Renovarea unui apartament într-o clădire de o sută de ani

Pardoseli » Rezidentiale | 25 septembrie 2018

 

Cine a văzut acest apartament a fost de acord că farmecul lui este dat de tâmplăria seculară restaurată și de parchetul nou, respectiv cel vechi recondiționat de parchetari profesioniști. Acestea pun în valoare camerele înalte, cu profile ornamentale pe tavan, într-o lumină generoasă dată de ferestre mari, arcuite; a fost recreată, doar din finisaje, atmosfera interbelică originală, la un nivel de confort superior, potrivit zilelor noastre. Aspectul discret al parchetului de stejar, obținut prin acoperirea cu un lac care păstrează nuanța lemnului, contrastul elegant dat de uși și ferestre în nuanțe brun roșiatice de palisandru, au șters toate intervențiile mai mult sau mai puțin fericite din ultimele decenii. Este dificil să ștergi atâția ani de lipsă de interes și ignoranță, dar se poate spune că merită.

 

Cum a început totul

Achiziționarea apartamentului a fost un pas important, dată fiind destinația prevăzută pentru acest spațiu - închirierea, eventual în regim hotelier. Conform dorinței viitorului proprietar, amplasamentul trebuia să fie central, de preferat la parter sau la primul etaj (este cunoscută problema ascensoarelor, mai ales la clădirile vechi), într-o clădire nu foarte modernă – atât din motive de buget, dar mai ales în virtutea preferinței pentru aerul special al vechiului București, cu arhitectură specifică, camere înalte și o distribuire avantajoasă a încăperilor. Căutarea a durat ceva timp, iar la un moment dat s-a ivit pe piața imobiliară o propunere care promitea: o casă pe două niveluri principale, plus demisol înalt și mansardă, în stil neoromânesc, de la începutul anilor 1920; în ciuda vechimii, casa se dovedea destul de solidă (cu consolidări după cutremurul din 1977).

În această ”speță”, este important să știi ce vrei. Inițial, apartamentul de la parterul supraînălțat nu arăta extraordinar, dar intuiția și curiozitatea de a vedea ce se ascunde sub numeroase intervenții, umpleri ale golurilor, instalații mai mult sau mai puțin funcționale și straturi vechi de vopsea l-au determinat pe potențialul cumpărător să ia decizia imediat: ”da, iată un proiect cu potențial”. Decizia a fost rapidă, cumpărarea s-a definitivat în câteva zile și imediat s-au făcut primele planuri de acțiune.

În decizia de cumpărare a contat așadar zona (Carol I – Armenească), zonă centrală, cu majoritatea caselor construite în prima jumătate a secolului trecut, atractivă pentru chiriașii cu ceva repere culturale autentice și care își doresc să beneficieze de liniștea unui vechi cartier bucureștean ”boieresc”. Apartamentul este complet decomandat, ceea ce permite o segmentare în două zone de locuire, fiecare cu baia ei, având intrări individuale, cu un mic hol comun. Dimensiunile camerelor sunt de 13 mp, respectiv 29 mp (aceasta din urmă extrem dee spațioasă, efect potențat și de înălțimea de aproape 4 metri, iarăși un argument important). Nu în ultimul rând, a contat faptul că tâmplăria, adică ușile și ferestrele, era completă, în varianta originală antebelică: lemn masiv, bine păstrat, fără cari și, în ciuda aspectului nu tocmai atrăgător, capabilă să facă față unor operațiuni de restaurare.

 

Problemele unei renovări

Ca în orice renovare, este imposibil să nu ai surprize. Una dintre ele a fost faptul că, sub șapa turnată în toate camerele (finisată ulterior cu mozaic terazzo), fusese așezat și un strat de zgură de câțiva centimetri, deasupra plăcii de beton cu drugi masivi de fier. În acele decenii, se folosea metoda respectivă cu zgură pentru a izola termic și fonic planșeele; din fericire, faptul că imobilul a fost ferit de umiditate, precum și sigilarea de deasupra, au contribuit la starea perfectă a umpluturii, fără pic de apă sau mucegai. O îndepărtare a acestui strat de pe întreaga suprafață a apartamentului ar fi fost un efort exegerat, consumator de timp și resurse, așa că a fost lăsat la locul lui. Totuși, detaliul constructiv respectiv a fost folosit în mod fericit pentru îngroparea unor țevi de apă curentă și de evacuare a apelor uzate, care nu arătau deloc bine lăsate aparent (și destul de zgomotoase). Așadar, s-a realizat un șanț decupând șapa de ciment existentă și îndepărtând zgura, a fost amplasată tubulatura, iar deasupra s-a refăcut șapa.

