Cum curățăm, întreținem și păstrăm o pardoseală din lemn

O pardoseală din lemn își menține valoarea doar dacă este curățată, întreținută și revitalizată periodic, în paralel cu o monitorizare per­ma­nentă, de preferat la sfaturile unui specialist. Există situații în care această acoperire poate fi com­promisă, deci avem o serie de limite în utilizarea ei, dar avem și metode de a evita sau de a remedia dete­riorarea. Parchetul, cu lucrările sale complexe de montaj, este o inves­tiție nu tocmai mică, iar ten­dința este de a deveni tot mai prețios, în paralel cu creșterea cererii și pe măsură ce lemnul de calitate devine o resursă tot mai rară. Creșterile de preț la lemn, de pe piața americană și europeană, din primăvara anului în curs, sunt un semnal de alarmă care ne arată că acest material va fi privit cu alți ochi în viitor.

Dacă aspectul pardoselii de lemn are de suferit, există soluția rașchetării, dar aceasta funcționează doar de câteva ori pentru întreaga durată de viață a acoperirii, chiar și pentru parchetul masiv. Într-adevăr, noile tehnici de șlefuire au eficientizat considerabil operațiunile de refinisare, astfel încât la o asemenea lucrare se pierd nu 2 – 3 mm din stratul de uzură, așa cum se întâmpla cu decenii în urmă, ci sub 1 mm, în funcție de planeitatea suprafeței și capacitatea de reglare a mașinii (chiar 0,3- 0,5 mm pentru mașinile de șlefuit cu pro­gra­mare). În cazul parchetului stra­tificat, lu­crurile sunt ceva mai complicate, pentru că prin șlefuire se reduce stratul de uzură, iar acesta se poate exfolia, ceea ce în­seamnă compromiterea definitivă. Contează și modul în care lacul sau uleiul vechi au penetrat lemnul, astfel încât la șlefuire nuanța să devină uniformă. Și, totuși, oricât de accesibile ni se par aceste refinisări, este de preferat să fie cât mai rare, mai ales că avem la îndemână metode din ce în ce mai eficiente de curățenie, de între­ținere, de protejare a parchetului. Cel mai bine este să abordăm problema în ansam­blu, luând în cal­cul un pachet de măsuri și operațiuni pe care orice utilizator (sau operator de cleaning) trebuie să le cunoască.

Barierele de praf

Pentru început, trebuie spus că o par­doseală din lemn trebuie protejată încă di­nainte de a păși pe ea, instalând bariere de praf și mizerie, care să rețină o cantitate cât mai mare de particule abrazive care ar putea-o afecta. Este o metodă care reduce con­­­si­derabil frecvența operațiunilor de cură­țe­­nie și întreținere, și costurile aferente, crescând implicit durata de viață a par­do­selilor interioare. Statistic, 70% din murdăria pe care trebuie să o îndepărtăm din spațiile interioare este adusă pe tălpi. Suntem obișnuiți să vedem aceste tipuri speciale de pardoseli la intrarea în spații comerciale, instituții, unități de învățământ etc., dar utilitatea lor este gene­ral valabilă, pentru orice tip de destinație, inclusiv pentru domeniul rezidențial. Ori­când este de preferat o barieră de praf profesională, compusă din elemente me­talice, textile, de cauciuc și plastic, perii care rețin mizeria în etape (substanțele grosiere – praful – umezeala); totuși, în lipsă, se poate apela și la ștergătoare și covorașe de intrare cu capacitate mare de retenție a prafului și umi­dității, detașabile, care să poată fi curățate periodic. Astfel, vom opri la ușă jumătate din mizerie, sau chiar mai mult, în funcție de complexitatea barierei.

Diverse agresiuni

În acest context, mai trebuie specificat și faptul că pantofii cu toc subțire sau cu tălpi care au elemente dure (eventual metalice) pot afecta o pardoseală din lemn – finisajul sau chiar stratul de uzură, dacă este o esență moale, poansonabilă. De asemnea, sub pi­cioa­rele mobilierului este bine să așezăm elemente tampon (există în comerț variante auto­adezive sau fixate cu șurub) din burete, pâslă, textil, silicon, plastic, plută etc., care să prevină zgârierea sau poansonarea. Cauciucul poate lăsa urme, deci nu este o variantă reco­man­dabilă. Măsuri de acest gen sunt recomandate cu atât mai mult pentru esențe moi, ușor de zgâriat: cireș, nuc, rășinoase (folosite de regulă la dușumele).

Mutarea mobilierului este deseori o sursă de zgârieturi; dacă obiectul nu poate fi ridicat integral, se poate face o glisare, dar numai așezându-l pe un suport moale, de exemplu un covoraș întors, peste care se așează un placaj. În privința altor șocuri mecanice, este greu să luăm măsuri de prevenție viabile (poate doar dacă acoperim parchetul, ceea ce este un non-sens). Totuși, în anumite zone se poate pune un covoraș care să atenueze obiectele căzute – de exem­plu lângă chiuvetă, mașina de spălat sau masa din sufragerie; este o bună modalitate și de a evita pătarea cu sosuri, detergenți, înălbitori sau diverse soluții acide.

