Montarea pardoselilor elastice (PVC, cauciuc, linoleum) și textile (mochetă) este o operațiune simplă doar în aparență. Într-adevăr, ritmul de lucru în cazul lor este ceva mai rapid, întrucât rolele sau dalele au dimensiuni relativ mari (comparativ cu parchetul sau mozaicul, de exemplu), dar nu se poate ajunge la o acoperire reușită dacă nu sunt îndeplinite câteva reguli de bază, începând cu buna pregătire a stratului suport. Mai multe aspecte le detaliem în continuare, luând ca referință Normativul GP 037 – 98, privind proiectarea, execuția și asigurarea calității pardoselilor la clădirile civile, dar și practica efectivă a celor ce activează în acest domeniu.
Pregătirea șantierului și a stratului suport
Un montaj corect începe cu asigurarea unei ambianțe optime, deoarece materialele puse în operă au comportamente diferite (dilatări și contracții) la variațiile de temperatură și umiditate. În cazul covoarelor de PVC sau mochetă, se recomandă o umiditate relativă a aerului de cel mult 65% și o temperatură de minimum 16 °C (de exemplu, la montarea parchetului, se acceptă și temperaturi mai mici, de 5 – 6 °C). Acest regim higrotermic trebuie asigurat cu minimum 48 de ore înainte de începerea lucrărilor, pe tot timpul lor și, pe cât posibil, și în următoarele 30 de zile după acestea.
Pregătirea stratului suport presupune în primul rând obținerea unei suprafețe plane – altfel, covorul nu se așează cum trebuie, face goluri de aer dedesubt sau cute, pardoseala se va uza neuniform. În cele mai multe cazuri, avem un strat suport de rezistență ce constă într-o șapă de ciment nivelată cu dreptarul, utilizând fâșii de ghidaj sau alte metode de obținere a planeității. Normativul prevede că abaterile de planeitate pentru stratul suport de rezistență trebuie să fie de cel mult 10 mm la dreptarul de 2 metri lungime (20 mm când este vorba despre placa peste fundație), în condițiile unei șape de maximum 3 cm. Este de dorit ca șapa să fie cât mai subțire, pentru a nu încărca suplimentar structura clădirii. La final, însă, înainte de montajul propriu-zis, se admite o abatere de cel mult 2mm/m, în caz excepțional 3mm/m, iar aceste verificări este bine să fie făcute împreună cu dirigintele de șantier. Planeitatea se poate rezolva cu o șapă autonivelantă, respectiv prin șlefuiri (generale sau locale) și umplerea golurilor cu un mortar care să nu crape la grosimi mici. Chituirea respectivă este urmată de o șlefuire locală, care să îndepărteze bavurile și asperitățile. După toate aceste operațiuni, este abolut necesară curățarea cât mai detaliată a stratului suport, prin orice mijloace uscate (cu peria, cu cârpa, prin aspirare), astfel încât lipirea covorului să se facă pe o suprafață fără praf, fără particule care ar compromite lucrarea. De asemenea, pe această suprafață se va păstra curățenia cât mai bine, lucrătorii folosind încălțăminte curată și având grijă să nu prindă sub pardoseală nicio pitricică sau rest de material. Practica recentă ne arată că sunt extrem de utile amorsele care leagă resturile de praf și consolidează materialul cât mai profund. Aceste amorse au și alte avantaje, precum sporirea aderenței și, mai ales, sigilarea – adică blocarea umidității în șapă; este cunoscut faptul că o umiditate a șapei de peste 2,5% poate compromite lucrarea, așadar vom fi foarte atenți ca amorsa respectivă să aibă și această proprietate.
Planul de montaj
Pentru un montaj corect, trebuie să acordăm atenție și stării materialului de pardoseală – PVC, cauciuc, mochetă. Regula spune că acest material (dale sau role) trebuie aclimatizat, deci este bine să fie adus pe șantier, în condițiile de montaj, cu cel puțin 24 de ore înainte, și scos din ambalaj. Mai mult decât atât, este de preferat ca rolele să fie debitate (cu 2 – 3 cm mai mari decât necesarul, pentru a avea o anumită toleranță) și întinse, atenuând astfel tensiunile din material acumulate atunci când acesta a stat sub formă de sul.
