Aflată în Imperiul Austro-Ungar până în 1918, în partea vestică a Transilvaniei, Oradea a preluat majoritatea influențelor urbanistice și arhitecturale din centrul Europei, în special din Budapesta și Viena. Astfel, putem observa aici o mulțime de clădiri în stil neocalsic, baroc sau Art Nouveau, ultimul cu un succes deosebit, în forma lui specifică acestui spațiu, numit Secession. Vom vorbi în cele ce urmează despre Palatul Vulturul Negru, monument de arhitectură în stil Secession ce poate fi considerat unul dintre simbolurile orașului Oradea.
Numărul construcțiilor de tip Secession, mai mici sau mai mari, este impresionant la Oradea, chiar dacă uneori caracteristicile lor abia mai pot fi identificate sub patina timpului, din cauza degradării sau a intervențiilor inoportune. Este adevărat, în ultimii ani tot mai multe astfel de clădiri sunt renovate, modernizate, aduse în actualitate din perspectiva utilităților și funcționalităților. Acolo unde renovările și-au atins scopul, rezultatele sunt încântătoare, așa cum este cazul de față.
Un stil al libertății
Mişcarea artistică cunoscută sub denumirea de Art Nouveau, Modernista, Liberty, Secession sau Jugendstil s-a născut ca o reacţie la academismul, neoclasicismul și istorismul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când oamenii erau deja obosiți de modelele greco-romane, de trimiterile la un trecut glorios, de o simetrie care uneori plictisea. Născut în context parizian, curentul s-a dezvoltat spectaculos în spațiul germanic, unde a avut numeroși adepți, la Munchen, Viena, în Olanda etc. La Viena, artiştii grupaţi începând din 1897 în jurul lui Gustav Klimt au devenit promotori ai aşa-numitului stil Secession cu deviza „Vremii arta sa, artei libertatea sa”. Se contura o separare, o rupere de vechile stiluri, mizându-se pe autonomie și pe specificul național, cu centre de creație în zonele care înregistrau o dezvoltare industrială și urbanistică rapidă.
La Budapesta, limbajul arhitectural național era inspirat din tradiții, cu accent pe ornamentația din lemn, și din influențe ale extremului Orient. La un moment dat s-a vorbit de stilul lechnerian, după promotorul său Lechner Ödön. Aceste fenomene au radiat și în Transilvania, respectiv la Oradea, în jurul anului 1900, aici fiind puternice comunități maghiare, germane și, deloc de neglijat, evreiești. Mulți dintre comanditarii clădirilor Art Noveau erau evrei, care găseau în acest nou stil o modalitate de a-și afirma tradițiile, prin inserții ornamentale specifice, neconstrânse de uzanțele clasice europene și de presiunile de asimilare culturală.
Monument de arhitectură Secession
Palatul Vulturul Negru a căpătat în 2011 statutul de monument de arhitectură. A fost construit în perioada 1907-1908 de arhitecții locali Marcell Komor și Dezső Jakob, sub antreprenoriatul lui Ferenc Sztarill, căruia i se datorează și alte clădiri importante din urbe, precum Casa Poynar sau Hotelul Astoria. Cei doi arhitecți erau discipoli ai lui Lechner Ödön, unul dintre pionierii stilului Secession în spațiul maghiar. Proprietarii şi comanditarii complexului au fost doi avocaţi orădeni evrei, dr. Kurländer Ede şi dr. Adorján Emil, personalităţi marcante ale oraşului.
Clădirea cu parter înalt și patru etaje este compusă din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat cu acces spre două străzi, unde au fost realizate fațade monumentale.
Există și o a treia galerie, care este însă doar pe parter. Se consideră că a fost folosită drept model galeria Vittorio Emenuele II din Milano, la o scară ceva mai redusă, desigur. În interiorul pasajului, se poate vedea un vitraliu în timpan, reprezentând un vultur negru, devenit emblema ansamblului; acesta a fost realizat în 1909, în atelierul orădean Neumann K. Într-un anumit punct al traseului, la intersecția a două galerii, a fost construită o cupolă pe structură metalică.
La inaugurare, ansamblul multifuncțional format din corpuri asimetrice cuprindea un cazino, hotel, birouri, restaurant, iar acum, ca și atunci, reprezintă un loc important de întâlnire pentru orădeni, în restaurante, cafenele și cluburi; aici funcționează de asemenea și o serie de companii care și-au amenajat birouri. Hotelul cu 75 de camere a fost finalizat în 1908, având două săli de spectacole, cofetărie, cafenea și magazine.
În cadrul complexului se mai găseau Banca Maghiară, condusă de unul dintre proprietarii imobilului, apartamente, săli de spectacole și reuniuni (sala mare a devenit apoi cinematograf), chiar un cabaret denumit „Bonbonniere”.
Pentru această lucrare au fost realizate mai multe proiecte, asemănătoare ca structură, diferite doar ca ornamentație. Dacă inițial erau prevăzute ornamente baroce, în ultima variantă au rămas decorațiuni Art Nouveau, destul de reținute, cu motive florale, curbilinii, vulturi și siluete umane, realizate din vopsea și, în câteva locuri, din ceramică.
În perioada 2014 – 2016 au fost realizate o serie de lucrări de renovare menite să redea complexului strălucirea de altădată, suma investită de autoritățile locale, cu ajutorul fondurilor europene, ridicându-se la circa un milion de euro. În afară de lucrări de consolidare, cele mai importante operațiuni au fost cele de refacere a paramentului şi învelitorilor, a fațadelor exterioare, inclusiv a elementelor ornamentale, respectând plastica originală și înlocuind tâmplăria cu elemente similare celor de la începutul secolului trecut. Toate acestea sunt puse în evidență noaptea de un sistem de iluminare arhitecturală.
Elementele ceramice vopsite au fost curăţate, iar cele lipsă au fost înlocuite. Picturile murale au reluat modelele originale, scoase la iveală și evaluate de un specialist. În paralel cu toate aceste lucrări, s-a reabilitat şi sistemul de canalizare, fiind refăcut apoi și pavajul interior (peste 1.300 mp). Într-o primă fază, pavajul a fost realizat din mozaic terrazzo, dar lucrarea a fost considerată slabă calitativ (au apărut fisuri) și contractul a fost reziliat. S-a revenit cu un nou proiect, având ca materiale marmura și granitul, cu o cromatică aleasă în armonie cu faţadele pictate din pasaj ce au fost restaurate. După ce au fost încheiate lucrările la pereți și cupolă, s-a realizat și pavajul, acționându-se pe tronsoane, astfel încât traficul să rămână deschis în pasaj pe timpul lucrărilor. Au fost folosite plăci de marmură roşie de tip Rosso Verona (marmura folosită şi în pavajele din spaţiile interioare ale clădirii) şi plăci de granit în trei nuanțe (gri deschis, gri închis şi negru).
