Situat în punctul cel mai vestic al Germaniei, foarte apropiat de Franța și Luxemburg, în pitoreasca vale a Moselei, Trierul este un oraș deosebit de pitoresc și îndrăgit de turiști, în care istoria se ivește la tot pasul. Catedrala urbei, care datează din secolul al IV-lea î.Hr., adăpostește unele dintre cele mai valoroase relicve ale lumii creștine și are pardoseli de o frumusețe aparte.
Deși nu este propriu-zis un oraș foarte mare, la cei circa 120.000 de locuitori ai săi, Trierul este cel mai vechi oraș al Germaniei și o așezare romană atestată de peste două milenii sub numele Augusta Treverorum. Într-adevăr, orașul a fost construit de împăratul roman Augustus după criteriile urbanismului roman, pe două axe principale sub formă de cruce – Decumanus Maximus și Cardo Maximus, la intersecția cărora s-a format centrul orașului, reprezentat prin Forumul roman și restul clădirilor publice. Ulterior, Împăratul Constantin cel Mare a ținut să dezvolte un centru urban important, unde venea deseori personal, dar în principiu îl gândise ca reședință pentru fiul său, Crispus, cu care împărțea conducerea imperiului. Numeroase vestigii ale epocii antice sunt în picioare și acum, turiștii având posibilitatea să parcurgă la pas centrul orașului ca într-o veritabilă lecție de istorie. Eforturile privind protejarea și conservarea monumentelor romane din Trier au început la începutul secolului al XIX-lea, fiind strâns legate de creșterea interesului pentru protecția monumentelor în Prusia. Era vorba, totuși, despre mărturii ale perioadei tetrarhiei Imperiului Roman și începutul Sfântului Imperiu Roman. Aceste edificii nu sunt doar vestigii autentice ale perioadei romane, ci și exemple semnificative ale istoriei conservării monumentelor din Germania. În al doilea război mondial, catedrala și Biserica Maicii Domnului din apropiere au fost avariate de foc și bombe, dar au fost restaurate cu grijă între anii 1954-1956, respectiv 1946-1949. Restul, au suferit modificări în principal în timpul Evului Mediu, când li s-au dat utilizări diverse, iar unele au devenit surse de materiale pentru construcțiile noi ale momentului.
Monumente antice și medievale
Astfel, la nord, chiar la intrarea în zona istorică se găsește Porta Nigra, adică Poarta Neagră, edificată în secolul al II-lea, perioadă în care a fost construit și Podul de pe Mosel, considerat cel mai vechi pod de la nord de Alpi (practicabil și astăzi și înscris pe lista patrimoniului universal). Porta Nigra este o construcție impunătoare din piatră (gresie gri), având 36 de metri lățime, 3 etaje și o curte interioară cu rol defensiv, aici fiind prinși în capcană atacatorii care reușeau să treacă de intrare. În secolul al XI-lea, edificiul a devenit parte a unei mânăstiri catolice, dedicată unui eremit grec, Simeon din Siracuza, care a trăit 5 ani în această poartă. La 1802, Napoleon Bonaparte a ordonat ca edificiul să fie readus în forma sa inițială, renunțându-se la destinația religioasă medievală.
Amfiteatrul din partea de est a orașului datează din anii 100 d.Hr. și, cu o capacitate de circa 20.000 de spectatori, găzduia luptele dintre gladiatori organizate aici ca în orice oraș roman de seamă. Orașul imperial își atingea zenitul sub domnia lui Constantin cel Mare, când Trierul era comparat direct cu Roma. Bisericile, palatul imperial, termele, precum și multe alte vestigii romane sunt vizibile și azi în oraș. Turiștii pot vedea o mare parte a acestora dintr-un trenuleț turistic special, Romer Express.
