Oricâte tipuri de pardoseli am avea la dispoziție, oricâte tehnologii noi de fabricare s-ar dezvolta, avem o sensibilitate aparte pentru parchetul masiv, deși acesta a devenit ceva mai puțin accesibil în ultima vreme. Prețul lemnului a crescut progresiv în ultimele decenii, lemnul potrivit pentru parchet de calitate a devenit tot mai rar, cererea a scăzut în contextul apariției de noi materiale și tehnici de imprimare tot mai fidele, astfel încât parchetul masiv a devenit o investiție importantă, de care ar fi bine să profităm la maximum.
Parchetul se poate folosi în foarte multe contexte și tipuri de amenajări. El este potrivit nu doar locuințelor, ci și spațiilor de birouri, camerelor de hotel ori spațiilor comerciale. Există, de asemenea, parchet masiv industrial, special conceput în acest scop, care oferă o pardoseală rezistentă, stabilă, ușor de întreținut dacă are un sistem de montaj și un finisaj de trafic intens. Ne vom limita aici, totuși, la parchetul pentru zona rezidențială: parchetul masiv autentic, din lemn natur, nefinisat, destinat amenajărilor interioare.
Alegerea după destinație
Așa cum am spus, parchetul masiv se poate folosi în diverse tipuri de spații, cu câteva limitări, care țin de gradul de umiditate al mediului. Astfel, întrucât vorbim de un material higroscopic (are tendința de a absorbi umiditatea din aer, sub formă de vapori), dar și hidrofil (absoarbe apa în stare lichidă, prin capilaritate), vom monta parchet masiv cu precădere în spații cu o atmosferă echilibrată și fără infiltrații sau umezeală constantă – deci living, dormitoare, birou, holuri sau sufragerie. În aceste incinte, umezeala nu ar trebui să apară decât accidental, iar esențele de lemn pot fi oricare, autohtone sau exotice. Întrebarea care se pune este dacă putem folosi parchet în bucătării și băi. În ultimul timp, montarea parchetului în baie este un adevărat trend, fiind o solicitare din partea celor ce își doresc o pardoseală caldă, aderentă, deosebită. Răspunsul este că se poate, inclusiv cu esențe autohtone, cu condiția ca materialele de montaj să fie adecvate, rezistente la apă, iar pardoseala să fie complet sigilată spre cameră (inclusiv la apropierea de perete), cu lacuri impermeabile perfect etanșe, rezistente la agenții chimici din materialele de curățare. Pardoseala rezultată va avea o durată de viață ceva mai scurtă, în funcție și de intensitatea activității în acele spații, dar soluția este viabilă. Șansele de succes cresc dacă folosim unele esențe exotice (iroko, teck, acacia, wenge, afzelia), care rezistă mai bine la apă; pentru aceste calități, esențele respective sunt întâlnite și la deck-uri exterioare și piscine, nu-i așa? Dintre esențele autohtone, putem selecta unele care au o contragere redusă atunci când eliberează apa, de exemplu nuc, tei, plop sau castan. Stejarul și frasinul, deși au o utilizare mai intensă la noi, au contrageri mari, deci vor face rosturi vizibile când sunt expuse mai puțin la umiditate. Rășinoasele, cireșul, mesteacănul sau arțarul au un comportament mediu în privința umflării și contragerii. Acesta poate fi un criteriu de a alege, dar să nu uităm că umiditatea, odată intrată în lemn, îl poate degrada iremediabil, oricare ar fi esența. În general, pentru spații cu umiditate relativă a aerului crescută sau scăzută în mod excesiv, dacă se dorește un parchet cât mai stabil, se montează aparate de dezumidificare sau de umidificare a aerului, în funcție de situație.
