Reabilitarea finisajelor la pardoseli nu este totdeuna o lucrare simplă, mai ales când este vorba despre finisaje vechi, cu straturi suport problematice, ori suprafețe mari, complexe, care au nevoie de un concept aparte. În aceste cazuri, urmărirea procedurilor este necesară nu doar pentru a respecta un caiet de sarcini, ci pentru a avea controlul asupra unor lucrări care pot eșua spectaculos, deoarece s-a sărit peste o etapă, ori a fost omis un detaliu. Fără a avea pretenția unei abordări exhaustive, vă atragem atenția asupra unor cerințe prevăzute în Ghidul privind reabilitarea finisajelor pereților și pardoselilor civile. Menționăm că acesta nu vizează clădirile de patrimoniu.
Recunoașterea finisajelor existente
Iată o etapă extrem de importantă, mai ales că în ultimii ani am avut la dispoziție o mare varietate de finisaje. Teoretic, ar trebui să le căutăm în cartea tehnică a construcției, cu condiția ca acest document să existe, eventual actualizat cu rigurozitate. ”Off the record”, ca să înțelegem mai bine situația, ne-ar putea fi de folos orice informație – de la proprietar, de la cel care a executat lucrările în trecut etc. De asemenea, pot fi făcute diverse analize, distructive sau nedistructive. Această inspecție ar fi bine să cerceteze și straturile inferioare, inclusiv stratul suport, pentru a stabili dacă problemele provin de acolo. Nu în ultimul rând, vom ține cont de caracteristicile finisajului atât în câmp curent, cât și în acele zone unde stratul suport are o structură diferită, ori acolo unde există rosturi structurale în șape.
Diagnosticarea
Diagnosticarea constă în stabilirea gradului de uzură a finisajului, a capacității lui funcționale, a necesității lucrărilor de reabilitare și a naturii acestora. Căutăm modificări de aspect, structură și comportament (de pildă dacă se exfoliază), respectiv natura uzurii – mecanică, chimică sau biologică. Degradările se localizează și se apreciază proporția acestora. Poate fi vorba doar despre stratul final al sistemului de pardoseală (murdărire, decolorare din cauza razelor UV, zgârieturi, pătări sau bășicări). Dacă pardoseala este multistrat, trebuie verificate desprinderile, măcinarea, fisurile sau crăpăturile ce pot apărea la nivelul oricărui strat. Nu trebuie neglijate nici schimbările de culoare în profunzime, care pot semnala acțiunea distructivă a ciupercilor, mucegaiului sau unor factori chimici agresivi. Despinderile de pe stratul suport, umflăturile, exfolierile de pelicule, ori degradarea unor straturi cu rol protector (hidroizolații, underlay etc.) sunt și acestea evaluate. Nu în ultimul rând, sunt urmărite degradările în unele puncte critice precum rosturile structurale sau nestructurale.
Stabilirea cauzelor degradării nu este simplă, dar cele mai frecvente sunt următoarele:
- acțiuni ale agenților atmosferici: apă sub formă lichidă, solidă sau de vapori, variații de temperatură, radiație solară, poluare;
- solicitări mecanice: forfecare, poansonare, șocuri mecanice, dilatări/contracții, vibrații din mediul ambiant, neprevăzute de proiect sau care au apărut în timp (trafic, garaje, discoteci etc.);
- dezvoltarea agenților biologici;
- erori inițiale de proiectare, execuție sau întreținere;
- fenomene reologice (curgerea lentă a betonului – ce-i drept, mai puțin întâlnite la pardoseli).
În funcție de procentul degradărilor, profunzimea și suprafața afectată, vom lua decizia de a reface finisajul parțial sau integral. În același timp, vom stabili dacă performanțele finisajului respectiv mai răspunde cerințelor momentului, deoarece poate este necesar să facem un upgrade.
În urma acestui diagnostic, vom stabili modul de refacere a finisajelor, pe care îl putem nota astfel:
- R1 – refacerea exclusivă a stratului vizibil al stratului de uzură
- R2 – refacerea în profunzime a finisajului pe anumite zone
- R3 – refacerea totală, începând cu stratul suport, pe care îl vom repara unde este necesar.
În acest context este util să facem diferența între crăpătură (care are dimensiunea peste 2 mm), fisură (între 0,2 și 2 mm) și microfisură (dimensiune sub 0,2 mm). Importanța acestora este stabilită diferit, în funcție de situație.
