Reparații - parchet deteriorat punctual

Finisaje si intretinere » Finisaje si intretinere | 21 ianuarie 2020

 

Lucrările de montaj sau reaplicare pentru parchet sunt doar o parte din activitatea unui parchetar profesionist – de foarte multe ori acesta e solicitat pentru intervenții punctuale precum cea prezentată de noi în articolul de față. În fapt, avem o cameră de suprafață foarte generoasă, cu funcțiunea de living, în care există parchet de stejar original. Vechimea este de aproximativ 90 de ani, fiind vorba de parchetul original al clădirii. Acesta a fost restaurat acum câțiva ani de o echipă profesionistă, rașchetat și relăcuit, arătând ca nou.

 

Destinația spațiului fiind de închiriere, au apărut desigur mult invocatele deteriorări accidentale, anume unul dintre locatari a încercat să calce o cămașă pe parchet, a uitat fierul în priză câteva minute și a generat problema ce se poate vedea – pe o zonă de circa ½ mp parchetul era vizibil ars, probabil destul de adânc, fiind foarte înnegrit și inestetic. zona în discuție era în plus chiar în fața intrării, deci se impunea o intervenție. Proprietarii nu au dorit să reșlefuiască întreaga cameră, fiind vorba de circa 30 mp, să scoată mobilierul ci, imobilul fiind în continuare închiriat, au optat pentru o intervenție foarte rapidă, de numai câteva ore, realizată când chiriașul era la birou, la revenirea sa acasă camera fiind din nou complet funcțională.

Parchetarul a curățat întâi zona afectată, a măturat, a îndepărtat orice eventuale murdării, a șlefuit apoi foarte atent cu mașina mică de margini și, din fericire, a reușit să îndepărteze tot stratul de uzură afectat. A aspirat apoi atent și a spălat din nou cu o lavetă umedă, lăsând să se usuce prin deschiderea geamurilor.

După circa 3 ore a intervenit cu primul strat de lac, aplicat foarte ușor, cu pensula, pe cât posibil doar pe zona șlefuită. După încă o oră a aplicat un al doilea strat de lac și a lăsat ca timpul să-și facă treaba. Deși inițial nuanța repa rată era vizibil mai închisă la culoare, fiind încă umedă, după câteva zile culoarea s-a egalizat admirabil, iar actualmente nimeni nu-și poate da seama de problema existentă cu doar câteva zile înainte decât dacă știe și se uită cu mare atenție. Premisele acestei intervenții reușite constau, pe lângă pricepere și experiență, în deținerea sculelor profesionale necesare – astfel, dat fiind că imobilul era locuit, cu mobilier pe poziție, lucruri personale și chiar biciclete pe hol, nu se recomanda defel deplasarea mașinii mari de șlefuit ci era mult mai indicat să fie folosită cea mică, de margini.

În aceeași notă a discuției, îndepărtarea prafului s-a făcut cu un aspirator profesional de mare putere. Pentru acest gen de lucrări sunt solicitate adesea și echipele care fac renovări, chiar dacă nu exclusiv de parchet și pardoseli. Din ce în ce mai des acestea au în componență parchetari competenți, dar pentru o reușită a intervenției e musai să se doteze și cu scule profesionale de profil, deja amintita mașina de șlefuit margini fiind un must have în recuzita oricărei firme de renovări.

Sisteme profesionale pentru pardoseli