Pantheonul parizian si Pendulul lui Foucault

Pardoseli » Pardoseli istorice | 21 ianuarie 2013
Pantheonul parizian si Pendulul lui Foucault

Reper al arhitecturii antice, rămas ca prin minune spre a fi admirat și azi, Pantheonul din Roma a fost dedicat celor 7 zeități guvernatoare ale celor 7 planete, pentru ca ulterior să devină biserică. Pantheonul din Paris a fost construit ca biserică dedicată Sfintei Genevieva, ocrotitoarea orașului, devenind apoi loc de odihnă veșnică pentru mari personalități ale Franței. Acest concept de clădire a fost parcă sortit să le dea oamenilor un sentiment religios și în același timp să omagieze personalități, reale sau imaginare. Transpunerea în materie a acestui amestec de sentimente a avut ca rezultat, de fiecare dată, o arhitectură spectaculoasă, interesată de esențe, sacrificiu, excelență și spirit integrator.


Pantheonul din Paris, construit pe malul stâng al Senei, a preluat de la Pantheonul din Roma atât conceptul, cât și anumite elemente de arhitectură. Această construcție a devenit prima mare clădire neoclasică datorită arhitectului Jacques-Germain Soufflot, care a dorit să reia aici fațada edificiului roman și să adapteze viziunea gotică asupra luminii interioare a unei catedrale, respectiv o serie de elemente gotice, pe principiile și structura clasicismului.

Biserica sau mausoleu?

Motivele ridicării și istoria acestei construcții sunt cumva ieșite din comun: regele Ludovic al XV-lea, după o perioadă de boală din care și-a revenit surprinzător prin 1744, a vrut să-și arate recunoștința față de Dumnezeu refăcând biserica Sfintei Genevieva, ajunsă într-un stadiu avansat de degradare. Aceasta urma să găzduiască și relicvariul sfintei. Proiectul i-a fost încredințat lui Jacques-Germain Soufflot în 1755, iar construcția care a început în 1758 a durat decenii întregi, din cauza lipsei de finanțare, inclusiv după moartea arhitectului (1780). Jean-Baptiste Rondelet, elevul acestuia, a continuat construcția, fără însă a respecta întru totul planurile inițiale. Tocmai în perioada finalizării construcției, în 1790, Revoluția Franceză era în plină desfășurare. Adunarea Națională Constituantă decide, în contextul morții președintelui acesteia, Mirabeau, ca noua biserică să fie transformată în mausoleu sub coordonarea arhitectului Quatremčre de Quincy. Clădirea urma să devină locul de veci al marilor personalități ale Franței, Mirabeau fiind primul „locatar” în aprilie 1791, scos de aici 3 ani mai târziu.
Peristilul interior susţine o serie de balcoane care oferă o perspectivă spectaculoasă asupra graficii pardoselilor. Aceste coloane fac parte de asemenea din structura de rezistenţă a edificiului, susţinând bolţi, cupole șI suprafeţe verticale vitrate ample, ca în catedralele gotice
Frontonul i-a fost decorat cu un grup sculptural având tema „Încoronarea Patriei”, care a fost eliminat ulterior după restaurarea Bourbonilor (1814). Restaurația a adus edificiul la vechea destinație de locaș de cult, dar pentru puțin timp, deoarece s-a trecut din nou la cea de mausoleu pentru marile personalități franceze, în special intelectuali, la inițiativa din 1830 a ultimului rege francez, Louis-Philippe. O ultimă tentativă de a dedica această clădire exclusiv cultului religios datează din vremea lui Napoleon al III-lea, dar din 1885, de la moartea lui Victor Hugo, construcția a rămas mausoleu. Pe frontonul Pantheonului, s-a scris faimoasa sintagmă: „Aux grands hommes, la patrie reconnaissante” – Marilor oameni, patria recunoscătoare”. Aici odihnesc, în cripta subterană, scriitori, poeți, oameni de știință, eroi ai Franței: Voltaire, Rousseau, Victor Hugo, Andre Malraux, Jean Monnet, Emile Zola, eroul Rezistenței Jean Moulin, Louis Braille, Marie Curie, Alexandre Dumas (adus aici în 2002), respectiv arhitectul Jacques-Germain Soufflot. Pentru a respecta odihna acestora, dar și pentru a evita actele unor fanatici (s-a vorbit în 1814 despre furtul rămășițelor lui Voltaire), intrarea în criptă este permisă doar cu acordul Parlamentului și doar celor considerațI eroi ai patriei – lucrurile stau similar și la Domul Invalizilor, mausoleul unicului Napoleon Bonaparte.

