Deko
Bife Sim 2018

ULTIMELE STIRI

Elis Pavaje incepe productia in cea de-a treia fabrica, din nordul Moldovei

Bucuresti 20.09.2017. Elis Pavaje demareaza productia la Sec...

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

ELIS PAVAJE LANSEAZA NOI PRODUSE PENTRU GRADINA

Elis Pavaje a lansat pe piața românească o serie de produ...

Elis Pavaje:lansarea la Stoenești a celui mai mare showroom de pavele, la implinirea a 10 ani

Elis Pavaje a deschis joi, 8 iunie 2017, la Fabrica Stoeneș...

Creștere Bosch cu două cifre la vânzările de scule electrice

Departamentul ”Tehnologie pentru Constructii si Energie”...

Majorare cu 11.7% a cifrei de afaceri pentru compania ELIS PAVAJE in 2016

Bucuresti, 20.02.2017. Compania Elis Pavaje si-a intarit in ...











Podurile pavate din Veneția Nordului

Pardoseli » Pardoseli istorice | 19 decembrie 2017

 

Bruges este considerat cel mai important oraș turistic al Belgiei, deși are o populație de nici 120.000 de locuitori. Zona istorică a urbei, având circa 20.000 de rezidenți, atrage anual 2-3 milioane de turiști (sau peste 7 milioane, dacă ar fi puși la socoteală și cei care vin doar pentru o zi). Sunt circa 400 de hectare în centru cu clădiri vechi, unele medievale, care au determinat înscrierea orașului în Patrimoniul UNESCO. Oamenii vin din toată lumea să bea faimoasa bere belgiană (Gambrinus, legendarul rege al berii, era flamand), să mănânce scoici, ciuperci și ciocolată, dar toate acestea nu au aceeași valoare dacă nu se intră în atmosfera creată de arhitectura gotică, desfășurată de-a lungul străzilor înguste, acoperite cu piatră cubică, fără plimbările pe canale, pe cheiuri și pe podurile care le traversează,. Unul dintre sfaturile cele mai importante date turiștilor sună cam așa: purtați pantofi robuști, cu talpă groasă, pentru că acest oraș este în întregime pavat cu piatră!

 

Blocul belgian

Piatra cubică, în general de origine bazaltică sau granitică, este cunoscută în spațiul anglo-saxon cu denumirea de ”belgian block”, ceea ce ne trimite cu gândul la modul în care a intrat acest tip de pavaj în civilizația occidentală. Ne-am putea gândi că belgienii au fost niște mari maeștri în cioplitul bucăților de piatră, ceea ce poate fi adevărat, dovezile fiind evidente, în Bruges și în multe alte orașe ale acestei țări. La sfârșitul Evului Mediu, aici era concentrată o mare parte a industriei europene, ceea ce a catalizat dezvoltarea comerțului, pe mare și pe uscat, și în consecință prosperitatea. Totuși, originea denumirii nu are legătură directă cu pavajele, ci cu faptul că belgienii foloseau acest tip de piatră cubică ca balast pentru lestarea navelor. Iar în domeniul acesta al navigației, flamanzii belgieni au devenit maeștri, astfel încât piatra pe care o foloseau pentru echilibrarea corăbiilor a devenit cunoscută în multe regiuni ale globului, în special în porturile Americii. Întrucât această piatră se folosea doar când navele erau goale, probabil era lăsată prin porturi și folosită acolo pentru repararea drumurilor.

Mai apropiată de adevăr (deși mai puțin folosită) este denumirea ”sanpietrini”, dezvăluind filiera italiană, pentru că pavajele Romei papale din secolul al XVI-lea au fost primele de acest tip, cu forme riguros rectangulare, montate după modele pe care le întâlnim și astăzi. Chiar dacă erau realizate în întregime manual, erau mult mai evoluate decât cele din antichitate și puteau susține fără probleme traficul urban tot mai intens. Indiferent de etimologia ”blocurilor belgiene”, meșterii pietrari care au lucrat la pavajele din Bruges în secolul al XIX-lea au dus această tehnică la un nivel care impresionează și azi. Era epoca în care acest domeniu s-a dezvoltat cel mai rapid, înlocuind pavajele de piatră neregulată (piatra de râu), destul de problematice pentru mijloacele de transport de atunci, care erau de regulă trase de cai. Piatra cubică (sau paralelipipedică, pentru a fi riguroși) a fost preferată pentru că permitea un mers mai lin al trăsurilor, chiar dacă asta ni s-ar părea în ziua de azi un coșmar. A fost un pas important spre șoselele moderne de asfalt, beton și asfalt-beton din secolul XX, care au apărut prin acoperirea vechilor drumuri pietruite. Sub formă de anecdotă (deși poate nu e cazul), trecerea la asfalt a fost o problemă reală pentru că pietonii nu mai auzeau vehiculele venind și nu se puteau feri...