Straturile finale realizate în perioada comunistă și după nu erau în stare prea bună și nici cele mai fericite alegeri estetice sau practice. Două straturi de gresie ceramică acopereau holul și bucătăria, aplicate probabil în anii 1990, când acest material făcea furori pe la noi. În camera mică era o dușumea de scânduri, destul de greu de îndepărtat după ce fusese fixată de tocurile ușilor. În fine, ultimul locatar a simțit nevoia să aplice o mochetă peste gresie și dușumea, adunând dedesubt multă mizerie și mucegai. Singura cameră unde pardoseala era într-o stare acceptabilă era camera mare (să-i zicem living), cu un parchet de stejar montat brăduț, în cuie, care nu avea nevoie decât de o renovare atentă - șlefuire și relăcuire. Nu s-au constatat lamele desprinse, rosturi prea mari și nici alte tipuri de degradare.

 

Restaurarea tâmplăriei

Lucrarea care s-a dovedit practic cea mai dificilă și costisitoare a fost totuși restaurarea ușilor și ferestrelor, toate originale. Ușile masive și înalte au pervaze late, iar desupra frontoane cu forma aproximativă a unui segment de cerc, profilate în partea superioară. Deși la început s-a dorit doar curățarea vechilor straturi de vopsea (pentru obținerea unei suprafețe uniforme și revopsirea în alb, pe parcurs proprietarul a decis resturarea acestora, uși și ferestre. A fost o aventură cu final incert. Ușile aveau urme de lovituri, zgârieturi care se adânceau în masa lemnului, dar puteau fi rezolvate cu un chit de cuțit colorat. Ferestrele, cu două rânduri de rame, deschise spre exterior și interior, erau într-o stare mult mai proastă, după un secol de soare, ploi, vânt, îngheț și zăpadă. Numeroasele straturi de vopsea scorojită, crăpăturile, reparațiile neglijente, feroneria stricată sau absentă, chiar improvizațiile (”etanșare” cu scoci), nu dădeau prea multe speranțe, dar, intervenind treptat, s-a văzut că situația nu era așa gravă. Excelenții tâmplari de acum o sută de ani lucraseră cu responsabilitate, doar din cepuri de lemn; de asemenea, fixaseră niște baghete care protejau marginile canaturilor, astfel încât ferestrele au beneficiat de o protecție excelentă –lemnul nu era putred și nici atacat de insecte. Câteva geamuri erau sparte, iar chitul nu mai era stabil decât din loc în loc. Majoritatea celor care le-au văzut, mai mult sau mai puțin avizați, au fost de părere că ferestrele nu merită efortul și ar trebui înlocuite cu variante moderne cu geam termoizolant. Din fericire, proprietarul a avut răbdare să nu ia o decizie pe loc și să încerce să le salveze până în ultimul moment. ”Termopanele” ar fi reușit cu greu să înlocuiască vechile ferestre, cu o curbură superioară specifică, o siluetă elegantă, o textură de lemn inconfundabilă. După îndepărtarea vopselei, șlefuire, chituire, reparare și o stabilizare suplimentară cu colțare metalice, ferestrele și-au recuperat rigiditatea și aspectul, gata să fie lăcuite.

Pentru restaurarea ușilor, s-a procedat în mod similar: au fost scoase de pe poziție, a fost îndepărtată toată vopseaua până la lemn curat folosind o suflantă profesională Steinel și s-a făcut o șlefuire grosieră. Ulterior, lemnul a fost chituit în găuri și zgârieturi, s-au practicat încă două – trei șlefuiri cu granulații din ce în ce mai fine, iar la final s-a aplicat un lac cu baiț pe bază de rășină alchidică de la Policolor. S-a optat pentru o nuanță închisă, palisandru, pentru a acoperi fără probleme toate zonele de chit și petele lemnului, inevitabile după atâtea intervenții (inclusiv petele închise de la expunerea termică). Între cele 2 straturi (plus rectificări), aplicate la interval de câteva zile, s-au făcut și șlefuiri fine, pentru uniformizarea suprafeței (fibre rebele sau impurități care se simțeau la pipăit). Specialiștii în acest gen de lucrări știu că secretul stă în șlefuire.

