Monarhia portugheză și-a avut reședința principală în capitala Lisabona, așa cum era firesc. A funcționat în Palatul Ribeira până la marele cutremur (urmat de tsunami) din 1755, când acesta a fost distrus, apoi a construit un nou sediu – Palatul Ajuda. Totuși, o sensibilitate aparte a portughezilor este păstrată pentru alte două reședine regale de vară, construite în apropierea Lisabonei, devenite de fapt simbolurile monarhiei și ale națiunii pe care a condus-o aceasta. Sunt palatele de la Sintra și Queluz, edificii importante pentru arhitectura europeană și universală, ridicate sau extinse în perioada de glorie a acestei mari puteri coloniale. Vom vorbi în cele ce urmează despre Sintra, un monument unic pentru valoarea sa istorică, arhitecturală și artistică. Palatul a fost clasificat ca monument istoric în 1910 și, ca parte a ansamblului cultural Sintra, este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1995.
Un cadru natural spectaculos
Palatul Sintra este situat în centrul orășelului cu același nume, aflat la doar 25 de kilometri de Lisabona, nu departe de Atlantic. Captivat de frumuseţea locurilor, de cadrul natural spectaculos cu munți și vegetație abundentă, Lord Byron, celebrul poet romantic, a numit Sintra „cel mai încântător loc din lume” și ”Eden glorios”. Pitorescul orășel a fost ales de regii lusitani, care au cucerit odinioară teritorii din toată lumea, să le devină reședină de vacanță, dar și loc de refugiu, în care să stea departe de vacarmul Lisabonei. De aici a urmărit Regele Manuel I întoarcerea lui Vasco da Gama după descoperirea Indiilor și tot aici s-a născut în secolul al XIX-lea curentul care a redesenat imaginea Europei: arhitectura romantică, prin faimosul Palat Pena, aflat nu departe. Dar ceea ce a făcut cunoscut acest spațiu la început a fost Palatul Sintra (sau, cum mai este cunoscut, Palatul Național din Sintra) – practic cel mai bine conservat palat medieval din Portugalia. De fapt, întâlnim aici elemente de arhitectură atât medievală, cât și gotică, manuelină, renascentistă și romantică, îmbinate în ceea ce este considerat un exemplu de arhitectură organică, un ansamblu de forme aparent distincte, care totuși se reunesc prin curți, scări, coridoare și galerii.
Lunga istorie a acestui spațiu se întrepătrunde cu mărirea și decăderea nobilimii conducătoare portugheze, care a și locuit în zonă între secolele al XV-lea și XIX-lea, alături de monarhie. Palatul regal atrage atenția imediat grație celor două coșuri de fum proeminente și inedite, datând din faza inițială a construcției, ce pornesc direct de la bucătării – trăsătură care a devenit însuși simbolul orașului. Aici se ţineau ospeţele de vânătoare pentru circa 1.000 de persoane, nobili din curtea regală şi invitaţi ai acestora, așa că turnurile conice au fost gândite în această formă asemănătoare furnalelor din motive în primul rând pragmatice – pentru a ţine eventualele incendii departe de corpul clădirii.
Cumva istoria palatului aduce cu cea a Peleșului nostru, mulți regi ai Portugaliei preferând acest loc Lisabonei atât pentru traiul cotidian, cât și pentru afacerile de stat – de pildă, regele portughez Afonso al V-lea, care s-a născut, a activat și a murit în Palatul Sintra. Cu mici pauze, a fost locuit permanent, inclusiv în secolul al XIX-lea, până în 1910, când, Portugalia a devenit republică, iar complexul a fost declarat monument național.
