Covorul este o țesătură groasă de lână (uneori combinată cu bumbac, cânepă, mătase etc.), uni sau cu desene multicolore. Este un strat de finisaj care se suprapune și îmbracă pardoseala interioară. Utilitatea covorului a fost observată din cele mai vechi timpuri, istoria acestuia întinzându-se pe o perioadă de mii de ani. Încă din antichitate erau renumite covoarele persane. Să urmărim câteva repere din istoria acestui finisaj cu totul special, care a cucerit Europa de la cruciade încoace.
Unul dintre primele covoare cusute de mână datează din secolul al V-lea î.Ch. și a fost descoperit în Valea Pazyryk, Siberia. O misiune etnografică rusă, condusă de S. I. Rudenko și M. P. Griaznov începe aici excavările în anul 1929, covorul fiind descoperit în 1949. Acesta provine din perioada ahemenidă și este păstrat până în zilele noastre la muzeul Ermitaj din St. Petersburg. El are lățimea de 200 cm, lungimea de 283 cm și numără 36 de noduri pe cm pătrat. De o frumusețe rară, câmpul său central este de culoare roșu închis, având două borduri largi, pe una fiind reprezentate căprioare, iar pe cealaltă cai persani.
Covorul Pazirik
foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Covor_persan
Covoarele pot fi confecționate manual sau mecanic. În condiții casnice, covoarele sunt țesute pe un război vertical sau orizontal. După tehnica alegerii ornamentului, sunt deosebite mai multe tipuri de covoare:
- netede (război, chilim, scoarță, lăicer, polog, păretar);
- țesute prin încrucișarea firelor de urzeală cu cele de bătătură;
- păroase (cergă, nițurcă);
- executate din lanțuri sau smocuri de fire de lână;
- fixate prin noduri de firele urzelii (de ex. covoarele din Caucaz, Turkmenia, Turcia, Persia).
Se cunosc trei aspecte de bază care determină înfățilarea și adecvarea covoarelor la utilizarea lor interioară:
- alcătuirea fibrei
- tipul de țesătură
- modelul
În procesul de fabricare a covoarelor se cunosc două tipuri de fibre textile folosite de-a lungul timpului: naturale și sintetice. Fibrele naturale sunt și ele de două tipuri: de origine animală (lână și mătase) și de origine vegetală (bumbacul, inul, cânepa, iuta, sisalul, fibra de cocos, joncul, pănușile etc.). Fibrele sintetice cele mai utilizate sunt fibrele acrilice, poliesterul, poliamidele (nailonul), PVC-ul (polivinil clorhid), poliuretanul. Covoarele pot avea un rol funcțional, fiind bune izolatoare termice și fonice. Dar odată cu evoluția tipurilor de paviment, covoarele au căpătat un rol foarte important în designul interior (rol decorativ). Contribuie la definirea completă a unei amenajări interioare, ocupând un rol deosebit de important. Ele introduc un sentiment de moliciune, blândețe prin materialitate, prin linii curbe și flexibilitate, făcând ca un spațiu gol, sărac, cu aspect dur, să devină cald, prietenos, confortabil, uman. Cu gama lor largă de culori, texturi și calități, covoarele oferă designului posibilități nelimitate de lucru. Spre deosebire de celelalte materiale folosite ca strat de finisaj sau uzură al pavimentelor (piatra, gresia, lemnul etc.) care definesc o parte brută a unui spațiu, covoarele sunt mai puțin durabile. Dacă acest lucru ar putea să pară un dezavantaj, el constituie de fapt una dintre cauzele majore ale utilizării acestora în amenajările interioare. Dat fiind că, la fel ca și zugrăvelile, au nevoie de reînnoiri periodice și sunt ușor de schimbat, ele oferă cu regularitate șansa spațiului respectiv de a primi culori și texturi noi. Într-adevăr, cuvântul ”a redecora” implică în primul rând folosirea de noi zugrăveli și pavimente, implicit covoare.