Pe lângă moștenirea romană extraordinar păstrată, Trierul se remarcă și printr-un tezaur medieval de arhitectură absolut remarcabil. Astfel, Piața Centrală – Hauptmarkt, datând din anul 958, este considerată a fi una din cele mai frumoase piețe medievale ale Germaniei. Se spune că în Trier toate drumurile duc la Hauptmarkt, ceea ce nu este departe de adevăr. În centrul pieței pavate cu piatră se află o cruce, Marktreuz, ridicată în 958 de un arhiepiscop, simbolizând ”Pacea Pieței”comerciale și supremația arhiepiscopală. Tot aici se găsește Fântâna Pieței, Marktbrunnen, datând din anii 1595, operă a unui sculptor local, Hans Ruprecht Hoffmann. Fântâna îl înfățișează pe Sfântul Petru, patron al catedralei, amplasat în vârf și înconjurat de 4 sculpturi renascentiste, reprezentând cele 4 virtuți cardinale: Justiția, Prudența, Forța și Înțelepciunea. Dedesubt stă scrisă următoarea maximă – urare: ”Fie ca aceste virtuți să curgă etern, ca apa în fântână, salutul poporului și binele public”. În aceeași piață mare se află poate cea mai veche farmacie din Germania – Lowenapotheke. În fine, merită amintite și alte două clădiri interesante din piață, anume Steipe și Rote Haus (Casa Roșie). Steipe a fost construită în 1430 și este vizibilă de departe, aici fiind odinioară sala de reuniuni a orașului. Alături de Steipe a fost construită Casa Roșie în 1684, o clădire a vechii bresle a brutarilor, această clădire fiind remarcabilă prin inscripția de pe fațadă care amintește istoria legendară a orașului Trier – se afirma că Trierul a existat cu (nici mai mult, nici mai puțin) 1300 de ani înaintea Romei! O clădire de neratat, datând din perioada medievală, este Casa Celor Trei Magi – Dreikonigenhaus, atestată din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Situată aproximativ la jumătatea distanței dintre Porta Nigra și Hauptmarkt, clădirea are un design gotic timpuriu cu influențe maure și a fost la origine o casă cu turn, vechea poartă fiind amplasată la etajul unu, unde ajungeai cu ajutorul unei scări de lemn. Tot în centru se găsește casa natală a lui Karl Marx, o locuință burgheză de secolul al XVIII-lea, transformată în muzeu și una dintre atracțiile turistice din Trier.
Remarcabil este și Palatul Prinților Electori – Kurfustliches Palais (construit în etape între 1615 și 1756), considerat unul dintre cele mai frumoase palate rococo din lume, în nuanțele sale suave de roz. Aici a fost reședința succesivă a împăraților romani, în Antichitate, apoi a prinților electori de Trier până în 1794. Una dintre clădirile ansamblului, astăzi biserică evanghelică (numită și Bazilica lui Constantin), a fost construită în anul 305 d. Hr. și era efectiv sala de tron a cezarului – aula palatina. Cu ziduri masive de 3,4 metri grosime și ferestre în arce, are 67 m lungime, 27 m lățime și 33 m înălțime, fiind una dintre cele mai mari săli fără coloane interioare din Antichitate. Trebuie spus, totuși, că forma actuală este una simplificată, reconstituită în urma distrugerii din ultimul război mondial; ornamentațiile din secolul al XIX-lea nu au fost refăcute, preferându-se o ambianță mai sobră. Superbă este și grădina palatului, plină cu sculpturi și flori, proiectată inițial drept câmp de manevre.
Imediat alături de aceste grădini se află Băile Imperiale Kaisetherman, construite în sec. al IV-lea, cele mai mari băi romane din afara Romei, aparținând patrimoniului UNESCO. La vremea lor, aveau tot confortul, băi calde sau reci, în camere separate, saloane de masaj, vestiare și canalizări. Apa din bazine se încălzea până la 40°C, iar sub complex exista o adevărată rețea de tuneluri și instalații care deserveau băile romane. Ulterior, au fost transformate în cazărmi de cavalerie, apoi a făcut parte dintr-un ansamblu ecleziastic, astfel că în epoca modernă nu se mai știa cu exactitate care fusese destinația inițială. Atunci când o asociație a producătorilor de materiale pentru construcții au dorit să reconstruiască edificiul folosind noul material, cimentul (cumva în scop experimental), aceasta a trezit interesul istoricilor și arheologilor, care au făcut săpături și au reușit să redescopere complexitatea sitului, cu toate instalațiile originale.