Orice lucrare are un plan de montaj, dar trebuie să ținem cont de câteva criterii, aplicabile mai ales pentru materialele livrate sub formă de rolă:
- Fâșiile de material se amplasează paralel cu unul dintre pereți, iar rosturile dintre ele trebuie orientate pe cât posibil pe direcția de circulație maximă (ca să traversăm cât mai puțin rosturile) și a principalei surse de lumină naturală;
- Se va evita ca rosturile perpendiculare pe peretele cu ușa să ajungă în dreptul acelei uși – este inestetic și, mai ales, avem acolo o zonă de uzură intensă, unde rosturile se degradează mai repede;
- Dacă avem același tip de pardoseală în două camere alăturate, fâșia nu se întrerupe în dreptul ușii;
- Dacă în două camere alăturate, unite printr-o ușă fără prag, avem pardoseli diferite sau de culori diferite, rostul de racordare (acoperit eventual cu ajutorul unui profil de trecere) va fi amplasat chiar în dreptul acelei uși, pe cât posibil la mijlocul grosimii ei;
- Din motive estetice, dar și de economisire a materialelor, ideal ar fi ca acoperirea să se facă având minimum de rosturi și pe cât posibil cu fâșii mai late de 50 cm;
- Ar fi bine ca rândurile de material să fie compuse dintr-o singură bucată, maxim două, iar rostul dintre bucățile respective (înnăditura) să fie cât mai apropiată de perete (nu în mijlocul încăperii), într-o zonă mai puțin circulată și nu foarte vizibilă, opusă ușii sau ferestrei – este o bună metodă de a valorifica capetele de rolă; aceasta este valabil, desigur, pentru încăperile de dimensiuni mici, pentru suprafețe mari acest criteriu nemaifiind relevant;
- Tăierea finală a fâșiilor se face doar după aclimatizare, când materialul se detensionează și ajunge la dimensiunea corespunzătoare regimului higrotermic existent;
- În cazul dalelor, direcțiile principale de așezare se aleg după un plan de montaj stabilit de arhitect, ținând cont de model, de orientarea firelor (în cazul mochetei), de pozițiile ușilor, forma camerie ș.a.m.d.; este bine ca montatorul să își traseze pe stratul suport câteva axe sau linii de ghidaj, de care va ține cont pe parcursul montajului;
- Montajul dalelor poate începe de la un perete sau din dreptul ușii, dacă acolo se trece la alt tip de pardoseală; este bine să se vadă dale întregi sau aproape întregi (se poate tăia cel mult jumătate din dală), dar uneori este preferabil să pornim din centrul încăperii spre marginile ei, mai ales dacă pe margini vom amplasa mobilier;
Reguli pentru aplicare
Aplicarea propriu-zisă este reflectată în normative, dar trebuie spus că tehnicile momentului au evoluat, ca și materialele de montaj, în intervalul de timp care s-a scurs de la redactare – 1998. Pot fi date multe exemple, începând de la faptul că majoritatea adezivilor existenți pe piață se aplică doar pe stratul suport, nu și pe spatele covorului de PVC sau mochetă – în normativ este definită ca dublă aplicare; în prezent, adezivii neoprenici folosiți exclusiv altădată, și care se aplică într-adevăr pe ambele suprafețe, se mai utilizează azi doar în situații particulare – la scări, plinte, alte detalii. Prin urmare, bună parte din tehnicile de montaj prevăzute în normativ sunt utile doar în cazuri excepționale. Mai există acum și montaj cu bandă dublu adezivă, care necesită o abordare aparte. De asemenea, tehnicile de tăiere sunt decise de fiecare montator, în funcție de situația existentă, de pregătirea sa profesională și de tipul adezivului folosit. În aceste situații, recomandările producătorilor sunt extrem de importante, de la modul de aplicare a adezivului la timpii de priză și definitivarea lipirii – lucru valabil pentru role, ca și pentru dale.
Mai sunt însă reguli și principii perfect valabile și azi, de exemplu:
- jumătățile de fâșie se suprapun, se aplică adeziv pe stratul suport rămas neacoperit, se lipește prima jumătate, iar apoi se lipește cealaltă jumătate;
- se folosește o spatulă cu dinți pentru a doza corect cantitatea de adeziv folosit; tehnica de dozare este în general cea recomandată de producător, acesta indicând dimensiunile dinților și înclinarea spatulei;
- adezivul se distribuie cât mai uniform, evitând formarea de aglomerări;
- presarea fâșiei de material se face de la mijlocul acesteia către margini, astfel încât să nu se formeze goluri dedesubt; folosirea unui rulou de 25 kg poate nu mai este necesară, materialele de pardoseală existente azi pe piață fiind mult mai adaptabile și mai ușor de aplicat;
- se evită pe cât posibil pătarea cu adeziv, prin îndepărtarea cât mai urgentă a acestuia de pe suprafețele vizibile;
- se procedează la sudarea rosturilor dintre fâșiile de PVC – operațiune altădată obligatorie doar în spații unde se cerea etanșeitate perfectă, între timp a devenit o practică curentă; este adevărat, cerințele de suprafețe continue sau semicontinue, deci cu rosturi sudate, este tot mai mare, odată ce exigențele referitoare la pardoseli au crescut în numeroase domenii – medical, Horeca, învățământ etc.;
- marginile a două fâșii adiacente se taie în formă de ”V”, cu un cuțit special sau o freză – regulă pe care ar trebui să o respecte mai mulți aplicatori și să nu se limiteze la un simplu cutter;
- la perete, materialul de pardoseală se decupează câțiva milimetri pentru a avea un minim rost de dilatare, iar acest rost se va acoperi cu o plintă lipită cu adeziv; în anumite cazuri, se face ridicarea pe perete, cu scafe speciale. Aici ar trebui să atragem atenția asupra unui aspect: nu toți aplicatorii respectă o serie de indicații care asigură calitatea prinderii temeinice a plintei de perete: corectarea planeității peretelui, curățarea peretelui până la tencuială, îndepărtând orice finisaj care se poate desprinde (vopsea, tapet), sau pete care limitează aderența adezivului de montaj.
În final, cel care verifică respectarea criteriilor de performanță ale stratului de uzură, trebuie să urmărească în principiu următoarele aspecte:
- pardoseala să fie lipită uniform, pe toată suprafața, fără margini sau colțuri desprinse;
- la ciocănirea ușoară cu un obiect, să sune a plin;
- să nu aibă porțiuni în relief sau adâncituri;
- rosturile de montaj să fie drepte și cât mai discrete;
- suprafața să fie curată, fără pete;
- racordurile la pardoseli de altă natură și străpungerile să fie corect delimitate;
- plintele să fie lipite bine de perete, inclusiv la colțuri și margini.
