Situată în cea mai bună și mai tranzitată zonă a Capitalei, la câțiva metri de Ateneu și Palatul Regal, casa Theodor Aman adăpostește muzeul omonim și reprezintă o excelentă variantă de petrecere agreabilă a unei dupa-amieze. Muzeul conservă perfect atmosfera vieții private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman. Cât
privește interioarele, acestea reprezintă în sine un muzeu prin valoarea lor, cu o notă distinctivă pentru pardoselile din lemn masiv.
Construita în anul 1868 după planurile proprii ale pictorului, Casa Theodor Aman reprezintă una dintre cele mai frumoase reședințe particulare din București și una dintre puținele care
nu au suferit modificări în decursul timpului, fiind prima casă-atelier de artist din România. De la planurile casei și ornamentele exterioare (realizate în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decorația interioară – pictura murala, vitraliile, decorația pictata pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului si mobilierul casei – toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman. Planul edificiului imaginat de Aman se va concretiza într-un proiect, realizat de antreprenorul Fr. Scheller, la indicațiile precise ale artistului. În octombrie 1869 cladirea era deja ridicata, Aman apelând în principal la elemente ale arhitecturii neoclasice și renascentiste, vizibile mai ales pe fațadele nordica și estica, dar și la stilistica neogotica, în decorarea atelierului de pictura (cea mai spectaculoasa încapere a casei). Aici va trai și lucra artistul pâna la sfârșitul vieții, în 1891. Cladirea este clasata ca monument istoric, este foarte valoroasa și pastreaza
si azi sculpturi de Karl Storck, fiind restaurata și consolidata între 2005 și 2010. În ceea ce privește elementele de interior, precum lambriurile, vitraliile, frescele, picturile usilor și mobilierul sculptat, multe au fost realizate de însuși Theodor Aman, care era un artist multidisciplinar.
Casa a revenit prin testament soției sale, Ana Aman, care marturisea ca dorința pictorului a fost ca aceasta casa sa devina muzeu. De aici și demersurile pe care ea le va face în acest sens pe lânga Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și pe lânga Casa Regala. Astfel, in 1904 cladirea, colecșia de pictura, gravura, instrumentele de lucru, mobilierul, intrau în posesia statului, iar patru ani mai târziu, la 16 iunie 1908, se deschidea oficial Muzeul „Theodor Aman”.
Muzeul „Theodor Aman” funcționeaza de la deschiderea sa, în 1908, în locuința pictorului si este unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România. Colecția muzeului este extrem de variata și deosebit de valoroasa, întrucât consta din lucrari, semnate Aman, în aproape toate genurile și tehnicile artei de șevalet, gravura, arta decorativa și diverse obiecte care i-au aparținut. Expuse în casa artistului alcatuiesc un tot unitar, conserva atmosfera de sfârșit de secol XIX și spațiul în care a trait și creat primul pictor român modern.
Fondul principal îl constituie amintita donație a Anei Aman din 1904, sporit ulterior prin alte donații, transferuri sau achiziții. Theodor Aman, cofondatorul școlii de Arte Frumoase din București, credea ca o națiune nu poate evolua decât prin puterea educației. El a fost un artist
desavârșit și complex, pasionat de aprope toate ramurile artei plastice, arhitectura, sculptura, gravura și muzica, fiind recunoscut ca primul pictor român care a expus în lucrarile lui trupul nud al femeii în tabloul „Baia turceasca”.
Muzeul deține 165 de lucrari de pictura în ulei pe pânza sau pe panouri din lemn. Sunt pânze ce urmaresc evoluția artistului din perioada de început a creației, pâna la lucrarile de maturitate. Aman este primul artist român care exceleaza în abordarea genurilor noi: consacra scena de batalie și portretul istoric, „atelierul artistului”, ambianța din interior sau peisajul imediat al casei sale, reuniunile mondene, scenele de gen în peisaj citadin sau rural (unele adevarate documente de epoca, ce surprind aspecte din cotidianul celei de-a doua jumatați a secolului al XIX-lea și evoluția modei acelor vremuri), peisajul din anii maturitații, nudul, ca gen nou (înaintea lui Nicolae Grigorescu) sau scenele orientale. Toate acestea sunt ilustrate în colecție și probeaza modernitatea lui Theodor Aman.
