80 ai secolului trecut, zona a fost afectată profund și probabil va mai trece ceva timp până își va găsi o identitate, ceea ce ar fi de dorit, întrucât aici se află și alte clădiri de patrimoniu în stilul industrial al anului 1900 – de pildă fostul sediu al Bursei de Mărfuri, o creație a arhitectului italian Giulio Magni.
În iunie 1948, averea familiei Bragadiru a fost confiscată, iar Palatul a devenit Casa de Cultură (denumită la un moment dat ”Lenin”) a sectorului V, destinație care va rămâne până în decembrie 1989. Ulterior, complexul a fost lăsat în paragină, până în 2003, când a revenit proprietarilor de drept, urmașii direcți ai fondatorului. Aceștia au reușit să refacă din ruine palatul de odinioară, cu respectarea statutului de monument istoric și adăugându-i o serie de elemente funcționale, pentru a deveni ceea ce este astăzi: un elegant centru de evenimente, cu restaurante și terase, inclusiv spațiile aferente necesare.

Industriașii de altădată

Merită să ne oprim un pic aici asupra personalității lui Dumitru Marinescu Bragadiru, născut în 1842, care, din ucenic la racheria unui anumit Iancu Ștefănescu, a ajuns partener al acestuia și i-a preluat afacerea în 1866. În urma negoțului cu alcool medicinal din timpul războiului împotriva turcilor (1877 – 1878), a reușit să strângă banii necesari construirii unei fabrici de alcool rafinat în Bragadiru, Ilfov (construcție demolată recent, din păcate). De la numele localității respective provine de fapt și cel de-al doilea nume pe care și l-a atribuit.
Intuiția i-a spus harnicului întreprinzător că și berea va avea succes la români, deși consumul era relativ redus pe atunci, iar în acest domeniu nu investeau decât germanii (fabricile Luther – Grivița și Oppler). Astfel, în 1895 a deschis și o fabrică de bere în București, devenită în 1911 societate pe acțiuni, purtând numele ”Bragadiru” și mai apoi, după naționalizarea din 1949 ”Fabrica de Bere Rahova”. Amplasamentul era chiar în zona aferentă actualului palat, aici stabilind și reședința familiei. Astfel, la 1911 fabrica de bere se întindea pe o suprafață de 6,2 hectare. Ajuns unul dintre oamenii bogați ai României antebelice, Marinescu Bragadiru a fost generos: o parte din domeniu a donat-o primăriei pentru a se construi străzi (actualul Bulevard Regina Maria și Elena Doamna), a construit primul telefon rural din țară, până la Bragadiru, a susținut cu burse studenți, a sprijinit tineri întreprinzători educați. Fiul său cel mare, pe care îl chema tot Dumitru, a păstrat aceste bune obiceiuri, astfel încât familia se bucura de o bună reputație în epocă.

Eclectism în ”La belle epoque”

Palatul Bragadiru a fost realizat după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl, în anul 1894, astfel încât Institutul Geografic al Armatei l-a reprezentat pe hărțile realizate în anii
1895-1899 și 1911. Piesa centrală era, ca și acum, sala de bal și zona aferentă, bogat ornamentală cu stucaturi, cu scări monumentale, balcoane interioare și oglinzi venețiene. Galeria de balcoane interioare este susținută de coloane grecești, ușile au ancadramente baroce, plafonul este și el decorat din abundență. Eclecticul de aici face o trimitere clară la arhitectura clasică grecească, parcă pentru a sublinia și insufla valorile respective, probabil în scop educativ. Pe una din laturile sălii de bal vedem două scări în spirală (cele care duc spre balcoane), parcă prefigurând curentul Art Nouveau, foarte interesante datorită faptului că sunt realizate din oțel, devenind autoportante. Se pot observa plăcile de metal și niturile, un sistem constructiv curajos pe atunci, pe care îl putem întâlni, într-o altă variantă, și la Palatul Șuțu din București.
Pardoselile din sala centrală sunt din lemn (parchet montat tip brăduț), de proveniență mai nouă sau mai veche. Pentru a masca anumite elemente de instalații, au fost incastrate doze de pardoseală, o metodă destul de elegantă de a evita multitudinea de cabluri care apar la organizarea unui eveniment. De asemenea, merită remarcate scena înaltă și lambriurile din lemn închis la culoare, gen mahon, care marchează perimetral sala centrală.  

Pardoseli ceramice autentice

În zona scărilor monumentale observăm o ceramică deosebită, cu motive florale, pe care o regăsim și în alte clădiri vechi din Bucureștiul anilor 1900 (de exemplu Caru’ cu Bere). O inscripție realizată din plăci personalizate ne confirmă că este vorba depre o gresie ceramică provenind de la fabrica industriașului Ludwig P. Dietz din Wokowitz (o localitate din apropierea orașului Praga), foarte apreciată la acea vreme. Proprietarul fabricii era o personalitate importantă a epocii, un om cu vederi largi, preocupat de inginerie, care pe la 1890 a construit o fabrică de ceramică refractară și faianță. A fost președintele Asociației Imperiale a Industriașilor din Praga (Praga aparținea încă Imperiului Austro-Ungar) și se mândrea cu faptul că era furnizorul oficial al Casei Regale a României.
Moartea lui în 1906 a fost intens mediatizată în ziarele vremii, întrucât era o persoană cunoscută în cercurile aristocratice și industriale, furnizor de ceramică pentru lucrari deosebite, inclusiv biserici, în  Praga, Berlin, Viena și întreaga Europă Centrală. Din nefericire, și fabrica lui Dietz și-a întrerupt activitatea în 1949, fiind apoi desființată de comuniști.
În încheiere, nu putem decât să vă sfătuim ca, dacă sunteți invitați la un eveniment la Palatul Bragadiru, să mergeți, chiar și numai pentru a vedea locația. Altfel, o puteți admira din exterior și chiar merită să vă răcoriți într-o după-amiază de vară la terasele de aici, într-unul dintre puținele locuri care mai amintesc de Bucureștiul de acum un secol, în varianta lui relaxantă.

Lista firme specializate in pardoseli

Ultimele articole din categorie

Catedrale din South West EnglandBazilica Sfântul Ștefan din BudapestaCazinoul din Sinaia

SINGURA REVISTA DE SPECIALITATE DIN DOMENIU









Vezi toate numerele revistei

Sisteme profesionale pentru pardoseli