Deko

ULTIMELE STIRI

Elis Pavaje incepe productia in cea de-a treia fabrica, din nordul Moldovei

Bucuresti 20.09.2017. Elis Pavaje demareaza productia la Sec...

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

ELIS PAVAJE LANSEAZA NOI PRODUSE PENTRU GRADINA

Elis Pavaje a lansat pe piața românească o serie de produ...

Elis Pavaje:lansarea la Stoenești a celui mai mare showroom de pavele, la implinirea a 10 ani

Elis Pavaje a deschis joi, 8 iunie 2017, la Fabrica Stoeneș...

Creștere Bosch cu două cifre la vânzările de scule electrice

Departamentul ”Tehnologie pentru Constructii si Energie”...

Majorare cu 11.7% a cifrei de afaceri pentru compania ELIS PAVAJE in 2016

Bucuresti, 20.02.2017. Compania Elis Pavaje si-a intarit in ...












Piatra vechilor grote creștine

Pardoseli » Pardoseli istorice | 17 martie 2017

Peștera Sfântului Andrei

Întemeierea de lăcașuri de cult în peșteri și grote este frecventă în creștinism, oarecum o tradiție, începând cu catacombele romane din zorii acestei credințe. Istoria monahismului este, de asemenea, legată de aceste refugii în sălbăticie, sau departe de prigonitori, fie că aceștia au fost autoritățile romane, mai târziu musulmane sau chiar creștine, când a fost vorba de schisme. Există mănăstiri și biserici rupestre în toată această zonă a lumii, din Spania până în Georgia și Armenia, din Ucraina până în Capadocia, Egipt și, mai la sud, în Etiopia. Și în România putem da multe exemple, dintre care vă supunem atenției două: Peștera Sfântului Andrei din Dobrogea  și Biserica rupestră de la Corbi, din Argeș. Poate fi de interes acest subiect, pentru a vedea cum au fost amenajate interioarele, în special pardoselile, având la dispoziție un material aflat din abundență chiar la fața locului: piatra.

 

Peștera Sfântului Andrei – primul loc sacru al creștinilor din România

Într-o baladă populară, Sfântul Andrei era primit cu căldură de preoții unui cult local păgân din Dobrogea, numiți chiar "sfinți". Primul ucenic al lui Iisus ajunsese, în anii 50 ai erei creștine, pe aceste meleaguri propovăduind cuvântul Evangheliei Mântuitorului și a fost găzduit în această grotă, considerată ”punctul zero” al creștinismului românesc. Zona se afla sub autoritatea imperială romană și se numea Moesia Inferior (sau Scytia Minor), fiind locuită de traci, geți, sciți, greci și alte popoare, nu toate stabile. Într-o nișă care se află în pronaosul actualei biserici, se află un fel de pat, scobit în piatră, unde conform tradiției se odihnea apostolul Andrei. O vreme aici au fost arse lumânări și tămâie, dar azi cei aflați în suferință vin pentru a-și redobândi sănătatea, petrecând câteva zile și nopți pe patul apostolului.

Deși loc esențial al creștinismului românesc, Peștera Sfântului Andrei nu a avut un destin foarte senin de-a lungul istoriei. Astfel, în timpul stăpânirii otomane a fost părăsită și uitată, fiind redescoperită abia în 1943, iar în 1944 resfințită și redată cultului. Atunci a fost construită o turlă și un zid de protecție din calcar; dar uitarea a venit repede în vremea comunismului, când peștera a devenit staul de oi temporar. Abia după 1989 locul a revenit în atenția credincioșilor, fiind refăcut și amenajat continuu, în ritm cu pelerinajele ce devin tot mai importante.

