Cu 12 ani în urmă, chiar în ianuarie, se făceau ultimele retușuri pentru prima ediție a revistei. Era un proiect pe care ni-l doream majoritatea celor din branșă, din asociația noastră profesională, de mai mulți ani, de când ne-am dat seama că acest domeniu are un potențial mai mare, că nu ne putem susține calitatea decât comunicând mai larg cu arhitecții, cu beneficiarii, cu dezvoltatorii și, desigur, între noi. Primele ediții nu au fost deloc ușoare, din multe motive – în primul rând, pentru că eram în plină criză economică, cu o piață imobiliară în cădere liberă și multe investiții blocate. În al doilea rând, pentru că revista trebuia să convingă cititorii și, bineînțeles, partenerii. Și nu era vorba doar de piața de publicitate, și ea afectată de criză, ci și de parteneriate de colaborare care să lărgească vizibilitatea proiectului, să atragă informație actuală, de bună calitate, de la specialiști adevărați, pe o piață unde se pot insinua oricând produse îndoielnice și falși meseriași.
Selecția s-a făcut cu atenție, astfel încât revista să fie o oglindă cât mai fidelă a realității din zona quality, cea care merită cunoscută de cititori, sincronizată la ceea ce se petrece pe plan european și internațional. Într-un fel, revista nu a făcut decât să susțină, cu mijloacele ei specifice, piața quality – și nu a făcut-o în zadar; în acest moment, cu toate problemele pe care le mai avem, se poate spune că în România se fac pardoseli performante, la același nivel cu cele din Europa Occidentală. O importanță deosebită în acest demers l-a avut legătura strânsă a revistei cu Asociația Montatorilor de Pardoseli din România și, mai departe, cu organizația care ne-a ajutat totdeauna să ne profesionalizăm – EUFA P+F. De asemenea, a fost benefică participarea la târgurile de profil din străinătate, precum Domotex sau BAU München, la târgurile autohtone de la Romexpo, la concursurile naționale de montaj și numeroasele evenimente, seminarii, workshop-uri care s-au desfășurat de-a lungul anilor, organizate de principalii producători, firme de montaj și specialiști din piață.
Nici în această perioadă nu se poate spune că ducem lipsă de provocări – știm cu toții la ce ne referim. Dar această revistă continuă să apară, la fiecare trei luni, la același nivel de calitate și, mai important decât orice, în varianta print. Este un efort demn de apreciat – și este apreciat, după cum o demonstrează apariția ei constantă; la cele mai importante evenimente din domeniul construcțiilor și arhitecturii, fie Construct Expo, fie BIFE, fie Anuala de Arhitectură, revista este prezentă, fără dubii, cu ultima ediție tipărită. Fiecare edție este sprijinită de un număr (nu foarte mare, dar destul de constant) de sponsori care cred în acest proiect și le mulțumim pentru aceasta, cu speranța că vor fi în continuare alături de redacția revistei.
Aveți în față cea de-a cincizecea ediție. Poate fi considerată una festivă, pentru că este vorba de o cifră rotundă. Să visăm frumos la ediția cu numărul 100, când… cine știe ce pardoseli vor fi la modă?