Fascinatia gravitatiei

Un episod important în evoluția edificiului, în modul de a fi perceput de către parizieni și lumea întreagă, a fost amplasarea aici în 1851 a Pendulului lui Foucault. Fizicianul Léon Foucault a dorit să ilustreze rotația Pământului cu ajutorul pendulului ce îi poartă numele. Și pentru că trebuia ca acest pendul gravitațional să fie foarte lung pentru a i se observa corect mișcarea, fizicianul a ales să îl suspende de cupola Pantheonului, într-un punct aflat la 67 de metri deasupra pardoselii. Principiul de funcționare al acestui dispozitiv simplu este următorul: un pendul gravitațional, care în mod obișnuit oscilează în plan vertical, va avea datorită mișcării de rotație a Pământului o deviație în urma căreia sfera metalică aflată la capătul pendulului „desenează” pe pardoseală o traiectorie asemănătoare cu o floare. În mod normal, pe pardoseală se pune nisip, pentru a fi observată urma acestei mișcări. În cazul Pendulului din Pantheonul parizian, se poate observa umbra sferei pe o placă din marmură. Sfera actuală a pendulului este o copie – originalul a fost restaurat în 1995 la Muzeul de Arte șI Meserii din Paris, unde a și rămas expus până în prezent. Asemenea dispozitive există peste tot în lume – în România a existat unul la începutul secolului trecut, suspendat de cupola Ateneului din București. Recent, a fost inaugurată o variantă în cadrul Facultății de Construcții și Instalații din Iași. Este știut că fascinația pentru acest dispozitiv a crescut spectaculos în urma celebrului roman al lui Umberto Eco, Pendulul lui Foucault (apărut în 1988).

Pendulului lui Foucault

Simbolistica în marmura

Planul general al Pantheonului are formă de cruce greacă, cu porticuri sprijinite pe coloane corintice. A fost un proiect ambițios, cu o lungime de 110 metri, o lățime de 84 metri și înălțime de 83 de metri; datorită amplasamentului și înălțimii, de la nivelul cupolei se poate vedea efectiv tot Parisul. Cupola principală, a cărei greutate este de circa 11.000 de tone, preia ornamentica domului Pantheonului din Roma, iar tavanul acesteia este acoperit cu o frescă de Antoine Gros: Apoteoza Sfintei Genevieva. Domul, fără niciun pic de tâmplărie din lemn, este construit din blocuri de piatră susținute prin scoabe de fier și folii de plumb – o tehnică neobișnuită la acea vreme. Ușile enorme de la intrare, care se deschid doar la ceremonii (ca în Grecia Antică), au circa 10 tone fiecare. Pardoselile din marmură sunt spectaculoase prin grafica încărcată de simboluri, realizată prin sortimente de rocă de diferite culori: negru, alb, bej, gri. Sub cupola centrală, modelul cupolei este reluat și la nivelul pardoselii, ca o oglindă a acelui „oculus” păgân, care a devenit în accepțiunea creștină ochiul lui Dumnezeu, stilizat sub forma unui soare. În jurul Pendulului lui Foucault, pe pardoseală sunt preluate modele de inspirație greacă: laurii și spirala (probabil o trimitere la Spirala lui Arhimede), toate respectând strict principiile si metriei și ale încadrării în cerc. Un tratament aplicat recent asupra pardoselilor a conferit marmurei un aspect lucios, care pune în valoare detaliile și o protejează de traficul relativ intens. Se poate spune că abia acum acea pardoseală poate fi (și este!) admirată așa cum merită.

Sisteme profesionale pentru pardoseli