Îmbrăcăminți textile – mochetă
Aplicată de regulă pe suport din mortar de ciment (șapă), mocheta nu se poate repara, ci doar înlocui. Iată etapele lucrării:
- Repararea stratului suport – refacerea pleneității cu mortar (eventual șapă autonivelantă), închiderea fisurilor cu rășini epoxidice sau chituri elastice și refacerea rosturilor;
- Aplicarea unei noi îmbrăcăminți textile, cu o concepție de finisaj similară sau diferită, în funcție de destinația spațiului.
Îmbrăcăminți din lemn – parchet
Luăm în primul rând cazul în care avem o șapă de beton ca strat suport. Avem următoarele situații, din ce în ce mai complexe:
- R1 (refacere doar a stratului vizibil): se rașchetează/șlefuiește și se aplică un strat de protecție cu lac sau ulei – eventual cu colorare;
- R2: se reface parchetul pe zona deteriorată cu produse similare, apoi se rașchetează și se acoperă cu lac, ulei sau alt finisaj;
- R3: se efectuează reparații la nivelul șapei – refacerea planeității, repararea fisurilor și refacerea rosturilor, urmând refacerea parchetului integral, apoi rașchetarea și lăcuirea.
În cazul în care parchetul este fixat pe dușumea oarbă, se parcurg aceleași etape pentru R1 și R2, iar pentru R3 se reface stratul suport prin reparații ale structurii de lemn. Bineînțeles, există permanent posibilitatea schimbării concepției finisajului, ca produse și tehnologii de realizare, în funcție de funcțiunile spațiului respectiv și de alte aspecte, precum instalarea de încălzire în pardoseală. După cum știm, nu orice tip de parchet este potrivit pentru acest tip de încălzire.
Îmbrăcăminți din mase plastice
Aici putem vorbi despre pardoseli precum PVC, rășini epoxidice sau poliuretanice, dar metodele sunt potrivite și pentru alte materiale precum linoleum sau cauciuc. Acestea sunt aplicate de regulă pe șapă de ciment, iar refacerea stratului vizibil se bazează pe o curățare prin spălare cu apă, abur sau detergenți dedicați. De asemenea, în ultimul timp se apelează tot mai mult la o șlefuire fină, care îndepărtează stratul superior cu tot ceea ce înseamnă (murdărie, zgârieturi, pete etc.), urmată de o sigilare cu un produs poliuretanic de protecție – aceasta în cazul materialelor omogene (nu și în cazul PVC-ului eterogen, de exemplu, care are un strat final distinct). Daraceasta doar pentru o uzură de suprafață. Dacă degradarea este evidentă, chiar și doar pe o porțiune, este greu de presupus că vom putea reface finisajul identic, pentru că apar diferențe de nuanță, de aspect. De regulă, în acest caz se procedează la desființarea integrală a stratului final, refacerea stratului suport și reinstalarea unui nou strat final, în funcție de destinația spațiului, dorințele beneficiarului ș.a.m.d. Aceasta implică folosirea tehnicilor noi de montaj, cu amorse, grunduri și alte soluții incluse în sistemul respectiv.
Îmbrăcăminți din piatră naturală și ceramică
Piatra naturală se aplică pe șapă de ciment și, pentru refacerea aspectului, se pot folosi diverse metode: spălare cu apă și detergenți, cu abur, cu mijloace chimice sau mecanice (șlefuire). Dacă piatra are probleme de stabilitate, se îndepărtează piesele neaderente, se reface stratul suport cu mortare speciale și se relipește stratul final, peste care poate fi aplicată o protecție hidrofobă – aceasta ajută mult piatra, ca și orice material absorbant. În cazul în care piatra nu poate fi recuperată, se procedează la înlocuirea ei cu un alt finisaj – piatră sau alt material. Refacerea pardoselilor ceramice, gen gresie, mozaic sau compozite minerale se rezolvă în mod similar, parcurgând aceleași etape, în funcție de situație.
În încheiere, vom trece în revistă câteva aspecte legate de calitate. Responsabilitățile revin în primul rând proiectanților, care trebuie să aleagă niște soluții potrivite cu condițiile specifice de mediu interior sau exterior, cu natura stratului suport, cu reglementările tehnice în vigoare. Responsabilitățile executanților sunt multiple, dar vom menționa doar câteva:
- convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante;
- utilizarea exclusiv a produselor și procedeelor prevăzute în proiect;
- verificarea responsabilă a solidității stratului suport (acesta să sune ”a plin” când îl lovim cu un ciocan) și a umidității (o umiditate prea mare compromite orice lucrare);
respectarea limitelor privind abaterile de la planeitate, specifice fiecărui finisaj, uniformitatea rosturilor, păstrarea rosturilor de dilatare și structurale, aderența optimă a finisajelor realizate.