Catedrala din Trier – 17 secole de credință
Catedrala din Trier este cel mai vechi lăcaș de cult din Germania, înscris în Patrimoniul UNESCO, și a reprezentat un model pentru mai multe asemenea construcții în zona Rin – Meuse. Imediat alături de catedrală se află Biserica Maicii Domnului, Liebfrauenkircke, cele două lăcașuri de cult fiind separate printr-un culoar îngust. Complexul, cu numeroase clădiri adiacente, a fost în timp și mănăstire, centru de învățământ ecleziastic, loc unde se împărțea pâine săracilor. Dar importanța locului este dată de faptul că aici se găsesc două relicve esențiale lumii creștine – Sfânta Tunică a lui Cristos, cămașa purtată pe Golgota, și Cuiul Pasiunii, unul din cele patru care l-au țintuit pe Isus pe cruce. Sfânta Tunică a fost recuperată de la Ierusalim de împărăteasa Elena, ea fiind expusă în capela Tunicii Sfinte, în spatele altarului. Cuiul Pasiunii este găzduit în Sala Tezaurului din Dom și în fiecare an la Trier vin numeroși pelerini să se închine acestor relicve.
Biserica Maicii Domnului din apropiere este, de asemenea extrem de valoroasă din punct de vedere arhitectural, fiind cea mai veche biserică în stil gotic francez construită în afara Franței.
Domul este o construcție masivă, rigidă chiar, fiind formată din patru bazilici unite printr-un baptisteriu. Construcția sa a început în anul 313, conform unor surse la cererea Împăratului Constantin cel Mare, fiind distrusă și refăcută de mai multe ori, de-a lungul unei istorii zbuciumate. Invaziile francilor, apoi ale vikingilor, au afectat construcția inițială, care, la fiecare refacere, a căpătat elemente noi – romanice, la început, apoi gotice. Ulterior, s-au făcut simțite curentele renascentist și baroc, așa cum se întâmpla în toată această regiune a Europei Centrale și nu numai, dar aspectul general a rămas cel romanic, din timpul Evului Mediu Timpuriu.
Interiorul măsoară 112,5 pe 41 de metri și ne dezvăluie trei nave, cu bolți gotice. Pardoselile sunt în mare parte realizate din materiale ceramice, de culoare cărămizie, și sunt de dată recentă, de la renovările din secolul trecut. Micile porțiuni cu cărămidă mai veche ne arată că este vorba de o practică uzuală. Atunci au fost realizate și niște sisteme de rigole care drenează excesul de umiditate. Cărămida romană a fost un important material de construcție al locului, conform tradiției legiunilor din Peninsula Italică; oriunde se deplasau, legionarii luau cu ei tehnica fabricării cărămizilor, având la îndemână un material rezistent, ușor de realizat și de pus în operă. Conform aceleiași tradiții, la zidire foloseau rânduri de cărămidă intercalate cu piatră, atunci când aveau la îndemână și acest materal. Tehnica respectivă, întâlnită cam la toate monumentele romane de la Trier, conferea zidurilor mai multă stabilitate și rigurozitate, cu un efect estetic pozitiv. Cărămizile aveau dimensiuni standard: circa 38 cm lățime (erau de formă pătrată) și 4 cm grosime. Adesea, acestea erau folosite nu doar pentru zidărie, ci și pentru pardoseli sau ca țigle pentru acoperiș, de aceea specialiștii de azi preferă termenul de ”materiale ceramice” pentru a le denumi. Mai sunt, desigur, și pardoseli din marmură neagră, în zonele altarelor, și piatră pentru căile de acces între diferitele zone ale complexului religios.
