Aproape de Piața Victoriei, pe o străduță liniștită, se află reședința de la începutul secolului al XX-lea a familiei de artiști Storck, casă construită într-un stil pe care îl putem numi neogotic sau Tudor revival. Familia Storck a donat în 1951 cea mai mare parte din colecțiile de artă deținute, oferind drept spațiu de expunere chiar parterul casei din strada Vasile Alecsandri, membrii familiei locuind la etaj. Astăzi, vizitatorii Muzeului de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck pot vedea colecții ce însumează peste 2.500 de lucrări de sculptură, pictură, grafică, ceramică și artă decorative. Este un spațiu aproape magic, unde deseori veneau Constantin Brâncuși, Principesa Ileana, fiica Regelui Ferdinand, care lua lecții de pictură, și mulți alți oameni de seamă, în cei peste un secol de existență a clădirii.
O familie specială în arta românească
Numele de Storck se asociază cu multe premiere în arta românească. Karl Storck, german de origine, a fost primul profesor de sculptură la nou înființata (la 1864) Școală de Arte Frumoase din București, fiind și autorul unor faimoase sculpturi de for public: statuia generalului Carol Davila din curtea Facultății de Medicină, monumentul lui Dimitrie Bolintineanu din Bolintin-Vale, statui alegorice pentru Palatul De Justiție din București. Tot Karl Storck, împreună cu asistenții săi, realizase și frontonul central pentru Palatul Universității din București, întocmit în stil clasic (din păcate, frontonul a fost distrus în timpul bombardamentelor americane din 4 aprilie 1944). Cecilia Cuțescu Storck este prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa (Academia de Arte Frumoase din București, catedra de arte decorative), și prima femeie din România care se ocupă de pictură murală de mari dimensiuni. Așa cum se destăinuie Cecilia Cuțescu Storck în propria carte, ”Fresca unei vieți”, primele experiențe în pictura pe perete le-a făcut în 1914 chiar în această casă, unde și-a decorat holul, cu scopul de a obține prin motive și culori o atmosferă de liniște, armonie și seninătate. Ulterior, a avut curajul de a se lansa în opere de mari dimensiuni, precum ”Istoria negoțului românesc” din Aula Academiei de Studii Economice din București și ”Apologia artelor românești” de pe plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal.
Frederic Storck a realizat numeroase sculpturi (busturi și figuri alegorice) și alte diverse monumente, în mai multe orașe din țară. În patrimoniul muzeului se află lucrări de sculptură și desene ale celor trei sculptori Storck (Karl Storck, Carol Storck și Frederic Storck), lucrări de pictură, grafică și desene ale Ceciliei Cuțescu Storck, colecția de numismatică ce i-a aparținut lui Frederic Storck și piese reprezentative din plachetele și medaliile create de acesta, dar și colecții de sculptură religioasă, de artă populară și creații ale unor artiști contemporani, cum ar fi pictura semnată de Romeo Kunzer Storck, Ella Storck (fiica sculptorului Carol Storck), un număr important de acuarele ale lui Carol Popp de Szathmáry și lucrări ale fiului acestuia, pictorul Alexandru Satmari.
Pictură, sculptură, artă decorativă
Casa a fost proiectată în anii 1912-1913 de arhitectul Alexandre Clavel, care, deși este cunoscut pentru lucrările în stil neoromânesc, a realizat de data aceasta o clădire cu puternice influențe occidentale, neogotice dar și de altă inspirație – de exemplu, la interior, un frumos tavan în stil maur. Casa impresionează din exterior prin culoarea și volumetria sa, prin combinația între lemn și ancadramente de piatră sau basoreliefuri. Culoarea exterioară este roșu pompeian (sau roșu venețian), un roșu închis obținut din oxid feric pur. Pe fațada dinspre stradă, se pot observa două frize sculptate de Frederic Storck, cu motive zoomorfe și vegetale. De altfel, aproape toate decorațiunile exterioare și interioare, fie ele elemente de sculptură sau pictură murală, au fost realizate de Frederic și Cecilia Storck. Pe fațada sudică se află o inscripție în piatră care informează că această casă a fost clădită în anii 1912-1913, arhitect fiind A. Clavel, iar proprietari și colaboratori Fritz Storck sculptor și soția sa Cecilia pictor. Sub această adevărată „pisanie”, se află amplasată o scenă religioasă într-un ancadrament de piatră. Tot pe această parte a casei există o mică terasă, deasupra căreia este plasat un basorelief ce conține și figura lui Frederic Storck.