Pe măsură ce zonele istorice ale orașelor au devenit obiective turistice, aceste pavaje au fost tot mai apreciate și sunt nenumărate cazuri de decopertări ale asfaltului pentru a se ajunge la stratul de piatră original. În acest mod sau prin montaje noi, cu mijloace mai moderne, apar noi pavaje cu piatră cubică, mai ales în zonele cu importanță istorică sau pietonale, considerate valoroase pentru peisajul urban - chiar dacă devin alunecoase când sunt umede și au nevoie de un substrat consolidat pentru a nu apărea denivelări. Există și alte rețineri față de acest strat final al drumurilor: dacă sunt prea ușor de scos, pavelele pot fi folosite ca proiectile, așa cum s-a întâmplat la revoltele populare din Italia în anii 1960, iar aderența lor este problematică pentru motocicliști. Totuși, în Bruges aceste neajunsuri nu sunt luate în considerare, pentru că pavajele reprezintă o parte din farmecul orașului, fiind folosite inclusiv pentru zonele rutiere și pietonale ale celor 49 de poduri construite peste canale.

 

Scurt istoric al orașului

Numele orașului Bruges provine, conform istoricilor, din norvegiana veche: Bryggja - pod, punte, chei. Mai este denumit ”Veneția Nordului” datorită numeroaselor canale care încercuiesc și traversează orașul. Întemeiat în anul 862 sub forma unui castel înconjurat de apele râului Reie, Bruges și-a păstrat farmecul medieval în fiecare casă din cărămidă roșie. Titlul de oraș i-a fost acordat în 1128, iar de-a lungul Evului Mediu a fost membru important al Ligii Hanseatice, și chiar capitală a acesteia, pentru o perioadă. Avantatajat de poziția geografică - aproape de mare, cu deschidere la porturile englezești de dincolo de Canalul Mânecii, care nu se aflau foarte departe - Bruges a devenit un mare centru al negoțului. Din portul său se transportau pe Marea Nordului cantități însemnate de vin, sare, mirodenii și țesături scumpe, îndeosebi lâna  englezească – vândută de aici peste tot în Europa. Bruges era considerat în acea perioadă (secolele XII-XV) pe drept cuvânt unul dintre cele mai bogate orașe ale lumii, acest aspect fiind vizibil în arhitectura orașului, cu nenumărate edificii cochete, nu neapărat monumentale, dar bogat ornamentate.

Puțină lume știe că termenul modern de bursă își are originea aici, în casa unui negustor influent numit Boerse, unde se realizau tranzacții comerciale și financiare; cladirea poate fi văzută și azi. Faptul că aici s-a deschis, la începutul secolului al XIV-lea, prima bursă de valori din lume, arată poziția privilegiată de care s-a bucurat orașul în acea perioadă. Mai mult, în secolul al XV-lea, orașul ajunsese la un asemenea nivel de dezvoltare încât populația crescuse până la 125.000-150.000 de locuitori, de cinci ori mult decât avea Londra la momentul respectiv. Ca o consecință firească, Bruges a jucat un rol de referință în artă, fiind un important centru cultural și de mecenat. A fost leagănul picturii flamande timpurii (primitive), iar lucrările pictorilor Jan van Eyck și Hans Memling au influențat stilurile de pictură din toată Europa.

Aceeași mare care i-a adus prosperitatea avea să-i aducă, începând cu secolul al XVI-lea, și sfârșitul, când ieșirea la mare a orașului a fost blocată parțial, apoi complet, de depunerea constantă de aluviuni. Orașul a rămas, deci, fără port direct, implicit fără posibilitatea de a-și continua vasta activitate comercială. Locul său a fost luat de rivalul vecin Antwerp, iar negustorii și locuitorii au părăsit treptat orașul, până când Bruges a ajuns un mic orășel de provincie, sărăcit și slab populat. Cumva, această stare de letargie în care a intrat orașul flamand l-a și salvat.  Ocolit de tendințele de modernizare care au început cu secolul al XVIII-lea, dar și de revoluția industrială, Bruges a rămas foarte puțin schimbat și îl vedem astăzi aproape la fel cum era în epoca sa de aur. Orașul a renăscut în secolul al XIX-lea, când aristocrația britanică a descoperit aici o frumoasă destinație de vacanță. Turismul a fost de fapt salvarea Bruges-ului, mai ales că orașul n-a fost distrus în timpul celor două războaie mondiale. 

