În articolul de față vă prezentăm un caz real și documentat cu ceea ce se poate întâmpla dacă nu lucrăm cu profesioniștii. Este vorba despre o pardoseală în care beneficiarii au investit destul de mult, au căutat un tip de material asemănător cromatic și ca textură cu o pardoseală ceramică veche de aproape 100 de ani, au apelat și la sfatul unor designeri și, cu toate acestea, rezultatul final i-a dezamăgit, i-a înfuriat, dar i-a și învățat o lecție importantă. Un aspect neplăcut al situației de față rezidă în faptul că remedierea lucrării nu este posibilă decât printr-o altă lucrare, cu atât mai costisitoare cu cât presupune și dezafectarea celei dintâi.
Despre ce este vorba?
Într-o clădire istorică, beneficiarii au dorit să amenajeze o pardoseală asemănătoare celei originale, păstrate parțial. S-a apelat în acel scop la un designer de interior, care a recomandat aplicarea unui klinker în cromatică apropiată. Din păcate, eforturile depuse de beneficiari la alegerea și achiziția materialelor nu au fost dublate de unele pe măsură la urmărirea lucrării. La un moment dat, zugravul prezent pe șantier și-a oferit serviciile de a chitui pardoseala pentru o sumă modică, motivând că finalizarea pardoselii îi permite și lui să avanseze propria lucrare și că, desigur, a mai făcut atare operațiuni din care a căpătat experiență. Cum în momentul acela beneficiarul se afla în vacanță, la revenire a găsit pardoseala finalizată, cu rosturi albe, contrastante pe fondul cărămiziu. Inițial, totul părea în regulă. Problemele au apărut mai târziu, peste câteva luni, când la finalizarea lucrării de amenajare s-a început procesul de curățenie post-șantier; zugravul era demult la alte lucrări… Beneficiarii au încercat orice li s-a părut omenește posibil pentru curățarea pardoselii – spălare cu apă, cu produse acide, cu detergent, cu sodă caustică, chiar îndepărtare mecanică cu șmirghel. Rezultatele erau mulțumitoare doar cât timp suprafața era umedă; după uscare, apăreau niște pete foarte supărătoare de culoare albă în proximitatea rosturilor și chiar pe întreaga suprafață a plăcilor.
Deoarece nu și-au dat seama imediat de gravitatea problemei lor, au cheltuit mult pe nenumărate soluții de curățare, au schimbat echipe de cleaning, au lucrat câteva zile ei înșiși pentru ca, în final, după consultarea unui specialist în pardoseli ceramice, să înțeleagă ce s-a întamplat de fapt: zugravul menționat, în loc să chituiască suprafața cu un material dedicat (un chit de rosturi, chiar și unul de calitate medie), a ales să folosească ciment alb, un material care exista pe șantier la acel moment. Confruntat cu problema, zugravul s-a apărat susținând că a folosit albul recomandat de designer și că a adus chiar un beneficiu șantierului prin accelerarea execuției.
În final, specialistul le-a dat beneficiarilor soluția, simplă și neplăcută: îndepărtarea mecanică a rostului din ciment alb și rechituirea suprafeței cu un material special conceput pentru așa ceva. Pentru moment, având în vedere că spațiul trebuia ocupat de chiriași, s-a ales o soluție temporară, constând în aplicarea pe rosturile de ciment a unei vopsele albe speciale, cu rolul de a sigila și “lega” materialul respectiv, astfel încât să nu se mai scurgă la fiecare spălare.
Pierderi controlate
Subiectul poveștii noastre atinge câteva teme importante. În primul rând, demonstrează o dată în plus că o lucrare aparent convenabilă sub aspect financiar și logistic se poate dovedi în final un coșmar, implicând costuri mult mai mari decât dacă s-ar fi optat de la început pentru un profesionist. În al doilea rând, ne arată că un profesionist nu trebuie să știe doar tehnic să aplice un material, este esențial să cunoască și tipul de material optim, respectiv ce probleme pot apărea dacă se alege o soluție nepotrivită. În al treilea rând, dacă totuși ajungem într-o situație în care ne confruntăm cu asemenea probleme, doar un specialist în pardoseli ne poate indica felul corect de a rezolva situația, cu pierderi economice controlate.
Povestea noastră s-ar potrivi relatată sub genericul “D-ale lui Dorel”, dar pentru că deja numele acesta a devenit demonetizat, putem să-l numim pe autorul dezastrului neintenționat, la fel de bine, Fănel sau Ionel.
Principalul păcat al lui Fănel este că se implică în ceea ce nu cunoaște. Un specialist nu va face niciodată mai mult decât se află în sfera lui de competență. Se ridică aici o întrebare esențială: ce s-ar fi întâmplat dacă amintitul domn Fănel, cu același entuziasm și bagaj de cunoștințe, s-ar fi oferit ca, în vacanța beneficiarilor, să intervină pe instalația electrică sau, și mai rău, la centrala termică pe gaz? Atunci, desigur, beneficiarii ar fi avut o problemă potențială mult mai serioasă și care le putea amenința chiar viața și bunurile, clădirea în sine.
De pe alte meleaguri
Un specialist poate fi identificat de beneficiar și prin faptul că nu intervine unde nu e calificat – parchetarul nu va zugrăvi, electricianul competent nu va umbla la tâmplărie, după cum nici zugravul nu va interveni la instalația electrică. Acestea sunt locuri comune în Vest, spațiu cultural spre care ne îndreptăm cu pași mici dar siguri, și aici se vede și importanța unei asociații profesionale în orice domeniu al construcțiilor, și nu numai. Asociația profesională este adesea chemată să medieze în situații limită – o să încheiem articolul cu o foarte scurtă poveste despre cum se poate tranșa o problemă de șantier.
În Germania, un mare producător de materiale pentru pardoseli a primit o reclamație de la un beneficiar, persoana juridică, precum că pardoseala de lemn montată pe un coridor al firmei s-a umflat și a devenit neutilizabilă. Producătorul oferise garanție și a contactat imediat aplicatorul care a executat lucrarea, toți reunindu-se la fața locului, într-o ședință ad-hoc cu un reprezentant al beneficiarului. S-a examinat coridorul respectiv, s-au făcut fotografii, s-au completat niște procese verbale, s-au prezentat fișele de lucru din momentul execuției și, foarte important, foaia de predare-primire a lucrărilor executate, care conțineau recomandări privind ventilarea zilnică a respectivului spațiu. De bună credință, beneficiarul a admis că zona nu fusese ventilată și a solicitat remedierea pe costurile sale. Aici apare partea cea mai interesantă: asociația profesională din Germania a oferit beneficiarului respectiv înlocuirea pardoselii pentru o sumă modică de către absolvenții unei școli de meserii. Astfel, chiar dacă s-a comis o eroare, în final toate părțile implicate au avut ceva de câștigat. Beneficiarul își rezolvă convenabil problema, montatorul nu trebuie să își asume o greșeală de care nu este responsabil, iar școala de meserii în discuție a avut ocazia de a aduce absolvenții să dea un examen într-o situație reală de șantier.