Peștera propriu-zisă, săpată în stâncă la poalele unui mic munte împădurit, a fost transformată în biserică. Turla iese prin stâncă, pornind chiar din tavanul bisericii. Pe pereți sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor și a lumânărilor, iar în locul altarului se află acum o icoană mare a Sfântului Apostol Andrei. În biserica mică se păstrează o raclă cu moaștele apostolului, care a fost crucificat la Patras, în Ahaia (Grecia), iar în fața Sfântului Altar, în partea stângă, este amplasată o cruce în formă de X, amintind modul de crucificare a acestuia. În centrul crucii se află o părticică din degetul Sfântului Apostol Andrei, iar în cele patru laturi ale crucii sunt părticele de moaște ale sfinților dobrogeni Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, de la Niculițel, respectiv Epictet preotul și Astion monahul.

Pereții sunt spectaculoși datorită straturilor sedimentare vizibile, iar finisarea lor nu a fost dusă prea departe. Pardoselile sunt realizate din dale de piatră lipite cu mortar, folosindu-se calcarul aflat din abundență în munții erodați ai Dobrogei. Calcarul este un material deschis la culoare și foarte apreciat pentru construcții, deși nu foarte rezistent. Prelucrarea lui nu este atât de riguroasă, fiind o rocă relativ friabilă (un avantaj la crearea spațiilor interioare), dar greu de stăpânit la cioplire. Totuși, planeitatea este perfectă, ceea ce este de dorit, din cauza iluminării reduse, care crează o atmosferă aparte. Umiditatea este redusă, în această zonă cunoscută ca cea mai aridă a țării.

 

Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră

În satul Jgheaburi din Județul Argeș se află acest ansamblu religios rupestru din secolul al XIV-lea, reînființat în perioada domnitorului Neagoe Basarab. La 23 iunie 1512, Mușa, fiică și soție de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, repune bazele Mânăstirii de la Corbii de Piatră, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, închinată domnitorului Neagoe Basarab care era chiar nepotul proprietarei. A fost ales acest loc spectaculos, un perete masiv de stâncă (gresie), înalt de circa 30 m și lat de aproape 15 m, în care au fost săpate biserica propriu-zisă, iar alături trapeza (sala de mese de 11 x 2,5 m). Conformația locului și cele câteva compartimentări ne sugerează că aici existau deja adâncituri în rocă. Se mai spune că Neagoe Basarab folosea acest loc drept tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice.

Sub influența bisericilor rupestre din Capadocia, la un nivel, desigur, mult mai mic și fără a avea la dispoziție o rocă prea ușor de prelucrat, biserica rupestră de la Corbi are formă de sală, cu două altare dedicate unui hram dublu, caracteristice lumii bizantine din secolul al X-lea. Valoarea ei este importantă și din perspectiva picturii pereților în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea. Reprezentările pot fi identificate: Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Bunavestire, Botezul Domnului, Înălțarea, Jertfa lui Avraam, Învierea lui Lazăr. Catapeteasma datează din 1804, când aceasta a fost construită din cărămidă. O intervenție notabilă apare în 1897, când, în urma surpării unui perete (chiar în timpul slujbei de Înviere, dar fără să provoace nicio victimă), au fost angajați niște meșteri italieni pietrari, destul de prezenți în zona Argeș, care au refăcut această zonă de vest a naosului. De asemenea, la 1761 a fost așezată deasupra stâncii în care a fost scobită mănăstirea o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil. Din 2003, aici se fac slujbe zilnice după rânduiala monahală.

În cu totul alt registru, aceste locuri stâncoase au fost folosite ca ascunzătoare de banditul (haiducul, spun unii) Zdrelea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, care împreună cu Mărunțelu terorizau Bucureștiul prin tâlhării și chiar crime.

Pardoselile sunt realizate din dale masive de piatră, ca și treptele de la intrare sau schimbările de nivel spre altar. Dalele au fost cioplite în forme rectangulare, destul de atent, și așezate pe pat de mortar. Dată fiind trecerea timpului, nu toate s-au păstrat intacte, iar duritatea rocii reflectă acest lucru, piatra erodându-se diferențiat. Planeitatea pardoselilor este lăudabilă, iar acest lucru se poate datora meșterilor pietrari italieni, care au ridicat multe dintre edificiile spectaculoase din Vechiul Regat.

Sisteme profesionale pentru pardoseli