La parterul clădirii, încă de la intrare, se remarcă picturile murale interioare, cu adevărat monumentale, realizate de Cecilia Cuțescu-Storck, care se desfășoară pe întreaga suprafață a pereților și plafonului holului central. În dreapta holului se află o sală mai mare, atelierul Ceciliei Cuțescu Storck, unde ajungem trecând printre coloane lucioase de marmură și coborând câteva trepte. Din nou rămânem muți de uimire în fața decorațiunilor parietale, dar și a fântânii decorative (funcțională cândva) încadrată într-un portal sculptat de Frederic, ce reproduce modelul existent la Biserica Colțea. În stânga și dreapta fântânii se află două picturi murale întruchipând ”Dragostea pământească” și ”Dragostea spirituală”. În această ambianță se distinge o coloană de marmură verde, cu un capitel care este o replică a unui element similar de la Bazilica San Marco din Veneția – în cazul acesta, capitelul este din bronz. Tablouri de mari dimensiuni sunt expuse pe zidurile atelierului pictoriței care, prin intermediul unei uși duble, are acces direct în grădina proprietății.
Tot la parter, printr-un coridor lateral, luminat de ochiuri rotunde și colorate de sticlă, ornamentat cu lucrări cu temă religioasă colecționate de familia Storck, se ajunge în marele, sobrul și luminosul atelier al sculptorului Frederic Storck (Fritz – cum îi spunea Cecilia). Aici sunt expuse lucrări ale întregii familii Storck; remarcăm macheta bisericii episcopale din Curtea de Argeș (realizată de Karl Storck în 1867), lucrări de grafică ale Ceciliei Storck, statuete feminine lucrate de Frederic Storck.
Pardoselile casei sunt tratate cu atenție și diversificate cromatic. În camerele principale, a fost montat parchet din stejar masiv, aplicat după model herringbone. Din păcate, starea lui nu este foarte bună, pe alocuri fiind deteriorat sau înfundat – probabil substructura a cedat. Pe holuri și scări, avem terrazzo în diferite nuanțe, de la gri, maro și negru, cu puncte albe, la portocaliu. Este oarecum firesc să opteze pentru această pardoseală, deoarece în epocă începuse revitalizarea acestei tehnici renascentiste, mai ales în cadrul stilului Art Deco. Cu ajutorul lianților și a pietrișului de rocă, respectiv a unor pigmenți, au putut fi obținute modele și borduri rafinate, simbolice. Mai putem observa o serie de trepte din marmură atent finisate, iar la exterior acoperiri cu pavaj de cărămidă sau beton, probabil de dată mai recentă.
Dincolo de spectaculozitate, această casă pare totuși în suferință; nu trebuie să cauți prea mult să găsești crăpături în tencuială, care pot ascunde și probleme structurale, finisaje degradate, reparații făcute în pripă, urme de infiltrații și pardoseli care au nevoie de o restaurare temeinică, poate chiar de înlocuiri pe alocuri. Din fericire, piesele monumentale (basoreliefuri, ancadramente, coloane, balustrade sau parapete – toate de piatră) par încă în stare bună, datorită rezistenței materialului, deși unele au crăpături. O reabilitare este necesară, și dacă se poate cât mai repede, pentru a conserva elementele artistice și decorative, dar și atmosfera specială a casei și a spațiului înconjurător.