Probabil că din cauza acestei vieți relativ scurte a covoarelor și a ușurinței cu care ele pot fi înlocuite, designerii se simt mai liberi, chiar mai dornici de aventură și experiment atunci când le aleg culoarea, textura și modelul decorativ. Acest fenomen a condus la rândul său la încurajarea
designerilor și producătorilor de covoare să ofere o varietate din ce în ce mai spectaculoasă. Designul covoarelor are relații strânse cu lumea modei și împărtășește aceeași atenție acordată cercetării, descoperirii noutăților și dorinței de schimbare. Unele, cu diferite tipuri de modele decorative, se bucură de popularitate pentru un timp; după aceea, părând demodate, depășite de noua modă, dispar. Linia covoarelor reflectă schimbarea gustului pentru culori, motive decorative și texturi de asemenea. Pe de altă parte, unele covoare cu o decorație care a rezistat capriciilor modei, își vor păstra totdeauna valabilitatea, fiind considerate obiecte de artă. Tot acest gen de covoare pot fi realizate pe comenzi speciale în orice culoare, chiar dacă linia cromatică s-a schimbat. Alegerea covoarelor în amenajările interioare trebuie făcută totdeauna după ce au fost consultate cele mai noi surse de informații despre ultimele noutăți valabile în domeniu. Alegerea covoarelor se face foarte adesea în funcție de mobilier, tipul de pardoseală, zugrăveli, lucrări de artă, în calitatea lor de elemente cheie cu care lucrează un designer la rezolvarea unui proiect de design interior. Alegerea covoarelor poate părea uneori foarte simplă – o problemă de alegeri obișnuite a unor culori și texturi atractive – dar subiectul este unul mult mai complex și merită mult mai multă atenție. Acestea contribuie la realizarea identității spațiului și a unei atmosfere specifice.
Covoarele europene
Covoarele orientale au început să apară în Europa în urma cruciadelor, în secolul al XI-lea. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, acestea au fost folosite, mai ales, ca ornamente murale și așezate pe mese. La începutul secolului al XIII-lea, covoarele orientale și-au făcut treptat apariția în diverse picturi – de exemplu, cele din Italia, din Anglia și Franța. Covoare cu design indo-persan au fost introduse în Europa prin intermediul companiilor olandeze, britanice și franceze ale Indiilor Orientale, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Covoarele franțuzești de la Manufactura Savonnerie
Istoria covoarelor în Franța începe cu înființarea în 1608 de către Henric al IV-lea a manufacturii de covoare „de tip persan și de Levant” stabilită în galeriile de la Luvru și beneficiind, în special, de cunoștințele lui Pierre Dupont, recent întors din Levant, iar apoi de cele ale ucenicului acestuia, Simon Lourdet.
Covor Savonnerie
Sursa foto: www.britannica.com/art/Savonnerie-carpet
Ludovic al XIII-lea a dezvoltat manufactura și, în 1615, tot sub conducerea lui Pierre Dupont, a instalat atelierele pe malul Senei la poalele colinei Chaillot, în clădirile unei vechi fabrici de săpun, de unde vine și numele de Savonnerie – Săpunărie, care de atunci desemnează covoarele realizate în tehnica punctului înnodat, cunoscută și sub denumirea de „punct turcesc”, utilizând apoi și nodurile simetrice. Ludovic al XIII-lea le-a garantat, în 1627, lui Pierre Dupont și fostului său ucenic Simon Lourdet, sub patent (privilegiu) pe o durată de 18 ani, monopolul asupra realizării de covoare în manieră turcească – „façon de Turquie”. Cele mai vechi covoare fabricate la Savonnerie sunt adesea denumite și covoare Ludovic al XIII-lea, afirmație puțin forțată, deoarece faimoasele covoare Savonnerie au început cu adevărat să fie fabricate în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Până în 1768, produsele manufacturii au rămas în exclusivitate proprietatea Coroanei și covoarele Savonnerie se numărau printre cele mai impozante cadouri diplomatice oferite de Franța.