Parchetul și expunerea la soare

Trebuie să avem grijă și de expunerea la soare sau surse puternice de lumină, care schimbă nuanța lemnului, care este cu atât mai vizibilă cu cât culoarea este mai închisă. Dacă transformarea ar fi uniformă, poate că problema nu ar fi atât de mare (uneori chiar se dorește), dar culoarea se modifică accen­tuat în zonele mai expuse. O primă măsură de bun-simț ar fi să controlăm această situație la sursă: perdele la ferestre, tragerea jaluzelelor (de preferat într-o culoare închisă) când plecăm pentru mai mult timp, schim­barea poziției covoarelor și mo­bilierului masiv din când în când. Radiațiile ultraviolete de la soare produc modificări nu la nivelul finisajului, ci direct în lemn, distrugând lignina, o componentă impor­tantă a acestui material, care constituie un liant pentru celule. La expunere solară directă, lemnului îi scade rezistența la suprafață, crapă, devine poros, predispus să absoarbă mai multă umiditate și capătă o nuanță gri. Parchetul este protejat de un strat sau mai multe de lac, dar acesta nu este suficient de consistent (și nici nu dorim, din considerente estetice) pentru a oferi o protecție sută la sută – altfel, l-am acoperi cu vopsea, pur și simplu. În același timp, expunerea la temperaturi ridicate în zonele cu soare direct provoacă o uscare forțată, respectiv o contracție, urmată de o dilatare când temperatura scade. Toate aceste modificări duc la degradarea par­chetului – finisajul se exfoliază sau se pierde, culoarea devine mai deschisă, apar fisuri, rosturi, aspectul de uzat.

Gestionarea umidității aerului

Lemnul este un material sensibil la umiditatea mediului ambiant, care trebuie controlată permanent, începând chiar cu etapa montării pardoselii; este o practică obișnuită ca parchetul sau dușumeaua să fie aclimatizate timp de circa o săptămână, în spațiul unde urmează a fi montat, altfel lucrarea poate eșua. În mod logic, este mai bine să se facă un montaj într-o ambianță cu umezeală ridicată decât uscată, pentru că, deși nedorit, este de preferat să rămâi cu niște rosturi decât să se umfle parchetul. Vara, la noi, umiditatea relativă a aerului se ridică deseori la 70 – 80%, mai ales în zone cu precipitații crescute. Au fost multe cazuri în care parchetul, montat iarna în condiții de aer uscat, vara s-a umflat și a trebuit înlocuit. Și, în general, este bine să montăm parchet într-o casă folosită constant, nu într-o casă de vacanță utilizată de câteva ori pe an; schimbările de temperatură și umiditate din interior, sincronizate la cele de afară, nu sunt de bun augur.

În perioada de exploatare, umiditatea relativă a aerului trebuie să se mențină între 40 % și 60%, altfel se pot produce contracții vizibile (rosturile dintre lamele se măresc) sau pardoseala se umflă, provocând des­prinderea de stratul suport. Dacă măsurile de gestionare curentă a umidității aerului (ventilare, aerisire) nu dau rezultate, în pri­mul caz, se va apela la un umidificator (sau un vas cu apă amplasat pe o sursă de căldură), iar în al doilea la un dezu­midi­ficator (vara se poate folosi aparatul de aer condiționat cu funcția de dezumificare).

Un alt aspect, neglijat deseori de utili­zatori, este așezarea pe parchet a unor materiale im­per­meabile, de exemplu co­vorașe de cauciuc, PVC, obiecte metalice cu arie suport mare, ghivece cu flori. Problema este că umiditatea poate fi blocată în aceste zone, ceea ce nu face bine lemnului.

Curățarea efectivă

Parchetul trebuie curățat preponderent uscat, iar sub formă umedă cu anumite restricții, dată fiind sensibilitatea lemnului la apă sau alte lichide. Pentru a îndepărta particulele abrazive care, prinse sub tălpi, mobilier sau diverse obiecte, pot zgâria, curățarea uscată se face săptămânal, sau mai degrabă de câte ori este nevoie – zilnic în spațiile utilizate intens. Această operațiune se efectuează cu un aspirator sau o mătură, de preferat una nu foarte dură, pe direcția longitudinală a lamelelor (pentru a aborda mai bine rosturile).

Umezeala apărută accidental (noroi, ză­padă topită, lichide vărsate etc.) este nedorită și trebuie îndepărtată cât mai rapid. Inclusiv curățarea umedă, pentru înde­păr­tarea mizeriei solubile, se face cu minimum de apă, detergenți speciali și un mop sau lavetă de preferat din microfibră, bine stoarse. Mopul obișnuit reține prea multă apă, ceea ce duce la decolorarea pardoselii, înnegrirea rosturilor și a fibrei, iar în cazul umezirii frecvente, la desprinderea adezi­vului de montaj sau la umflarea pardoselii. Apa rămasă în urma ștergerii cu un mop, material textil sau burete trebuie să se usuce în următoarele 15 – 20 de secunde maxim. Oricum, în cazul unui finisaj proaspăt (lac sau ulei), este de preferat ca umezeala și deter­gentul să nu fie folosite în primele 7 – 10 zile de la aplicarea ultimului strat. Dacă parchetul a fost montat gata finsat, această restricție nu este valabilă.

În privința detergenților, se vor folosi în principiu produse dedicate, de preferat cele recomandate de aplicatorul finisajului, mai ales dacă vă confruntați cu pete mai dificile, care necesită formule concentrate. Sunt de evitat produse care pot agresa, exfolia fini­sajul, precum oțetul, solventul, detergenții „universali”; mulți specialiști sunt de părere că nici produsele pe bază de ceară nu sunt dezirabile, degradând finisajul și făcându-l mai dificil de întreținut în timp.

Dacă vorbim de o pardoseală de lemn pentru restaurant sau bar, unde probabilitatea de pătare sau murdărire cu grăsimi este mai mare, folosirea detergenților profesionali este practic obligatorie. Bineînțeles, și finisajul trebuie să fie din gama profesională, pentru a rezista mai bine la agresiuni chimice, grăsimi sau trafic intens. Toți marii producători de lacuri și uleiuri au în ofertă și produse de curățenie recomandate, compatibile cu produsele de finisare.

(Va urma)