Când avem încălzire în pardoseală, parchetul masiv nu este prea des folosit, din cauza variațiilor mari de temperatură care usucă materialul și îi conferă rosturi inestetice sau chiar crăpături. În plus, nu poate fi produs suficient de subțire pentru a nu deveni o barieră termică. Pentru a ajunge la un echilibru între necesitatea de a avea o pardoseală rezistentă la trafic și cea de a beneficia de căldură în pardoseală, parchetul masiv nu ar trebui să depășească practic 8 mm. În acest caz, se optează pentru parchet stratificat, care este mai stabil dimensional și are o rezistență termică mai mică. Se evită esențe precum fagul sau arțarul, care se deformează la temperatură ridicată. Bineînțeles, pentru montaj se folosesc șape și adezivi speciali, potriviți acestui tip de sistem.
Nu în ultimul rând, trebuie să spunem că parchetul nu se montează în spații cu potențial de incendiu, precum camere tehnice sau în apropierea șemineelor/surselor de căldură, pentru simplul motiv că lemnul este un material combustibil, orice am face.
Pentru casele de vacanță, sau locuințele din care putem lipsi mult timp, scenariile în privința umidității aerului sunt numeroase, deci există riscul să găsim parchetul fie umflat, fie cu rosturi largi. Alegerea unor esențe cu contragere mică, pe care le-am menționat mai sus, poate fi o soluție, chiar dacă rezistența lor la trafic și solicitări mecanice este redusă.
Esențele potrivite
În general, în România se folosește parchet din esențe autohtone, ori importate din țările învecinate. Există o preferință clară pentru stejar, lemnul considerat cel mai valoros, o esență tare, cu rezistențe mecanice mari, chiar dacă are o greutate ridicată și contrageri semnificative în urma pierderii de umiditate. Aceste variații dimensionale sunt insesizabile în lungimea fibrei, în schimb sunt considerabile pe direcție transversală sau tangențială la inelele de creștere. Parchetul se fabrică doar din lemn uscat (uscat inițial în mod natural, apoi forțat cu echipamente speciale, până ajunge la o umiditate de 8 – 12 %), astfel încât variațiile dimensionale la umiditate, după montaj, sunt mai puțin agresive. Totuși, vom ține cont de acest aspect atunci când alegem parchetul, mai ales atunci când locuim într-un climat cu extreme de umiditate (climă umedă la munte, sau uscată în Dobrogea, de exemplu).
În afară de stejar, se mai folosesc și alte foioase (fagul, frasinul, carpenul, paltinul, mesteacănul, salcâmul), dar și pomii fructiferi (cireș, nuc, prun) sau o serie de esențe exotice. Există și parchet din lemn de trandafir, dar intrăm deja în zona finisajelor extrem de rare.
Rășinoasele se folosesc mai puțin din varii motive: sunt esențe moi, care nu rezistă mecanic în zona nut-feder (la îmbinări), se pătează destul de ușor, sunt sensibile la poansonare, sunt extrem de vulnerabile în zonele cu noduri și e posibil să secrete rășini, ceea ce poate fi o problemă pentru finisare și mentenanță. Nodurile au tendința de a se desprinde, în contextul variațiilor dimensionale și al solicitărilor mecanice; din fericire, există soluții de a repara aceste defecte, cu chituri de diverse tipuri, dar atunci când problemele sunt prea multe, poate este cazul să renunțăm. O excepție este laricele, cel mai dur din familia rășinoaselor, dar se apelează la el destul de rar (este tot mai rar la noi, iar fabricarea parchetului este dificilă). Rășinoasele sunt folosite relativ frecvent la realizarea de pardoseli din lemn tip dușumea, bătute în cuie, fără pretenții prea mari de rafinament.
Esențele exotice sunt folosite și ele destul de des, cu rezultate bune. Biologii confirmă faptul că umiditatea mediului de creștere determină comportamentul lemnului la apă după prelucrare; de exemplu, copacii tropicali produc anumite substanțe care hidrofobizează lemnul, ceea ce determină un comportament mai bun în medii umede și contracții reduse la uscare.
