Unul dintre drepturile fundamentale ale salariaților este dreptul la securitate și sănătate în muncă, iar angajatorul are obligația corelativă de a asigura un mediu de lucru conform. Cadrul legislativ constă în Codul Muncii, din cadrul căruia amintim dispozițiile art. 175 alin. (1): ”Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă”. Aceste dispoziții legale sunt reluate și, mai ales, dezvoltate prin Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă și prin H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Bolile profesionale și salariații încadrați cu timp parțial
În cazul salariaților care desfășoară activitate cu norma de 4, respective 6 ore, obligațiile angajatorului în materia securității și sănătății în muncă nu sunt diminuate, o astfel de interpretare neavând suport în cadrul legislative actual, în vigoare. Conform art. 7 alin. (1) – (4) din Legea nr. 319/2006, angajatorul are obligația de a adopta toate măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor profesionale, evaluarea acestora, informarea și instruirea lucrătorilor, precum și asigurarea cadrului organizatoric necesar desfășurării activității în condiții de securitate. Legea nu condiționează existența acestor obligații de durata timpului de muncă, ci de existența riscului profesional.
În același sens, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 319/2006 impun angajatorului obligația de a realiza evaluarea riscurilor, de a întocmi planul de prevenire și protecție, de a asigura controlul medical periodic și de a adapta măsurile de prevenire în funcție de condițiile concrete de muncă. Prin urmare, faptul că un salariat lucrează un timp parțial nu exclude posibilitatea apariției unei boli profesionale, în special atunci când activitatea presupune mișcări repetitive, utilizarea unor echipamente vibrante, expunerea la praf de lemn, zgomot ori agenți chimici.
Supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se realizează în conformitate cu H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, care stabilește obligația efectuării examenelor medicale la angajare și periodice, în funcție de riscurile identificate pentru postul ocupat.
Utilizarea obiectelor cu potențial de risc
Activitatea efectivă unor posturi presupune utilizarea de echipamente de muncă cu grad ridicat de risc. În aceste situații, obligațiile angajatorului nu se limitează la simpla furnizare a echipamentelor individuale de protecție. Potrivit art. 13 din Legea nr. 319/2006, angajatorul este obligat să elaboreze instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă, să stabilească atribuțiile lucrătorilor în fișa postului, să organizeze instruirea acestora și să verifice permanent modul de respectare a măsurilor de prevenire. În practică, răspunderea angajatorului este atrasă nu doar atunci când lipsește echipamentul individual de protecție, ci și atunci când acesta nu poate proba că salariatul a fost instruit efectiv cu privire la utilizarea utilajelor, că echipamentele au fost verificate din punct de vedere tehnic și că respectarea regulilor de securitate a fost monitorizată în mod corespunzător. Nu trebuie ignorat nici art. 7 alin. (3) din Legea nr. 319/2006, potrivit căruia măsurile de protecție colectivă trebuie implementate cu prioritate față de măsurile individuale. Astfel, cu titlu de exemplu, simpla distribuire a mănușilor sau ochelarilor de protecție nu poate suplini obligația angajatorului de a elimina sau reduce riscul chiar la sursa producerii acestuia.
Munca la înălțime
Lucrările executate la înălțime reprezintă una dintre categoriile de activități cu cel mai ridicat risc de accidentare gravă. Din această perspectivă, angajatorul are obligația de a efectua o evaluare distinctă a riscurilor, de a permite accesul la astfel de activități numai salariaților declarați apți din punct de vedere medical și de a asigura instruirea specifică privind utilizarea echipamentelor împotriva căderii de la înălțime (potrivit dispozițiilor art. 7, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 319/2006). De asemenea, angajatorul trebuie să demonstreze că au fost identificate punctele de ancorare, că echipamentele individuale au fost verificate înainte de utilizare și că lucrătorii au fost instruiți practic, nu doar formal. În cadrul cercetării unui accident de muncă, inspectorii de muncă verifică nu numai existența documentelor SSM, ci și eficiența măsurilor implementate în concret.
Regimul sancționator
Nerespectarea obligațiilor privind securitatea și sănătatea în muncă poate atrage forme diferite de răspundere, în funcție de gravitatea faptei și de consecințele produse.
- 39 din Legea nr. 319/2006 reglementează răspunderea contravențională și cuantumul amenzilor posibil a fi aplicate, care diferă în funcție de gravitatea abaterii;
- 46-49 din Legea nr. 319/2006 pot deveni incidente în situațiile în care încălcarea obligațiilor legale se circumscriu unor fapte penale;
- Independent de aplicarea unor sancțiuni contravenționale sau penale, angajatorului îi poate fi atrasă și răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate salariaților ca urmare a identificării unei culpe în sarcina angajatorului.
Concluzii
Obligațiile instituite de legislația în materie nu trebuie privite exclusiv prin prisma protecției salariaților, ci și ca un mecanism juridic de protecție al angajatorului. O evaluare completă a riscurilor profesionale, adaptată fiecărui post, o instruire efectivă și verificarea permanentă a respectării măsurilor de securitate constituie elemente esențiale atât pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, cât și pentru limitarea riscului de atragere a răspunderii angajatorului.
Avocat Andreea Enciu (Cioclov)
Postolache & Cioclov SCA
Tel: +40 722 670 182
Bd. Unirii nr. 67, Sector 3, București