 

Parchetul, la final

Parchetul din lemn masiv de stejar, de proveniență autohtonă (Magtomvic – Timiș) a fost montat cu adeziv poliure tanic bicomponent UZIN MK 92 s, cu o foarte bună aderență pe mozaicul terazzo existent în toate încăperile vizate – camera mică, holul acces și bucătăria. Dată fiind starea bună a suportului și planeitatea lui, după îndepărtarea finisajelor recente, nu a mai fost necesară turnarea unei șape de egalizare.

A fost un aspect important, deoarece orice înălțare a cotei pardoselii ar fi adus după sine redimensionarea ușilor (tăierea lor în partea de jos). Singurele zone unde meșterii parchetari au

intervenit suplimentar la stratul suport au fost zonele de șapă grosieră aplicată pentru astuparea șanțului de instalații amintit.

Toată suprafața a fost șlefuită cu buffer-ul pentru suprafețe dure, dar pe porțiunile proaspăt turnate s-a insistat mai mult. În zonele mai puțin ferme s-a intervenit cu mortar de reparații cu

întărire rapidă, iar după uscare s-a aspirat perfect, apoi a fost aplicată o rășină epoxidica cu rol de strat de aderență și blocarea a umidității, de asemenea produse Uzin. Deja a doua zi s-a putut trece la montajul propriu-zis al parchetului, cu model englezesc.

Perimetral, a fost aplicată cu adeziv de contact o plintă din lemn de stejar de aceeași nuanță naturală. Mai dificile au fost zonele cu lățime redusă, pentru că au fost necesare multe tăieturi, respectiv detaliile la străpungeri (țevi) sau în dreptul tocurilor de la uși.

Montajul a fost asigurat de o echipă Cadar Parchet, sub coordonarea domnului Constantin Cadar, renumită în întreaga țară pentru calitatea lucrărilor. O zi a fost alocată montajului, iar alte două zile șlefuirii și lăcuirii. Lacul folosit a fost Pall-X 96, de la Pallmann (brand al grupului Uzin), moncomponent pe bază de apă, rezistent la trafic intens și UV, cu uscare rapidă.

Conținutul de solvent este extrem de redus, iar uscarea a avut loc rapid, putându-se șlefui în cîteva ore după aplicare.

Același lac a fost aplicat și pentru parchetul vechi din camera mare; acesta, în urma expunerii la UV în timp și al vechii finisări cu lac (cei care își amintesc știu cât de greu se usca și cît de greu

era mirosul), devenise de un portocaliu strident, care nu prea cadra cu restul apartamentului. Dar după o șlefuire încrucișată, care să îndepărteze vechiul finisaj, lemnul de stejar a rămas la acceași nuanță cu a par che tului nou.

Nu a mai fost nevoie decât de câteva straturi de lac și efectiv tot parchetul din apartament are aceeași nuanță – foarte apropiată de cea a lemnului natur. Lacul nou a avut și rolul de a rigidiza parchetul vechi, umplând rosturile ceva mai vizibile.

Băile au beneficiat și ele de o renovare. Una dintre ele a primit gresie și faianță nouă, iar la cealaltă a fost schimbată doar gresia.

Un ultim aspect pe care îl considerăm reușit și dorim să vi-l împărtășim este finisarea pereților și tavanelor. Zona centrală a tavanului a fost vopsită cu alb, iar marginea acestuia și pereții în bej deschis. Cele două zone cromatice au fost delimitate de baghete din polistiren, similare stucaturilor originale, distruse ulterior (dar identificate în fotografii vechi).

 

Info

Obiectiv - renovare apartament în clădire istorică, București, cca 70 mp

Restaurare uși și ferestre originale din lemn

Montaj parchet masiv stejar

Materiale folosite:

Montaj parchet

-          Adeziv poliuretanic bicomponent UZIN MK 92

-          lac Pall-x 96, Pallmann

-          Parchet stejar masiv Magtomvic – Timiș

Montaj - Cadar Parchet

Restaurare tâmplărie originală:

-          lac cu baiț pe bază de rășină alchidică - Policolor.

-          Suflantă profesională Steinel

Sisteme profesionale pentru pardoseli