Alegerea ține și de estetică. Aici putem lua în calcul textura (aspectul periat este în trend, dar aceasta ține mai degrabă de tipul prelucrării lemnului), desenul conferit de inelele de creștere, noduri, culoare. Culoarea depinde de esență, dar și de partea folosită din bușteanul de lemn: duramenul este mai dens și mai închis la culoare, alburnul mai moale și mai deschis cromatic. Depinde și ce tip de finisaj alegem, dacă rămânem la o nuanță natur sau dorim să schimbăm aspectul stratului de uzură. Noile metode de colorare reprezintă oportunități creative deosebite privitoare la aspect, în funcție de ambianța pe care dorim să o creăm – rustic sau vintage (nuanțe închise, afumate), nordic (spre alb sau nuanțe deschise).
Dimensiuni, formate, tendințe
În ultimii ani, lamelele de parchet sunt debitate la dimensiuni din ce în ce mai mari (lungimi de 40 – 50 cm sau chiar mai mult). Este vorba atât de tendințe estetice, cât și de calitatea adezivilor folosiți pentru montaj, care a crescut. Apariția adezivilor rigid-elastici, cu tensiuni interne controlate, adaptabili la variațiile dimensionale ale lemnului și fără probleme de stabilitate, a permis folosirea unor lamele mai mari, unele chiar comparabile cu dușumeaua clasică. Aceste lamele sunt folosite de regulă pentru montajul de tip ”englezesc”, în linie, destul de întâlnit în ultima vreme. Acest model permite chiar folosirea parchetului cu lungimi diferite (lățimea și grosimea rămân aceleași, desigur).
Rămân în tendințe și alte modele de instalare. Probabil cel mai spectaculos a crescut în ultimii ani modelul Chevron, numit și ”point d’Hongire”. În cazul montajului tip ”brăduț” (sau Herringbone), ori ”point d’Hongire”, în șah sau cu diverse elemente de simetrie, dimensiunile lamelelor trebuie să fie bine definite, cu cât mai puține erori dimensionale. Orice defect, orice deformare cauzată de depozitarea defectuoasă înseamnă un montaj mai dificil, cu mult chit folosit, care la un moment dat se poate desprinde. Tipul de montaj determină și modul în care sunt poziționate zonele de nut – feder (la modelul englezesc și brăduț, de pildă, unele plăci sunt cu federul pe dreapta, altele cu federul pe stânga).
De asemenea, în ultimul timp se cere uneori parchet cu șanfren (sau bizotate): marginea parchetului este ușor teșită, astfel încât delimitările dintre lamelele de parchet sunt mai vizibile. Acest tip de parchet nu se chituiește și este livrat de obicei în formă gata finisată, colorat și protejat. După montaj, suprafața este gata de utilizare, fără a mai fi nevoie de șlefuire, chituire și aplicarea unui strat de lac, ulei sau ceară.
Criterii de calitate
Prețul reflectă în general esența și nivelul de calitate. Calitatea superioară se stabilește în funcție de următoarele aspecte:
– culoare relativ uniformă, fără diferențe mari între duramen și alburn (”inima” lemnului este uneori evitată, deoarece are o cromatică accentuată); alburnul este acceptat doar pe spatele lamelei, pentru calitatea premium;
– lipsa desenelor evidente (fladere) – pentru esențele autohtone; există esențe de lemn în care fladerul reprezintă chiar farmecul parchetului (măslinul de pildă), caz în care calitatea este evaluată altfel;
– lipsa nodurilor sau a găurilor de insecte; pentru calități inferioare, se acceptă și acestea, ba chiar sunt căutate de ceva vreme, pentru o senzație de autentic sau rustic;
– fibra înclinată – se acceptă, dar nu se acceptă fibra poziționată transversal (aceasta ar însemna și o vulnerabilitate pentru rezistența plăcii).
