În piață centrală din Târgu Jiu, dominată de clădiri neoromânești, întâlnim Casa Barbu Gănescu, construcție albă, cu arcade simetrice ca un pridvor monahal, construcție cu eleganța firească a unor vremuri mai bune. Aici a trăit Brâncuși în ultimii ani petrecuți în România și tot aici a creat cele mai reprezentative opere ale sale – Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului. Cea mai valoroasă operă a lui Constantin Brâncuși se află pe meleagurile natale ale sculptorului, în Târgu Jiu. Coloana Infinitului, alături de întreg ansamblul Eroilor, reunind Masa Tăcerii, aleea Scaunelor și Poarta Sărutului, au fost realizate la solicitarea Ligii Femeilor Gorjene, în memoria Eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Sculpturile au fost realizate de Brâncuși în ultima ședere a sa în țară, între anii 1937- 1938, perioadă în care alocuit și creat în casa Barbu Gănescu. Prezența lui Brâncuși se face simțită de cum intri în curte – în sine un muzeu. Există în aer liber, într-o ordine aleatorie și atât de firească, tot felul de obiecte care i-au aparţinut lui Brâncuşi, printre care diverse pietre cu forme mai puţin obişnuite, adunate de pe râurile Gorjului și care pentru el aveau o semnificație, dar și patru mese, realizate de sculptor din pietre de moară şi care au fost declarate monumente istorice, inclusiv o Masă a Tăcerii… firesc, dacă ne gândim că în casa Gănescu şi-a amenajat Brâncuși atelierul unde se sfătuia cu inginerii care lucrau la realizarea sculpturilor şi unde studia planurile şi schiţele. Nu a fost însă singura interacțiune a marelui Brâncuşi cu Casa Gănescu – sculptorul aflat la începutul carierei sale, a fost recomandat lui Auguste Rodin chiar de unul din membrii familiei Gănescu.
Istoria casei
Casa Barbu Gănescu este o construcțieîn stil neoromânesc care are la origine nucleul unei locuințe ridicate în 1790. Numele și-l trage de la slugerul Barbu Gănescu, proprietarul ei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Potrivit informațiilor culese de magistratul Ion Duguleanu și publicate în volumul din 2010 – „Târgu-Jiu. Case-Oameni-Destine”, Barbu Gănescu s-a născut la 1777, într-un sat al județului Vâlcea. Făcea parte dintr-o importantă familie, iar în ierarhia nobiliară a avut rangul de sluger. A rămas în istorie grație activității culturale pe care o sprijinea, alături de soția să. „În Casa Gănescu, profesorul Constantin Stanciovici Brăniș teanu a organizat numeroase spectacole de teatru. Barbu Gănescu a avut doi fii, Barbu și Grigore.” Aceștia au fost actori în primul spectacol de teatru pus în scenă de Stanciovici-Brăniș teanu. La sfârșitul secolului alXIX-lea, Casa Gănescu și terenul audevenit proprietatea familiei Bărbulescu. Ion Bărbulescu avea o vârstă înaintată, iar în 1925 a vândut casa lui Constantin Bălănescu. Acesta o restaurează radical și o reamenajează în anul 1929 sub supravegherea arhitectului austriac Iulius Doppelreiter, care contribuie la decorația exterioară și la distribuția încăperilor. În perioada interbelică, Titi Bălănescu a fost director de bancă, consilier orășenesc, iar din 1914 a fost de mai multe ori primar al orașului și senator. În 1948 imobilul a fost rechiziționat de Ministerul Sănătății pentru a se inființa aici Dispensarul de puericultură, iar în 1950 prin Decretul nr. 92 casa și terenul au fost naționalizate și trecute în proprietatea statului. Cea mai mare parte a perioadei dintre 1950 și 1989 imobilul a fost sediul Casei de oaspeți a PCR, fiind retrocedat după revoluție nepoatei fostului proprietar, care ulterior a vândut-o Consiliului Județean Gorj.