Secole de istorie
Primele mențiuni ale construcției sunt anterioare eliberării Portugaliei de sub cuceritorii islamici. Geograful arab Al-Bakri (secolul al XI-lea) menționează două castele singuratice în vârfuri de dealuri, unul cunoscut și azi sub numele de ”Castelul Maur”, și celalalt care este prima formă a actualului palat Sintra, ocupat atunci de conducători musulmani. În urma războaielor cu ocupanții, câștigate de creștini în 1147, în castelul de la Sintra s-au mutat regii portughezi, dar edificiul a fost în continuare întreținut și renovat de populația maură din satul învecinat, așa cum arată un document din 1281 al Regelui Dinis. Ba chiar au fost construite câteva structuri care s-au păstrat, într-o anumită măsură, până azi. Probabil este cazul capelei, construită la începutul secolului al XIV-lea. Pereții sunt pictați cu porumbei care țin în cioc ramuri de măslin (Duhul Sfânt), iar pavimentul este din ceramică, având partea centrală din mozaic, ca un covor.
Marea parte a vechii construcții nu mai există, totuși, deoarece Regele João I (1385 – 1433) a dispus demolări masive și ridicarea edificiului despre care vorbim acum. Noul palat era mai mare și mai luxos, cu camere amplasate în jurul unei curți interioare. João a ridicat elementele principale ale construcției actuale, incluzând o fațadă albă, intrarea principală și curtea centrală, cunoscută drept Ala Joanina. În spatele fațadei orientate spre oraș, apărea Camera Lebedelor, refăcută ulterior în stil baroc de Regele João V. Este cea mai mare încăpere și are pictată câte o lebădă pe fiecare panou octogonal al tavanului.
Camerele alăturate sunt mai intime, având de fapt rol de anticamere, și au nume precum Regele Sebastião, Sala das Pegas, Iulius Caesar, Camera Arabă ș.a.m.d. Camera Arabă, numită așa chiar dacă nu face parte din varianta islamică a palatului, este placată cu ceramică și are o fântână în stil maur în centru. Aceste camere au fost completate de bucătării, cu renumitele coșuri de fum devenite iconice. Palatul reunea trăsături ale stilului manuelin și maur, un mix obișnuit în acea epocă, iar lucrările au fost coordonate de un anume João Garcia de Toledo.
A durat ceva timp după eliberarea Sintrei pentru ca regii portughezi să frecventeze mai des locul, mai ales după ce Lisabona a fost stabilită ca sediu al puterii centrale. Dar, treptat, apropierea de capitală, clima privilegiată, peisajul, abundența hranei și condițiile de vânătoare au transformat treptat Sintra într-un refugiu al curții regale, mai ales în lunile de vară.
Silueta actuală și configurația clădirilor este în mare parte cea stabilită la mijlocul secolului al XVI-lea, după ce estetica și funcționalitatea clădirilor a fost definitivată de faimosul rege Manuel I (1495-1521), care a adăugat elemente decorative manueline (uși și ferestre), plăcile mudejar, precum și două noi structuri care au extins palatul regal: aripa de est, care găzduiește camera regelui Manuel, și Turnul Coroanei. Era o perioadă în care monarhia dispunea de resurse importante, dobândite în urma marilor descoperiri geografice. Atunci a apărut și înflorit stilul manuelin, numit uneori și goticul târziu portughez, care făcea trecerea la renascentism, dar integra și influențe ale goticului flamboaiant, ale Renașterii spaniole (plataresc), elemente islamice, italiene sau flamande. În timpul domniei sale, Manuel I a finanțat nu mai puțin de 62 de proiecte importante de construcții (biserici, mănăstiri, spitale, palate etc.), doar câteva păstrate până azi. La Sintra pot fi remarcate spectaculoasele ancadramentele ale ferestrelor, bogat ornamentate cu simboluri regale, conform stilului manuelin consacrat.
Aspectul actual a mai fost influențat de intervențiile de secol XVIII, după devastatorul cutremur din 1775, în urma căruia un turn s-a prăbușit efectiv, împreună cu o frumoasă cameră arabă aflată la parterul lui. O amprentă puternică și-a pus arhitectul Raul Lino (important pentru portughezi), care a intervenit asupra construcției în anii 1940, în cadrul unei restaurări; atunci a fost refăcută ceramica exterioară, au fost reamenajate interioarele cu mobilier din epocă adus din alte locații, a fost ușor restructurat pentru a deveni obiectiv turistic.
