Pardoselile vinilice, de ieri și de azi

Elastice » Linoleum | 19 decembrie 2017

 

Pardoselile vinilice, apărute cândva pe la mijlocul secolului trecut, au reprezentat poate cea mai rapidă și radicală ”revoluție” în domeniul pardoselilor, devenind peste noapte un ”superstar” al amenajărilor interioare rezidențiale. Proprietățile generale ale acestei acoperiri au fost apreciate fără reținere de la primele experiențe; calitățile au fost îmbunătăite, problemele (care au existat la un moment dat) au fost rezolvate, dar producătorii nu au renunțat niciodată să creadă în acest material descoperit accidental și care azi este folosit din plin în domeniul construcțiilor, de la pardoseli la ferestre, profile ornamentale și decorațiuni, mobilier, măști pentru electrocasnice ș.a..m.d.

 

Invenție accidentală

În secolul al XIX-lea, opțiunile în privința stratului final al pardoselii (ne referim la cele elaborate, nu la cele de pământ sau acoperite cu vegetale uscate, cum se întâmpla încă în multe case ale oamenilor simpli) erau destul de limitate: lemn, piatră/marmură și ceramică, eventual acoperite cu covoare. Lipsea un material cald și suficient de inert la acțiunea umidității, care să poată fi întreținut în mod decent fără a-l distruge în timp. Vinilul a fost acel material, iar descoperirea lui s-a petrecut accidental. În 1872, chimistul german Eugen Baumann din Stuttgart făcea niște experimente cu un gaz numit clorură de vinil. Combinându-l cu alte substanțe, a creat un material solid, căruia nu i-a găsit pe moment o utilizare clară, așa că l-a catalogat ca fapt divers. Abia în 1926, inventatorul american Waldo Semon, care încerca diverse metode de optimizare a cauciucului, a reluat experimentele de polimerizare a clorurii de vinil și a reușit să obțină acest material prin tehnologii care au permis plasticizarea lui, prelucrarea și modelarea. I-a dat numele de ”policlorură de vinil” (”PVC” sau ”vinil” în limbajul comun) și, ca orice american cu picioarele pe pământ, l-a utilizat cu succes, la început în fabricarea amortizoarelor și anvelopelor, apoi, după Al Doilea Război Mondial,  pentru izolarea cablurilor electrice și, în sfârșit, pentru pardoseli. De fapt, primele bucăți de PVC au fost expuse cu un enorm succes la expoziția "A Century of Progress" din Chicago în 1933, cu această ocazie evidențiindu-se calitățile și posibilitățile de utilizare, inclusiv în domeniul construcțiilor, respectiv al pardoselilor. Rezistente, nu prea scumpe și ușor de montat, aceste pardoseli nu și-au găsit chiar de la început mulți cumpărători; dar când soldații americani s-au întors din război și au avut nevoie rapid de case accesibile și comode pentru a-și întemeia familii, producția de plăci de vinil a explodat. Tot atunci, pe măsură ce fiabilitatea lor a fost confirmată, iar întreținerea a devenit mai simplă, rolele și dalele de vinil au fost introduse și în instituții, școli, spitale, birouri etc.

 

Dezvoltarea pieței și... pericol: azbest!

Prețul a scăzut în timp, în paralel cu creșterea consumului și apariția concurenței, iar în anii 1960, producătorii de podele din vinil au fost determinați să facă produsul cât mai atractiv. În decursul acelui deceniu, au fost dezvoltate cele mai multe varietăți de PVC: omogene și neomogene, armate, cu strat suport din diverse fibre, amortizate etc. Un element important de atractivitate era faptul că aceste pardoseli nu trebuiau ceruite sau întreținute minuțios, ceea ce pentru acele vremuri era un avantaj major, o bătaie de cap mai puțin pentru tinerii activi.

Evoluțiile au continuat în anii 1970, când au apărut primele dale PVC, care au căpătat decoruri din ce mai spectaculoase, unele orientându-se către redarea materialelor naturale – lemn, piatră, mozaic, ceramică, plută etc. Clienții finali s-au bucurat din plin de aceste modele care le aduceau pardoseli cu aspect elegant, fără a fi nevoiți să plătească și prețul corespunzător unor materiale naturale scumpe. Următoarele două - trei decenii de după 1950 au fost, pentru piața americană și nu numai, anii pardoselilor PVC, dacă vorbim de domeniul rezidențial. Europa, utilizatoare și ea pe scară largă a acestui material, a păstrat totuși un echilibru cu celelalte tipuri de pardoseli. România, producătoare de PVC începând cu anii 1970, a mizat pe cantitate, în paralel cu construirea numeroaselor locuințe urbane, dar nu a excelat din perspectiva calității. Sortimentele produse erau ieftine, dar subțiri, casante și nu foarte aspectuoase, ceea ce a făcut ca acest material să nu capete o reputație prea bună. A fost nevoie de ceva ani ca românii să își reevalueze părerile și să se reorienteze spre PVC, în momentul de față fiind unul dintre finisajele preferate.     

Un șoc a fost înregistrat în anii 1970 – 1980, când instituțiile medicale au stabilit clar că azbestul  este dăunător sănătății omului; iar vinilul era aditivat sau acoperit cu azbest pe intrados, pentru a crea acel strat izolator, protector și amortizant pentru stratul de uzură de deasupra… Pardoselile astfel realizate erau mai rigide și se furnizau mai degrabă sub formă de dale, din cauza azbestului (care ajungea la 20% din compoziție) și a calcarului folosit ca material de umplutură; practic, PVC-ul era doar un liant și avea o pondere de circa 20 de procente.

