De-a lungul timpului au existat arhitecți pentru care relația contextului cu clădirea a fost una extrem de importantă, reprezentând întotdeauna o provocare în a gândi dincolo de anumite limite. Dacă pentru cei mai mulți dintre noi realizarea unei case ar presupune în mod normal edificarea unei construcții deasupra solului, nu înseamnă că aceasta este unica soluție. O modalitate alternativă și mult mai sustenabilă din punct de vedere arhitectural și economic de a realiza o casă poate fi chiar așa numita „casă underground”.
Părintele acestui tip de locuințe este arhitectul elvețian Peter Vetsch, care își face apariția pe piața de arhitectură încă din anul 1978, având propriul său birou de proiectare. Legătura dintre spațialitatea casei și relieful pe care este construită este una esențială, motiv pentru care nu putem numi acest gen de proiecte case sub pământ, ci mai degrabă în armonie cu acesta.
Tehnica de construcție presupune în primul rând excavarea și realizarea pereților printr-o modalitate de pulverizare a betonului, tehnică preluată și îmbunătățită de la unele construcții precum tuneluri sau poduri. Numărul impresionant de proiecte de-alungul carierei sale, peste patruzeci, i-a permis lui Peter Vetsch să-și perfecționeze de la proiect la proiect maniera de lucru și să elaboreze o întreagă filosofie în jurul conceptului de casă îngropată. În viziunea sa, acest gen de construcție reprezenta mai mult decât o cutie așezată pe sol, era o modalitate de armonizare a mediului construit cu natura și o soluție cu adevărat ecologică.
Realizarea unei astfel de construcții pleacă de cele mai multe ori de la o structură metalică de arcuri peste care este pulverizat betonul. Se rezolvă apoi problema infiltrărilor de apă prin aplicarea de membrane hidroizolante, iar mai apoi pământul excavat ce „îmbracă” structura este refolosit ca un strat termoizolant, dar în același timp și ca suport pentru vegetația naturală. Astfel, la interior, spațiul devine unul foarte plăcut din punct de vedere termic, ținând cont de felul în care se realizează procesele de încălzire și răcire.
Pe timpul verii răcoarea este menținută în mod natural datorită cotei subterane, fără să fie nevoie de surse alternative precum aerul condiționat, în timp ce iarna temperatura interioară este mai ridicată decât cea exterioară, având în vedere calitățile solului de bun izolator și condensator. Consecința acestor principii de proiectare o reprezintă reducerea costurilor de încălzire și răcire, devenind astfel o alternativă economică și viabilă comparativ cu o casă “obişnuită”, să spunem.
Chiar dacă la prima vedere problema iluminatului natural într-o astfel de casă subterană poate reprezenta un impediment major, soluții există.
Lumina naturală poate fi ghidată într-o astfel de casă prin tot felul de fante, curți de lumină, ferestre sau luminatoare prevăzute în planșeu în așa fel încât atmosfera interioară să fie una optimă.
În ciuda tuturor aspectelor inovatoare și a avantajelor acestui mod de a face arhitectură, proiectele lui Peter Vesch nu s-au bucurat de foarte multă popularitate în rândul opiniei publice. Totuși, ele au ajuns să fie ceva mai cunoscute prin prisma cinematografiei, acolo unde imaginea caselor hobbiţilor din filmul “Stăpânul inelelor” au familizarizat publicul cu aceste construcții atipice.
În funcţie de tipul de teren (câmpie, deal, munte), dar și de gradul de „îngropare”, putem clasifica locuințele subterane în trei subcategorii:
– Tipologia îngropată: ilustrează o casă aproape invizibilă din exterior, fără vreo fațadă propriu zisă. Este întâlnită cu precădere pe terenuri plane, acolo unde pânza freatică se regăsește la o adâncime ceva mai mare. Lumina pătrunde în spații interioare prin curți deschise către cer aflate într-o relație directă cu spațiile interioare (datorită faptului că acestea sunt dispuse în jurul curților).
– Tipologia parțial îngropată: ilustrează o casă construită cu precădere pe un teren în pantă (deal) printr-o excavare a unei părți din relief. În acest fel, trei latruri ale construcției sunt flancate de pământ natural, în timp ce una dintre ele reprezintă o fațadă ca oricare alta, prevăzută cu uși și ferestre. Problemele pe care le ridică această tipologie țin de drenajul apelor ce se scurg pe panta dealului, sau de posibile mișcări ale terenului din cauza presiunii mari exercitate de pământ.
– Tipologia acoperită: această tipologie este un soi de hibrid între o construcție normală și una îngropată, în sensul că ea este construită pe sol iar relieful care acoperă această construcție este realizat artificial. În acest sens, ele devin destul de vizibile, cu toate acestea însă au un grad ridicat de stabilitate și o izolare termică și fonică foarte bună.
Revenind la anii ceva mai recenți de practică arhitecturală, există câțiva arhitecți de seamă ce au continuat filosofia lui Peter Vetsch, realizând unele opere remarcabile de arhitectură ce explorează tematica arhitecturii subterane. Poate cel mai sonor nume este cel al arhitectului (tot elvețian) Peter Zumthor, distins în anul 2009 cu prestigiosul Premiu Pritzker. El este autorul unui proiect remarcabil și spectaculos intitulat Termele din Vals. În micul sătuc elvețian de aproximativ o mie de locuitori, situat în inima Alpilor elvețieni, Zumthor creează un centru de atracție atât pentru iubitorii de arhitectură, cât și pentru cei dornici să se relaxeze în complexul termal.
În cazul acestui proiect, sursa principală de inspirație a constat în prezența unei cariere de piatră în apropierea sitului pe care au fost construite termele. În acest sens, au fost folosite materiale locale, cu precădere cuarțul. Atmosfera interioară creată fiind una întunecată, reprezintă o trimitere discretă la imaginea carierei sau a unei peșteri. Legătura cu natura a construcției este evidențiată prin relația dintre construcție și topografie.
Arhitectul imprimă volumului o senzație tectonică, ce pare să răsară din pământ, discretă, menită totuşi să nu altereze imaginea peisajului natural, ci să o potențeze, motiv pentru care partea superioară este acoperită de vegetație.
În concluzie, căutarea permanentă a arhitecților în ceea ce privește relația dintre construit și mediul înconjurător, dar și preocuparea pentru principii de sustenabilitate, a dat naștere și unor locuințe experimentale, dar și unor opere remarcabile. Acest lucru demonstrează cât de vast este acest domeniu și cum imaginația și creativitatea arhitecților este de fapt inepuizabilă.
Sursă foto: Wikipedia