Covor expus la „Waddesdon Manor’s three Long Gallery carpets”, comandat de Ludovic al XIV-lea în 1665 pentru Louvre
Sursă foto: en.wikipedia.org/wiki/Savonnerie_manufactory
Atelierele Savonnerie au fost cele mai prestigioase manufacturi producătoare de covoare cu fir înnodat din Europa, bucurându-se de cea mai bună perioadă a lor între 1650 și 1685, practic aceste covoare născându-se și evoluând împreună cu perioada de glorie a barocului francez; prestigioasa lor semnătură sau numele lor au fost folosite neoficial de multe ori pe covoare cu fir înnodat realizate și în alte centre. Covoarele Savonnerie erau făcute din lână și cu mici detalii din mătase, foloseau nodul de tip Ghiordes și aveau o densitate de 35,5 noduri/cmp. Unele covoare din perioada de început imitau, în linii mari, modelele persane, dar stilul Savonnerie a stabilit curând modele franțuzești proprii, caracterizate de medalioane înrămate care aveau subiecte picturale sau heraldice, militare și arhitecturale urmând concepte renascentiste. Dominau buchetele de flori dens masate, adesea așezate în vaze și coșuri, sau frunze dispuse în linii sinuoase și spirale, multe dintre aceste motive decorative fiind împrumutate de la materialele textile și din picturile din Olanda și Flandra. Toate acestea erau așezate pe fonduri de un albastru intens, negru sau brunuri de pământ închise, fiind de asemenea înconjurate cu numeroase borduri.
Secolul al XVII-lea – perioada barocă
În 1663, Colbert reorganizează La Savonnerie și o plasează, ca și pe cei de la Manufacture des Gobelins, sub direcția artistică a lui Charles Le Brun, pictorul de curte al lui Ludovic al XIV-lea, pe care l-a declarat “cel mai mare artist francez al tuturor timpurilor”. Din acel moment, atelierele au cunoscut o perioadă de activitate extraordinară, în timpul căreia producția covoarelor, rezervată în exclusivitate regelui, era folosită fie pentru cadouri diplomatice, fie la amenajarea rezidențelor regale. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, manufactura a realizat două ansambluri de covoare reprezentative pentru arta perioadei baroce a Savonneriei, în care a triumfat stilul lui Le Brun.
Covor Savonnerie, din perioada lui Ludovic al XIV-lea, conceput de Charles Le Brun și realizat pentru Marea Galerie de la Louvre
Sursa foto: en.wikipedia.org/wiki/Savonnerie_manufactory
Covor realizat la Savonnerie în anii 1670 – 1685, expus la Manufactura Gobelins
Secolul al XVIII-lea – perioada Rococo
În acea epocă, Ludovic al XV-lea plasează numeroase comenzi Manufacturii:
- 1728: covor pentru Camera Regelui la Versailles
- 1730: covor pentru Camera Reginei la Versailles
- 1737: covor pentru Capela Trinității la Fontainebleau
Tot în această perioadă, Michel Audran și Pierre-Josse Perrot vor reuși prin realizările lor să ofere un suflu nou manufacturii. Multe dintre lucrările și desenele lor se caracterizează prin apartenența la stilul rococo, prin prezența unor volute grațioase, a rozetelor centrale, a cochiliilor, a frunzelor de acant și a ghirlandelor de flori.
Covor în stil Empire, realizat la Savonnerie, dar în secolul XX. Este țesut din lână, centrat de un medalion înconjurat cu o friză cu frunze de laur și palmete, flancat cu ancadramente decorate cu lire, pești și vaze antice, iar bordura are motive decorative realizate din palmete stilizate și așezate pe un fond albastru deschis.
Sursă foto: en.wikipedia.org/wiki/Savonnerie_manufactory, accesat la 26.08.2023
Secolul al XIX-lea – perioada neoclasică
Stilul Empire și Restaurația reînnoiesc într-o anumită măsură tradiția lui Ludovic al XIV-lea realizând compoziții admirabile semnate de Dugourc și Saint-Ange, destinate unor locuri prestigioase precum Marele Cabinet al Împăratului și Sala Tronului de la palatal Tuileries pentru Ludovic al XVIII-lea. În 4 martie 1825, o ordonanță decretează alipirea manufacturii regale a
Savonneriei la Gobelin – manufactura regală pentru tapiserie țesută și alte țesături decorative pentru pereți și mobilier. În timpul lui Louis-Philippe sunt țesute covoare de foarte mari dimensiuni, cu totul remarcabil fiind cel pentru corul catedralei Notre Dame al cărui desen în stil gotic i-a fost cerut lui de Saint-Ange în 1825.