Arhitectura
Construcție în stil neoromânesc, emblematică pentru epoca sa și pentru arhitectura românească, casa Gănescu a suferit multiple transformări din 1790 până azi, dar din fericire și-a păstrat nealterată autenticitatea și volumetria – și astăzi, după mai bine de 200 de ani, construcția are aceeaşi formă pe care a avut-o la începutul ridicării ei. A fost amplasată într-o zonă deosebită în secolul al XVIII-lea, lângă alte două edificii istorice – casa lui Neagoe Starosti, un mare negustor, şi fabrica de porţelan deţinută de Frederic Drexler. Clădirea este masivă, cu o fundație adâncă și o temelie groasă din piatră de râu, ziduri de cărămidă și șarpantă de lemn. Veranda este specifică stilului neoromânesc, complet deschisă și sprijinită de stâlpi masivi și semiarcade. Lateral există două balcoane de tip pridvor țărănesc, cu ornamente din lemn păstrate foarte bine și de o estetică deosebită. Ca funcțiuni, la interior găsim camere de mari dimensiuni, tâmplărie din lemn masiv de calitate deosebită și parchet tip Versailles impecabil. Inițial demisolul adăpostea crama, ca la mai toate casele boierești și culele din zonă, dar azi destinația acestui spațiu s-a schimbat, aici fiind „holuri, două crame, două mici depozite, o bucătărie, cameră de serviciu”, precum menționează magistratul Ion Duguleanu în lucrarea să „Târgu-Jiu – Case. Oameni. Destine”. Un moment important în istoria casei este reprezentat de restaurarea din anul 1929, realizată sub supravegherea arhitectului Iulius Doppelreiter, de origine austriacă și autor al multor case emblematice pentru Târgu Jiu. Decorațiunile interioare vizibile azi în clădire datează de atunci și sunt opera pictorului Iosif Keber.
Pardoseli și tâmplărie din materiale naturale
Impresionează starea impecabilă a parchetului din stejar, montat cu model gen Versailles, cu lamelele împletite într-un pătrat. Din același lemn sunt și porțiunile de parchet ce deservesc lateralele construcției, modelul însă fiind mai simplu, tip englezesc. La exterior, în cerdacul neoromânesc pardoselile expuse parțial intemperiilor sunt din materiale rezistente – și care impresionează prin naturalețe și durabilitate – arată impecabil după secole de la punerea în operă. La intrare, pe terasa mare avem de-a face cu o gresie arsă tip cotto în nuanțe sângerii, iar pe balcoanele în stil autentic țărănesc cu un mozaic în culoarea pietrei cu modele roșiatice, mozaic pe care-l întâlnim și pe scara de acces. O notă specială de rafinament este indusă de tâmplăria din lemn masiv cu broderii unice și geniale în simplitatea lor – atât la ancadramentele ferestrelor, cât și la uși și la îmbrăcămintea grinzilor masive din cărămizi arcuite. Plafoanele încăperilor mari de la parter sunt îmbrăcate în lemn și finisate cu aceeași atenție.
Ansamblul Eroilor
Sunt multe simbolistici ale ansamblului Eroilor, poate cea mai impresionantă vizând plecarea tinerilor pe front, începută la o masă a despărțirii, a tăcerii apăsătoare, apoi pe o cale a amânării cât mai mult a despărțirii, materializată în sărutul de bun rămas. Și apoi trecerea spre infinit…Masa Tăcerii a fost realizată de Brâncuși în două variante. Una în 1937, alta în 1938, amândouă din piatră. Tot în 1938, au fost montate scaunele-clepsidră rotunde, pe care artistul le-a pus la egală distanță față de masă și între ele. Poarta Sărutului pare a fi o trecere simbolică pe Calea Eroilor spre Coloana fără sfârșit, cu Biserica Sf. Ap. Petru și Pavel simetric între ele. Coloana este așezată pe un promontoriu, fiind durată din fontă și oțel, după modelele originale sculptate în lemn de tei. Având 29,33 m înălțime, este compusă din 15 module întregi și două incomplete, primul și ultimul.
