Planeitatea de la sclivisire la elicopterizare

Pardoseli » Industriale | 20 decembrie 2012
Pardoseli industriale

Așa cum se întâmplă deseori, tehnologia face un pas înainte, pentru ca reglementările să fie îndeplinite prin alte metode decât cele prevăzute – bineînțeles, mai eficient. Interesul este în primul rând al beneficiarului, iar dacă el va obține o pardoseală industrială mai rezistentă, mai rapid și cu costuri mai mici, toată lumea este mulțumită. Un caz sugestiv este cel al obținerii unei șape de calitate, în condiții de planeitate cât mai bune.

Iată cum este descrisă (în linii mari) turnarea unei șape de egalizare, după metoda clasică: şapa de egalizare se realizează dintr-un mortar de ciment preparat în cantitățile necesare, cu nisip având granulația 0 – 7 mm. Mortarul se va întinde pe suprafaţa destinată şi se va nivela cu dreptarul, ținând cont de un nivel menționat în proiect. Sunt prevăzute rosturi de dilatare iar, dacă este nevoie, se va realiza sclivisirea (aspect des întâlnit în vechile hale industriale). Acest lucru se realizează prin baterea mortarului proaspăt cu mistria (până la apariţia laptelui de ciment) sau prin presărarea uniformă pe suprafaţa şapei, înainte de începerea prizei, a unei cantităţi de ciment, astfel încât să rezulte o grosime de 2 mm de suprafaţă sclivisită. Ulterior, pentru evitarea fisurării la acțiunea soarelui sau curenţilor de aer, se va proteja suprafaţa cu rogojini, pânză de sac, etc. și se vor stropi cu apă timp de 7 zile. Sunt prevăzute abateri de la planeitate ale stratului suport de maximum 20 mm pentru dreptarul de 2 m lungime la pardoseala peste fundație și 10 mm pentru un planșeu. Acum, lucrările de acest gen în zona pardoselilor industriale sunt tot mai rare, întâlnite mai degrabă pentru suprafețe mici.
În primul rând, se vorbește aproape exclusiv despre șapa mecanizată, prin care transportul și turnarea se execută cu ajutorul furtunelor din cauciuc, care pot ajunge până la 150 m pe orizontală și 100 m pe verticală. Compoziția este mult mai bine supravegheată, munca mai ușoară și nu se mai produc distrugeri pe șantier. Orizontalitatea se asigură, desigur, cu ajutorul unei nivele laser, iar vibrarea crește consistența materialului. Un alt aspect urmărit este sigilarea peliculei exterioare (vechea sclivisire), pentru ca șapa să poată deveni un suport cât mai bun pentru stratul final, sau chiar să reprezinte acest strat final. Șapa clasică are un mare dezavantaj: mai este necesară o șapă autonivelantă, dacă se dorește acoperirea cu parchet, PVC, ceramică sau rășini. De aceea, se apelează la așa-numita „elicopterizare”, care poate transforma șapa în strat final, eventual suport pentru rășini epoxidice și poliuretanice.
Dacă se dorește ca șapa elicopterizată să devină strat final, se mai poate adăuga cuarț la suprafață, pentru optimizarea stratului de uzură. Rosturile de dilatare se umplu cu profile din PVC sau alte materiale dedicate. Totul este ca executanții să stăpânească aceste tehnici șI să fie foarte atenți la umiditatea construcției.

Sisteme profesionale pentru pardoseli