De multe ori, echipele de parchetari profesioniști ajunși la o lucrare, au de rezolvat multe alte probleme pe lângă montajul sau, după caz, finisajul agreat cu beneficiarul. De cele mai multe ori problemele vizează un suport insuficient pregătit sau chiar neadecvat montajului pardoselii. ne-am propus în articolul de față să arătăm câteva dintre cele mai întâlnite atare erori, însoțind materialul și de fotografii sugestive și indicând și modul de remediere, în măsura în care acesta este posibil.
Probleme de suport
Pardoseala nu va performa în timp și nici nu va arăta bine dacă suportul pe care se va așeza nu e corespunzător. Dacă vorbim de șape de ciment sau beton, acestea se impune a fi șlefuite înaintea montajului și desigur să fie plane și netede. Dacă totuși suportul nu se dovedește optim pentru montaj, se poate rezolva situația prin aplicarea unei rășini pe suprafața în discuție pentru a consolida stratul superior înainte de montajului parchetului. E important acest aspect mai ales la montajul pardoselilor din lemn deoarece lemnul lipit cu un adeziv bun va exercita tensiuni mari asupra suportului existând riscul ruperii acestuia dacă e necorespunzător
O variantă folosită des e realizarea substructurii cu plăci osb. În primul rând vorbim de o structură ușoară, care nu îngreunează planșeul precum o șapă de ciment clasică, mai ales la grosimi mari.
În plus, prin golul creat între planșeu și plăcile osb se pot trece diferitele cablaje necesare instalațiilor. Totuși, trebuie avut grijă ca structura astfel realizată să fie suficient de solidă folosind un OSB de grosime minimă 1,5 cm și mai ales să dispuneți un caroiaj suficient din căpriori de lemn dedesubt – în medie cam la 40- 50 cm maximum. În caz contrar, pardoseala va scârțâi și se va lăsa în timp, distrugând parchetul iremediabil. E așadar mult mai ieftin și mai facil să remediați eventualele probleme înainte de a începe montajul de parchet.
Totuși, dacă parchetul dumneavoastră scârțâie și există semnele unei lăsări punctuale a substructurii, se poate interveni punctual, cu condiția ca zonele afectate să nu fie foarte ample. De pildă, atare probleme apar de regulă în zonele de acces sau pe mijlocul încăperii, unde traficul este mai frecvent. Ele se pot remedia, ideea fiind să se evite scoaterea parchetului masiv.
Astfel, pe zonele cele mai afectate se practică câteva găuri cu un burghiu de lemn și în spațiile rezultate se introduce spumă poliuretanică. E important să ajungeți cu burghiul sub substructură, nu doar sub parchet. Ideea este ca spuma să creeze o masă compactă împiedicând substructura să joace. Se impune însă să lucrați foarte atent mai ales dacă știți că prin pardoseală există trasee de instalații, pentru a evita spargerea acestora, ceea ce echivalează cu un mic dezastru. În fine, dacă ați practicat gaura și ați introdus spuma, repetați acest procedeu la fiecare zonă care joacă, închizând apoi orificiul cu un cep de lemn. Există lucrări unde au fost realizate sute de atare găuri pe suprafață, poziția lor fiind aleasă așa încât să formeze un model estetic, mai ales la pardoseli foarte vechi unde nu s-a dorit însă decopertarea completă.
După câteva ore când spuma e întărită veți observa că parchetul nu mai scârțâie sau o face oricum mult mai puțin. Cepurile din lemn se taie la fața parchetului cu un ferăstrău japonez special având grijă să nu zgâriați suprafața.
După o atare intervenție se recomandă fie șlefuirea sau măcar aplicarea unui buffer și resigilarea suprafeței apoi. Operațiunea de reparare a parchetului în cazul în care acesta prezintă goluri în substrat și astfel scârtâie se abordează cel mai facil astfel:
Rânduri nerectilinii de parchet
Fie la parchetul vechi care s-a deplasat în timp fie din cauza unui montaj nefericit, apare situația în care rândurile de parchet nu sunt perfect drepte, având tendința să se curbeze mai ales dacă încăperile sunt de dimensiuni mari. Cum scoaterea parchetului din acest motiv nu e defel pe placul beneficiarilor, se pot rezolva măcar accentele optice prin șlefuirea, chituirea și resigilarea suprafeței în discuție. Şlefuirea se face în atare cazuri întotdeauna oblic, nu perpendicular pe lamele, pentru a atenua vizual deplasarea rândului
Printr-o chiture intensivă se vor atenua și mai mult rosturile nerectilinii dintre lamele, rezultatul dorit fiind că liniile nerectilinii să fie cât mai puțin observabile.
Șlefuirea de egalizare
Ca regulă șlefuirea pardoselii din lemn se face cu mașina de câmp, intervenind cu mașina de margini în zone mai greu accesibile precum sub calorifere sau lângă pereți și tocuri. Deoarece cele 2 mașini au un principiu de acționare diferit, vor exista diferențe între zonele astfel tratate. Se impune deci o acționare cu bufferul cu pad galben pentru egalizare, după ce în prealabil ați chituit și aplicat prima mână de lac. Această șlefuire va da o nuanță uniformă pardoselii și va mătui suprafața, știut fiind că după aplicarea sigilantului se potențează neuniformitățile lemnului și se ridică porii acestuia.
O zonă unde se insistă mereu cu șlefuirea este la interstiția între camere, mai ales dacă fiecare cameră are un parchet diferit.
Această situație se întâlnește adesea la renovări, când în una din camere se poate salva parchetul vechi iar în altă nu, și se impune montarea unuia nou. Îmbinarea între camere se face pe linia ușilor, profilul de trecere căzând fix sub ușă în poziția acesteia închisă. Nu se întâmplă mereu așa, mai ales la case vechi cu tocuri late, dar această zonă este îndeobște șlefuită intens pentru ca cele 2 suprafețe să se apropie și pentru ca ușile să se poate acționa. Totuși, aici trebuie avut grijă să nu se șlefuiască prea mult ca nu cumva să se ajungă la îmbinarea nut feder, deoarece va rămâne vizibilă.
Dacă la montaj s-au lipit canturile lamelelor între acestea vor apărea dungi albe de adeziv întărit, unde chitul nu mai poate pătrunde. E o greșeală de montaj greu de rezolvat ulterior, urmele albe rămânând vizibile și după finisarea finală.