Alături de turism, orașul mai este recunoscut la nivel internațional ca unul dintre marile centre manufacturiere în industria textilă, datorită prelucrării lânii, confecționării de țesături și stofe de lux, dar mai ales dantelăriei. Cea din urmă constituie și azi unul dintre produsele cele mai apreciate la export.

 

Arhitectura medievală

Centrul vechi istoric al orașului - unul dintre cele mai bine păstrate din Europa - este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO; această arie de peste 400 de hectare poate să spună singură povestea oraului prin toate monumentele, bisericile, clădirile istorice și mai ales piețele largi pavate. Bruges-ul, desemnat capitală culturală europeană în 2002, este un exemplu de așezământ istoric medieval, care și-a păstrat clădirile originale de-a lungul secolelor, iar construcțiile gotice fac parte din identitatea orașului. S-au păstrat nu doar modelul stradal medieval, ci și rețeaua de canale și arhitectura specifică nordului Europei și Țărilor de Jos, cu extrem de puține intervenții din arhitectura modernă sau contemporană. Canalele din Bruges au fost utilizate pentru transportul grânelor, animalelor și textilelor, amenajarea lor fiind un exemplu de urbanism, de colaborare a comunităților de negustori și constructori, de implicare a autorităților locale în dezvoltarea orașului. Multe dintre fațadele tipice din cărămidă roșie sau în alte culori vesele nu sunt cele originale, fiind rezultatul modernizărilor din secolul al XIX-lea. Piața centrală a fost reconfigurată în 1985, iar unele dintre clădirile impozante nu sunt atât de vechi, exemplul elocvent fiind fostul tribunal, care datează din 1887 și adăpostește Muzeul de Istorie.

La tot pasul se pot admira și azi clădiri medievale care au fost reprezentanțe comerciale ale unor mari firme de import-export, centre ale breslelor meșteșugărești ale acelor vremuri, reședințe ale unor persoane particulare care și-au cheltuit averea cu binecunoscutul simț al măsurii protestante, fără ostentație, în spiritul bunului gust și al eficienței. Trebuie spus că această regiune a Europei, deși marcată profund de Reforma Protestantă, a fost readusă la catolicism în secolele XVII – XVIII de către Inchiziție, Belgia făcând parte atunci din Imperiul Spaniol.

Există și multe comori spirituale și patrimoniale aici, mai ales în lăcașurile de cult. Astfel, în biserica ”Onze-Lieve-Vrouwekerk” se găsește unica sculptură în marmură ”Madonna” a lui Michelangelo, din afara Italiei, destinată inițial altarului domului din Siena (Italia). „Madonna cu pruncul”, statuia din marmură pe care Michelangelo Buonarroti a realizat-o în anul 1504, a fost donată, în 1514, Catedralei din Burges de către un negustor bogat. Capodopera a fost furată de două ori în decursul timpului, ultima dată  în 1944.

De asemenea, Biserica ”Basiliek van het Heilig Bloed” din Bruges păstrează, potrivit legendei, un flacon cu Sfântul Sânge, adus din Țara Sfântă de Dietrich de Alsacia în 1149, și moaștele Sfântului Vasile. Acesta este scos în public în ziua de Ispas ((Înălțarea Domnului) într-o procesiune cu caracter medieval, care se defășoară anual, începând din 1291.

Bisericile din Bruges pot fi considerate repere de artă meșteșugărească medievală. Sculptura în lemn este deosebit de valoroasă, fiind utilizată la decorațiuni murale și mai ales la scările amvoanelor, unele adevărate capodopere. Pictura este de asemenea prezentă în orice biserică, ca o confirmare a efuziunii artistice de la sfârșitul Evului Mediu. Pardoselile, în majoritate din marmură albă și neagră sau ceramică smălțuită, atestă generozitatea negustorilor din acea epocă și dorința lor de a contribui la prosperitatea comunității, la o identitate în rândul marilor orașe ale Ligii Hanseatice.  

Sisteme profesionale pentru pardoseli