A urmat o perioadă de declin a PVC-ului, până au fost puse la punct tehnologii de fabricare fără azbest, iar oamenii au fost convinși de producători că noile variante sunt sigure. Vechile pardoseli au fost îndepărtate și înlocuite cu PVC fără azbest, țările care mizaseră pe acest material confruntându-se cu o mică revoluție în domeniul construcțiilor. Chiar și azi, în țările care atunci au folosit azbest, se mai descoperă astfel de pardoseli, acoperite ulterior, ele nefiind periculoase atâta timp cât nu sunt la suprafață și fibrele lor nu sunt degajate în aer. În aceste cazuri, îndepărtarea lor se face doar de către specialiști, cu echipamente speciale de protecție pentru respirație.

 

De ce iubim PVC-ul

Odată revenit în atenția cumpărătorilor, vinilul a ajuns din nou în topul preferințelor, pentru construcții cu orice destinație. În sectorul rezidențial este folosit în special pentru bucătării și băi, în unități medicale pentru saloane și zone de acces, în instituții de educație pentru orice spațiu ș.a.m.d. Între tip, au fost îmbunătățite sau conferite PVC-ului noi proprietăți, obținute la cererile pieței:

·        Rezistența la apă: majoritatea pardoselilor vinilice de azi sunt practic impermeabile, ceea ce le face ușor de întreținut;

·        Rezistența la coroziune și persistența culorii, în special pentru cele omogene, care au aceeași compoziție pe aproape întreaga secțiune, având stratul de uzură mai gros; aceste lucuri sunt valabile inclusiv pentru variantele care reproduc lemnul sau piatra naturală.

·        Rezistență la alunecare: versiunile mai noi ale podelelor de vinil au o acoperire aderentă, fără ca aceasta să însemne neapărat o suprfață mată din punct de vedere optic.

·        Conductivitate pentru electricitatea statică: reprezintă o dezvoltare relativ nouă a pardoselilor PVC, care preiau sarcinile electrice și le conduc printr-o serie de conductori amplasați dedesubt către rețeaua de împământare; astfel, sunt obținute pardoseli potrivite pentru domenii speciale - fie acumularea prafului poate dăuna, precum în săli de operații sau laboratoare de cercetare, fie remanența acestor sarcini poate influența funcționarea aparaturii de înaltă fidelitate, precum în telecomunicații, laboratoare de măsurare, eletronică etc.

·        Caracterul ecologic: există pardoseli integral din PVC care sunt considerate perfect Eco-friendly; chiar dacă sunt materiale sintetice, amprenta lor de carbon poate fi cu mult mai mică decât a unor produse naturale, pentru că sunt mai ușor de întreținut, au o durată de viață mai mare, au caracter izolant termic și fonic și pot fi reciclate fără probleme; o astfel de pardoseală poate însemna consumuri reduse la alte materiale de construcție și produse de întreținere, ceea ce înseamnă economisire de resurse.

·        Rezistență la zgârieturi: unele pardoseli din vinil includ un strat de uzură special care protejează împotriva zgârieturilor și uzurii, a poansonărilor provocate de obiecte grele și chiar a petelor; mai mult decât atât, în ultima vreme au fost dezvoltate metode de recondiționare a pardoselilor din PVC omogen, care includ șlefuirea stratului de uzură și acoperirea ulterioară cu un strat protector din poliuretan; această operațiune prelungește durata de viață a pardoselii cu încă un număr de ani – iată o nouă metodă de economisire a resurselor, în condițiile în care dea vorbim de un material nu forte scump.

·        Versatilitate: vinilul este acum disponibil în mai multe culori și modele decât oricând; poate reproduce materiale naturale, poate fi creat în variante 3D (cu o ușoară profilație, dar nu foarte mare, pentru a nu pierde avantajul simplității în întreținere); cele mai spectaculoase sunt pardoselile LVT (Luxury Vinyl Tile), o variantă modernă a pardoselilor PVC, la care stratul de uzură este mai rezistent, fiind obținut cu ajutorul uretanului expus la raze UV, iar decorurile sunt mult mai realiste.

·        Securitate la incendiu: în laborator, dar și în urma unor situații concrete, s-a ajuns la concluzia că PVC-ul nu este un material periculos – se aprinde greu, datorită conținutului de clor, și arde cu o flacără care degajă extrem de puțină căldură; aditivate pentru ignifugare, pardoselile PVC pot fi considerate sigure la incendiu, nepropagând focul.   

·        Elasticitate și confort termic: sunt două proprietăți ale PVC-ului modern care fac acest material foarte plăcut la pășire; deseori, este folosit pentru pardoselile sălilor de sport, având aderența potrivită pentru siguranța alergării și elasticitatea necesară pentru săritura corectă a mingii, respectiv pentru a nu provoca rănirea gravă la cădere a sportivului.  

·        Simplitatea montajului: este un atu important, dar cu condiția ca stratul suport să fie bine realizat și neted.

Întreținere ușoară: acizii ușori, substanțele alcaline, grăsimile sau detergenții nu afectează pardoselile PVC, mai ales dacă sunt acoperite cu un strat protector din când în când; în caz de deteriorare, există metode de înlocuire a porțiunii respective – important este să aveți la îndemână nuanța respectivă și, desigur, un aplicator bun; când este vorba de dale PVC, înlocuirea este mult mai si
Sisteme profesionale pentru pardoseli