Grafica ocupa un loc important în cadrul colecției, în special gravura în acvaforte , tehnica pe care Aman a deprins-o în anii de studii, în capitala Franșei și careia i se va consacra cu perseverența începând cu 1872 pâna în 1881. Pentru performanțele de excepție în aceasta tehnica este ales membru al Societații Aquafortiștilor de la Paris în 1875. Grație relației cu editorul A. Cadart, care i-a publicat o serie de planșe, cinci placi de gravura ale lui Aman au intrat în posesia Societații Aquafortiștilor. Planșe ale lui Aman vor figura și în publicația societații, „L’Illustration nouvelle”. În inventarul din 1904 erau înregistrate 53 de aquaforte încadrate, carora li se vor adauga alte donații ale Anei Aman și exemplare din tirajele postume Fisher Galați, Adrian Maniu – Mișu Teișanu sau Alexandru Moscu, unele transferuri și achiziții, astfel ca în prezent din colecție fac parte 298 de gravuri. Muzeul pastreaza și cele 43 de placi de gravura pe care Ana Aman le-a donat în 1904. În ceea ce privește acuarela, relativ slab reprezentata în colecție, însa doar sub aspect cantitativ (33 de lucrari), trateaza teme diverse, unele inedite, altele prezente și în
pictura, gravura sau desen.
Ustensilele de lucru – presa pentru gravura adusa de la Paris în 1872, bancuri de lucru, daltițe, ace de gravura, palete, cutii și bastoane de pictura, pensule, mojare, sticluțe – confera un
plus de autenticitate atmosferei atelierului de pictura și gravura. În biblioteca, conceputa și scuptata de catre Aman, se pastreaza o parte din carțile artistului, cele pe care doamna Aman le lasa în casa în 1904. Câteva piese de costum oriental (șalvari, mantale și papuci de cadâna, fes), și catrințe oltenești, panoplia cu arme (puști și pistoale orientale cu intarsii de alama, fildeș sau sidef), vase românești sau orientale, ciubuce, narghilea, ce figureaza și astazi în patrimoniul muzeului, erau folosite de catre Aman ca material de lucru și pot fi recunoscute în pânzele lui. Alaturi de alte obiecte personale, toate alcatuiesc colecția de peste o mie de piese a muzeului. Sculpturile de pe fașada muzeului – fosta casa a pictorului Theodor Aman – sunt lucrate chiar de
artist și îi înfațișeaza pe Michelangelo și pe Leonardo. În salile muzeului sunt expuse lucrari ale lui Aman: portrete, tablouri istorice, gravuri, mobile sculptate de artist.
Theodor Aman a fost pasionat de lemn, fara îndoiala. Aceasta se vede în calitatea lambriurilor care acopera o parte dintre pereții interioarelor, sculptate sau macar concepute chiar de
- Designul lambriurilor, care se continua în mod integrat cu ancadramentele ușilor, este unul neogotic, stil destul de apreciat în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, când istorismul, recuperarea reperelor arhitecturale din trecutul medieval, erau la mare cautare.
Se pare ca amenajarea a durat pâna la sfârșitul vieții pictorului, care a cautat, chiar și dupa terminarea și amenajarea casei, sa gaseasca noi soluții estetice, sa transforme acest imobil într-un reper al echilibrului și bunului-gust. Lemnul este prezent la interior și prin intermediul pardoselilor, acoperite cu parchet montat dupa modele variate, de la un simplu ”englezesc” (Wood Strip), brick sau Stack Bond, la modele personalizate, care sugereaza roza vânturilor,
casete (poate o reinterpretare a modelului Chantilly) și altele. Acestea din urma, pentru care s-au folosit esențe diferite de lemn (deși stejarul este predominant), creeaza efecte tridimensionale spectaculoase, și aproape fiecare încapere are un pattern aparte.
Simetria lor și accentul pe unghiuri ascuțite cadreaza destul de bine atât cu goticul, cât și cu clasicul interioarelor. Acoperirile respective sunt de data recenta, de la renovari care au avut loc, probabil cele finalizate în 2010. Un aspect absolut interesant este și prezența unor rigole perimetrale în pardoseala, cu grile discrete, menite sa preia eventualul excedent de umiditate din zonele expuse.