Ceramică și lemn
Ceramica, în cea mai mare măsură, dar și lemnul au stat la baza majorității finisajelor pentru pardoseli și pereți. Ceramica este reprezentată, în primul rând, de celebrele ”azulejos”, mozaicul de inspiraţie maură – expresie a unei arte pe care ibericii au denumit-o și „mudejar“ (artă domestică). Trebuie spus că Palatul Sintra deţine cea mai mare colecţie din lume de azulejos, toate piese de referință, cu valoare estetică, dar și istorică. Preluate din lumea arabă, influentă în Peninsula Iberică timp de secole, piesele azulejos erau decorate policrom, în culori care se puteau obține din pigmenți minerali la momentul respectiv – alb, albastru, verde, maro, bej. La Sintra există multe modele repetitive, de inspirație maură, plane sau cu modele în relief, dar și compoziții rococo, de dată mai recentă. Se pot vedea anumite similitudini cu placările canalului de la Palatul Queluz din apropiere, care se dorea un fel de Versailles al Portugaliei. De asemenea, se poate vedea ca ornament Sfera Armilară, un model mecanic al principalelor corpuri cerești; acest obiect apare frecvent în heraldica monarhiei portugheze, simbolizând descoperirile geografice din timpul lui Manuel I (îl regăsim chiar pe drapelul țării de acum). Manuel I a decorat majoritatea camerelor cu plăci azulejos pe care le-a comandat la Sevilla, probabil cel mai important centru de obținere a faianței în acea perioadă.
Dată fiind clima mediteraneeană a locației, pardoselile ”reci” ceramice au fost folosite fără reținere. Deși nu sunt atât de spectaculoase ca pereții, aceste suprafețe sunt totuși deosebite prin culori și compoziții. Există multe suprafețe cu compoziție simplă, din plăci dreptunghiulare cărămizii așezate în stil herringbone, uneori cu inserții / sâmburi din piatră sau tot din ceramică. La fel de adevărat este că unele dintre plăcile respective au fost inițial glazurate, dar în timp s-au uzat, rămânând doar suportul roșiatic. Mai putem vedea și placări elaborate, adevărate lucrări de artă, cu plăci azulejos – din păcate, acestea nu s-au păstrat la fel de bine, fiind supuse la o uzură considerabilă. Din perioada recentă (intervenția din anii 1940), datează câteva suprafețe ceramice care încearcă să reconstituie atmosfera inițială, nu toate la fel de detaliate sau reușite. Bucătăriile au pereții placați cu faianță, iar pardoselile, pentru mai multă rezistență, sunt acoperite cu dale solide de piatră. Se mai poate observa că, pentru a încetini degradarea pardoselilor reci, suprafețele au fost protejate cu rășini care le dau și un aspect mai proaspăt. Uneori, pe ceramica rece este amplasat câte un covor oriental, sau cu modele andine – și acestea lucrări de artă în sine.
Unele camere au parchet cu modele dintre cele mai diverse și nu sunt mai puțin spectaculoase. S-a folosit lemn de esențe europene nordice (se știe că unele au fost aduse din Danemarca și Suedia) sau exotice (din Brazilia – pausanto și satinwood), care să reflecte influența, întinderea și varietatea imperiului colonial. Unele zone de parchet sunt adevărate lucrări de artă, cu inserții din lemn de esențe diferite, replicând spirale, stele, modele rectangulare originale. De altfel, era normal ca acești pricepuți constructori de corăbii să ducă arta prelucrării lemnului la un nivel pe care nu îl puteai regăsi decât la alte popoare cu tradiție similară. Scările de acces între etaje urmează tipicul medieval: înguste, în spirală, având trepte placate cu piatră sau lemn masiv.
Palatul Sintra a fost renovat și restaurat în ultimul secol având permanent scopul de a prezenta o imagine a trecutului glorios al Portugaliei, cu anumite accente asupra rolului acestei mici țări în fenomenul de globalizare. A fost construit în prima etapă a creșterii regatului, când exploratorii portughezi descopereau lumea și a fost sursă de inspirație pentru sute de clădiri oficiale sau private ale imperiului colonial.