Unul dintre cele mai mari covoare Savonnerie realizat în secolul al XIX-lea pentru catedrala Notre-Dame din Paris, design-ul aparținându-i lui de Saint-Ange
Sursa foto: en.wikipedia.org/wiki/Savonnerie_manufactory
Începând cu a III-a Republică, meseriile respective, devenite mai puțin căutate, sunt folosite exclusiv la realizarea panourilor decorative pentru Panthéon, pentru Elysée și Biblioteca Națională. În 1826, producția de la Savonnerie era deja transferată la Paris, la atelierele
Gobelins, dar după un timp, calitatea acestor covoare a început să scadă, deși va continua să rămână fidelă trecutului și specificului ei.
Secolul XX – perioada modernă și contemporană
Stilul decorațiunilor a variat odată cu gusturile monarhiilor și regimurilor politice până când, în perioada recentă, creațiile abstracte și suprarealiste ale pictorilor moderni s-au regăsit, la rândul lor, ca elemente decorative pe covoarele Savonnerie. Secolul XX inițiază o renaștere stilistică. Unele covoare puse pe războaiele de țesut sunt într-adevăr realizate după modele de Diéterle și Pierre-Adrien Chabal-Dussurgey, dar de asemenea de Félix Bracquemond, Hannotin, Chéret. Foile de ecran (modele șablon) se execută după lucrări de Odilon Redon, Vincent Van Gogh, Paul Cézanne. 1911 este anul când este realizat covorul „Nimfele” după Claude Monet.
După o perioadă dificilă, La Savonnerie a cunoscut o nouă și importantă dezvoltare. Modele special concepute pentru ea și perfect adaptate tehnicii sale de lucru au fost comandate lui Victor
Vasarely și Georges Mathieu. Ea își va regăsi originalitatea, în primul rând, prin executarea de covoare de mari dimensiuni și chiar a unui panou de Yaacov Agam destinat unui decor mural.
Covor conceput de Victor Vasarely
Foto: www.pamono.com/vintage-vega-rug-1970s
Chiar dacă Manufactura Savonnerie țese în continuare și astăzi unele copii ale vechilor covoare care înlocuiesc piesele autentice din zonele expuse la degradare, cele două ateliere care continuă să lucreze la Paris și la Lodève, realizează în primul rând modele după desene la scara 1:1 concepute de creatori contemporani: pictori (Zao Wou Ki, Soulages, Alechinsky, Buraglio), arhitecți și designeri (Garouste și Bonetti, Portzamparc, Paulin, Radi, Crasset, Dubuisson, Ruyant). Diversele curente estetice și manierele de lucru ale Manufacturii Savonnerie au exercitat o puternică influență asupra modelelor decorative ale multor ateliere de covoare din Europa de Vest.
Covoarele Aubusson
Producția de covoare din orașul Aubusson va demara în 1743, într-un mic atelier privat și la Beauvais, covoare lucrate manual începând cu 1789 până în 1792. Aceste covoare copiau modele
turcești, dar vor trece mai târziu la variante mai simple în stilul de la Savonnerie. În zilele noastre nu există în Franța o producție de covoare care să merite să fie menționată, dar stilul de la Savonnerie și Aubusson sunt copiate de țări precum China, India și Pakistan.
Detaliu de covor Aubusson autentic
Foto: www.landryandarcari.com/products/aubusson-handwoven-traditional-rug-j63360
Covoarele englezești
Tehnica țeserii covoarelor a apărut în Anglia, probabil, la începutul secolului al XVI-lea. În jurul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, majoritatea țesătorilor se găseau în sud-estul Angliei, în jurul orașului Norwich. Stilurile de covoare ale vremii erau adesea împrumutate din modelele anatoliene și indo-persane. Exact ca în atelierele franceze, și ei au lucrat cu nodul simetric. Astăzi, aproape că nu există covoare din această perioadă, iar cele care mai există sunt posesiuni private și provin din Exeter, Moorfield și Axminster. La vremea respectivă, foști țesători ai Savonneriei franceze lucrau atât în Exeter, cât și în Moorfield, motiv pentru care găsim anumite modele franțuzești pe covoarele din regiune. Unele dintre covoarele Axminster erau țesute cu culori de pământ maro și modele cu păsări. Covoarele englezești sunt întotdeauna asociate cu orașul Kidderminster, Worcestershire, care a fost leagănul fabricării de covoare în Anglia de-a lungul revoluției industriale.
Info
Luiza Varga
Tel.: (+40) 726000400;
E-mail: office@luizdesign.ro
www.luizdesign.ro